Și precum marea majoritate a artizanilor Unirii din 1918 erau încă tineri, privirile lor s-au îndreptat către acei tovarăși de luptă care deja decedaseră. Într-un fel, liderii de odinioară ai mișcării de eliberare națională nu excludeau faptul că odată și odată vor ajunge și ei să aibă socluri pe acea Alee. În chiar nr.1 din 1932 a revistei Viața Basarabiei, la pagina 60 este inserată o notă fără semnătură intitulată Bustul lui Emanuil Gavriliță:
Cu prilejul comemorării ziarului Basarabia s-a scos în evidență rolul directorului ziarului, răposatului luptător naționalist-moldovean basarabean Emanuil Gavriliță. Din inițiativa celor care au luat parte la ședința de comemorare a luptelor de acum 25 de ani, s-a alcătuit un restrâns comitet, în frunte cu ministrul Basarabiei g-ral Râșcanu, pentru ridicarea unui bust lui Emanuil Gavriliță.
Fondurile necesare au început să se adune. Sculptorul A. Plămădeală, directorul Școalei de Belle Arte, a fost invitat de Comitet să execute lucrarea.
Cel mai probabil nota a fost scrisă de Pan Halippa, căci exact peste zece ani apare deja un articol în aceeași revistă Viaţa Basarabiei (nr.7, 1942), care confirmă implicarea scriitorului și omului politic originar din Cubolta în promovarea acestei idei:
BUSTURILE LUI B.P. HASDEU ŞI
E. G. GAVRILIŢĂ LA CHIŞINĂU
Acum câţiva ani în urmă, Pan. Halippa a luat o lăudabilă iniţiativă pentru ornarea capitalei Basarabiei cu busturi ale unor figuri istorice, care au ilustrat pământul şi neamul românesc din Moldova dintre Prut şi Nistru. Urma să se toarne în bronz fi-gurile marelui Bogdan Petriceicu Hasdeu, care, după gândul iniţiatorului, trebuie să stăpânească din ce în ce tot mai mult sufletul şi inspiraţia Basarabiei româneşti renăscute la viaţa naţională; avocatului Emanoil Gheorghe Gavriliță, directorul primului ziar românesc la Chişinău — „Basarabia, din 1906-1907; cunoscutului naţionalist şi om de bine Vasile V. Stroescu; publicistului şi luptătorului basarabean Zamfir C. Arbore, scrii¬torului Constantin C. Stere şi ale altora.
Pentru un început de înfăptuiri în problema ornării Chişinăului cu busturi s-au organizat câteva serbări literare şi artistice, iar din sumele strânse pe calea aceasta s-au comandat busturile lui B.P. Hasdeu şi E. G. Gavriliță – sculptorului Alexandru Plămădeală şi bustul lui Z. Arbore – sculptoriţei Milița Pătraşcu, şi bustul lui V. Stroescu – sculptorului Mihai Onofrei. Dar năpraznicele evenimente din vara de pomină a anului 1940 au făcut ca lucrurile, începute cu destul elan, să fie părăsite. Până la evacuarea Basarabiei, s-a reuşit să se exe¬cute și să se toarne în bronz numai busturile comandate scul¬ptorului A. Plămădeală, fără ca să fie timp pentru ridicarea de postamente şi aşezarea busturilor. Acestea au rămas în seama sculptorului A. Plămădeală, care, cu câteva zile înainte de in¬vazia bolşevicilor, a răposat. După eliberarea Basarabiei, bustu-rile s-au găsit în stare bună şi Pan. Halippa le-a oferit, în numele comitetului de iniţiativă, Primăriei municipiului Chişinău cu condiţia ca să fie ridicate pe socoteala primăriei în locuri potrivite în incinta oraşului. Ca răspuns la oferta sa, d. Pan. Halippa a primit din partea d-lui colonel A. Dobjanski, primarul Chişinăului, următoarea scrisoare:
„Către d. preşedinte al comitetului pentru ornarea capitalei Basarabiei cu busturi ale unor figuri istorice.
La adresa domniei voastre din 19 mai 1942, avem onoarea a vă face cunoscut că Primăria Municipiului Chişinău a luat cunoştinţă cu satisfacţie de oferta busturilor marelui B.P. Ha¬sdeu şi al lui Emanuil Gavriliță, operele regretatului sculptor A. Plămădeală, a căror realizare se datoreşte străduinţelor dv., şi îşi ia asupra-şi sarcina de a le asigura un loc de onoare în cuprinsul Municipiului.
Primiţi, vă rog, domnule preşedinte, încredinţarea deosebitei consideraţiuni ce vă păstrez.
Primarul municipiului Chişinău colonel A. Dobjanski".
Răspunsul acesta înseamnă că primăria municipiului Chişinău va face, ca în incinta capitalei Basarabiei să se ridice, odată cu monumentele lui Ştefan cel Mare şi Ferdinand I, înto¬arse după eliberarea Basarabiei la locul lor, busturile lui B.P. Hasdeu şi E. G. Gavriliță.
Rămâne să se găsească o soluţie şi pentru turnarea bustului lui Zamfir Arbore, realizat în ghips de mult apreciata sculptoriţă Milița Pătraşcu, şi a bustului lui Vasile Stroescu, la care s-a angajat sculptorul Mihail Onofrei. Acesta, după cum se ştie, a realizat un foarte reuşit monument mortuar lui V. Stroescu în marmoră, la cimitirul Sf. Vineri şi turnarea bustului în bronz pentru Chişinău n-ar fi o chestiune de mijloace materiale. Ori¬cum, capitala Basarabiei merită nu numai reclădirea din ruine, dar şi înfrumuseţarea cu monumente publice. Lumea române¬ască le aşteaptă.
Deja ideea Aleii capătă contur tot mai clar fiind completată cu nume notorii: B.P. Hasdeu, Vasile Stroescu, Constantin Stere și Zamfir Arbore.
Remarcăm faptul că în listă figurează doar personalități originare din Basarabia. Aceasta era o strategie a lui Pan Halippa de a argumenta contribuția provinciei dintre Prut și Nistru la cultura română.
Și în plin război s-a purces la realizarea treptată a acestui ambițios proiect, pentru care optase la vremea lui și sculptorul Al. Plămădeală, care visase și el să realizeze o suită de busturi pentru o alee.
Însă nobila intenție a lui Pan Halippa din motive obiective nu s-a finalizat. În luna august 1944, Chișinăul era deja ocupat de armata sovietică…
S-ar părea că ideea a fost abandonată definitiv, dar nu a fost să fie. Într-o altă formulă și cu o altă încărcătură ideatică, ea a fost inaugurată la Chișinău, la 29 aprilie 1958. Inițiativa aparținea Uniunii Scriitorilor și unul dintre animatorii principali era scriitorul Andrei Lupan, președinte al acestei uniuni de creație.
După 1944 în Basarabia devenită RSSM au fost interziși scriitorii clasici începând cu Mihai Eminescu și Ion Creangă. Se argumenta că aceștia activând într-o altă epocă și într-un alt mediu sunt scriitori burghezi și respectiv propagă ideologia acelor vremi. Precum în conducerea RSSM prioritate aveau cei veniți din RASSM, adică din Transnistria se vehicula ideea că în Basarabia nu a existat nimic, că Basarabia n-are nicio legătură cu istoria și cultura română, că toate realizările sunt posibile doar după 28 iunie 1940 și toate succesele mai mult închipuite, erau atribuite eliberării de către URSS.
Aceste teze au fost prezente în toate manualele și materialele propagandei sovietice până la 1990 și chiar și astăzi unele forțe politice mai aduc pe tapet argumente similare.
Scriitori în 1944, erau o mână de basarabeni care fuseseră în refugiu în URSS, și o mână de transnistreni trecuți prin urechile acului în timpul marii epurări din anii 1937-1939 și care scriitori au cunoscut pe viu ce reprezintă noul regim și consecințele care pot să fie, dacă vor fi acuzați de naționalism, cea mai frecventă etichetare și foarte des aplicată în RSSM chiar și până în anii 90 ai sec. XX.
Cu toate acestea A. Lupan, E. Bucov, B. Istru, G. Meniuc ș.a. au început lupta pentru reabilitarea clasicilor, adică recunoașterea moștenirii literare și această luptă s-a încununat de succes abia în 1951 când prin contribuția lui L. Brejnev, pe atunci prim-secretar al partidului comunist din RSSM a fost recunoscută existența continuității literare și culturale moldovenești. Dar aceasta era doar o victorie parțială. Victoria definitivă trebuia marcată deosebit și într-un mod convingător, care să nu mai poată face loc la diverse interpretări și speculații politice. Și aici apare în prim-plan ideea formării unei Alei a Clasicilor în care, alături de cronicari să fie și savanți ca Dimitrie Cantemir și generații mai dincoace. Selecția a fost extrem de riguroasă și verificată de instanțele ideologice ale partidului comunist de atunci. Un cronicar prezent deja în manualele și bibliotecile școlare, autorul celebrei scrieri O samă de cuvinte nu s-a regăsit printre cronicari din simplu motiv că plecând cu Dimitrie Cantemir în 1711 în Rusia, peste câțiva ani a revenit în Moldova. În felul acesta a demonstrat infidelitate Rusiei. Și această logică mi se pare că mai persistă, altfel cum explicăm că nu i-am instalat lui Ion Neculce un bust pe Alee, nici până în ziua de azi.
La realizarea celor 12 busturi au fost implicați cei mai reprezentativi sculptori ai momentului. În felul acesta, paralel cu fiecare clasic al literaturii, avem în umbra lui un artist plastic de autentică valoare: Dimitrie Cantemir (Nicolai Gorionîșev), Nicolae Milescu Spătaru (Lev Averbuh), Gheorghe Asachi (Lazăr Dubinovschi), Constantin Stamati (Leonid Fitov), Alexandru Donici (Iosif Cheptănaru), Alexandru Hâjdeu (Victor Krakoveak), Bogdan Petriceicu Hasdeu (Iosif Cheptănaru), Alecu Russo (Vladimir Larcenco), Vasile Alecsandri (Lazăr Dubinovschi), Ion Creangă (Lev Averbuh), Costache Negruzzi (Alexandr Maiko), Mihai Eminescu (Lazăr Dubinovschi).
Apropo, a existat un moment ignorat de desăvârșire după 1990 când s-a continuat formarea Aleii Clasicilor.
Locul amplasării busturilor n-a fost ales întâmplător. Continuarea imaginară a străzii V. Jucovski (azi N. Iorga) prin grădina publică Pușkin în acea vreme, se finaliza cu locul unde până în 1918 s-a aflat monumentul țarului rus Alexandru II, iar în 1949 în acel loc fusese instalată statuia lui Iosif Stalin, care a fost demontată după 1956 și respectiv s-a păstrat o intrare amenajată bine cu deschidere în bd. Lenin (azi Ștefan cel Mare și Sfânt).
Apariția și amplasarea reușită a Aleii a făcut ca să fie mutat din locul său și monumentul lui A. Pușkin, care inițial se afla mai la o parte de axa noului complex.
În felul acesta s-a ajuns de la Aleea Figurilor basarabene la Aleea Clasicilor. Nimic nu se pierde, totul trece dintr-o formă în alta. Și marile idei au aceeași soartă…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
