În culisele istoriei: UN SCRIITOR FRANCEZ LA CHIŞINĂU

În anul 1990, am scos cu mare iuţeală placa comemorativă de pe clădirea din bd. Ştefan cel Mare 148, care ne amintea că aici în anii ’30 ai sec. XX, în Hotelul „Suisse” a locuit scriitorul francez Henri Barbusse (17.V.1873, Anier – 30.VIII.1935, Moscova). Da, a fost membru al partidului comunist francez, dar să nu uităm că aproape toată elita franceză a sec. XX a avut viziuni de stânga, chiar şi Pablo Picasso a fost comunist. Enciclopedia Larousse îl prezintă cu fotografie şi o amplă biografie, semn cert că face parte din patrimoniul naţional al Franţei.

H. Barbusse a fost autorul unor romane celebre în epocă: Infernul (1908), Focul (1916), Lumină (1919) ş.a.

Şi tot el a fost doctor în filozofie, antifascist şi membru în Comisia internaţională pentru cercetarea urmărilor terorii dezlănţuite de guvernele ţărilor din Balcani (1925). Şi în această ipostază a sosit la Chişinău, asistând la procesul intentat participanţilor la răscoala de la Tatarbunar.
A publicat o serie de articole reunite în volumul Călăii (1926).

Prieten bun, la începuturi, cu scriitorul Panait Istrati, a polemizat mult cu acesta pe motivul viziunilor politice. P. Istrati a fost unul dintre primii scriitori care după vizita întreprinsă în URSS a scris adevărul despre procesele represive ce abia luau amploare în această ţară. Simpatizanţii URSS considerau aceste scrieri ale lui Panait Istrati drept calomnii. Dar istoria i-a dat dreptate…

În rapoartele Siguranţei române această vizită la Chişinău a fost reflectată în detalii:
„Notă: Aseară dl Barbusse şi ceilalţi însoţitori au stat de vorbă la Hotelul „Suisse” cu câţiva intelectuali între care avocaţii: Andrei Dumitrescu, Paraschivescu şi Cruceanu.

Din discuţiile urmate, rezultă un fapt aproape cert că toţi simpatizează foarte mult cu mişcarea comunistă.
Dl Barbusse părea rezervat asupra discuţiilor şi a lăsat să se înţeleagă că a venit la Chişinău să vadă dacă într-adevăr Rusia sovietică are vreun amestec în legătură cu procesul de la Tatar Bunar.

Convingerea d-sale este că acest proces are originea în nemulţumirea populaţiei contra actualei administraţiuni, care după D-sa lasă foarte mult de dorit, iar Centrul n-a dat destulă atenţiune abuzurilor ce s-au comis.
Vernochet Leon, a început să facă apologia Rusiei, arătând că acolo este un trai bun şi fericirea domneşte, că nu este vorba că Basarabia trebuie cedată Rusiei, că azi nu mai există Rusia, ci o uniune de state, că la urma urmei, Rusia nu dă nicio atenţiune Basarabiei şi că el nu crede că agenţii sovietici pun la cale comploturi în Basarabia.

I s-a răspuns de unul dintre intelectualii români, că D-sa este greşit informat şi că nu are cunoştinţă de atâtea comploturi descoperite, atâţia morţi pe malul Nistrului şi în alte centre ale Basarabiei, morţi proveniţi din mâna Rusiei sovietice. I s-a arătat că este lesne să stai la mai multe mii de kilometri departe de Basarabia şi să faci critici.

Astă-seară un grup de intelectuali din Chişinău au decis să ia masa comună cu vizitatorii străini la restaurantul „ Suisse”.
Masa nu are niciun caracter demonstrativ, ci este dată numai în onoarea marelui scriitor Barbusse, iar nu ca om politic.” [ANRM, F. 679, inv. 1, U.P. nr. 5444]

Şi tot în dosarul Barbusse am găsit acest raport din 20 noiembrie 1925:
„Domnule Inspector General,
Avem onoare a vă raporta că astăzi dimineaţă reprezentantul ziarului Dimineaţa din localitate, a vizitat pe dl Barbusse, marele literat francez, căruia i-a solicitat un interviu asupra scopului vizitei sale în Chişinău.

Dl Barbusse, a declarat că scopul venirii sale şi a prietenilor însoţitori în Basarabia, este ca să cunoască starea spiritelor din această provincie, să viziteze arestaţii de la Tatar Bunar şi să asiste la proces. A arătat că din scurtul drum dintre Bucureşti şi Chişinău a putut să vadă peisaje încântătoare şi să constate Basarabia o provincie bogată, şi, dacă Bucureştii are un aer de mic Paris, constată cu plăcere că şi în Chişinău a găsit persoane care cunosc limba franceză, ceea ce denotă că Franţa se bucură în această ţară de reale simpatii.

În ceea ce priveşte procesul de la Tatar Bunar, întrucât a asistat numai la prima şedinţă, nu-şi poate da verdictul definitiv asupra impresiunilor sale în acest proces, care interesează foarte mult cercurile intelectuale din Franţa ca fiind cel mai mare proces din câte s-a văzut până acuma. Faptul că toate ziarele din Europa au scris atâtea de multe lucruri pe tema acestui proces, d-sa cu însoţitorii a venit în România spre a vedea dacă nu sunt exagerate cele ce s-au scris şi să se convingă de adevăr. Aceasta este şi misiunea d-sale în România, misiune care nu are un caracter politic şi nici alte scopuri.

Relativ la latura juridică a acestui proces şi la diferitele lui aspecte şi înlănţuiri, dl Barbusse a spus că însă pare că în cea mai mare parte acest proces este un proces politic, nuşi poate da verdictul întrucât toate impresiunile sale sunt într-o intimă legătură cu a însoţitorilor săi, din care unul este avocat şi numai după un conciliabul cu aceştia şi după ce va mai asista la 2-3 şedinţe, îşi va putea spune impresiile sale. Va asista astăzi la ambele şedinţe şi poate şi la şedinţa de mâine dimineaţa. Crede că şederea sa va fi de scurtă durată, deşi se declarase să rămână 5 zile în Basarabia. Crede că va pleca mâine cu trenul de 5 spre Bucureşti.

Apoi a mai adăugat că întrucât dl General Rudeanu este mare amic al Antantei şi aşa de bine cunoscut la Paris cu ocaziunea concursului dat în timpul marelui război la Paris, ca condescendenţă ţine atât d-sa cât şi însoţitorii săi să-i facă o vizită de politeţe.
La orele 10, dl Barbusse, însoţit de D-l Costaforu şi ceilalţi amici, s-au prezentat dlui General Rudeanu.
Şeful Serviciului” [ANRM, F. 679, inv. 1, UP, nr. 5444]

Chiar şi informatorii ştiau că Henri Barbusse e un mare scriitor şi literat, iar noi, în 1990, am uitat de aceasta şi am pus miza doar pe opţiunea lui politică…