În Moldova, adopţia nu e la modă din cauza legilor şi a mentalităţii

Antoniţa Fonari, secretară generală a Consiliului ONG-urilor din Moldova, cunoaşte „pe propria piele” sistemul birocratic pe care îl presupune adopţia la noi – în 2007, atunci când a născut primul copil, Antoniţa a decis şi să adopte unul… Ea spune că în RM procesul de adopţie este foarte complicat, inclusiv pentru că responsabilii din domeniu nu sunt instruiţi să lucreze cu aceste cazuri. „Eu şi soţul meu nu am fost deloc susţinuţi, dimpotrivă, am fost chestionaţi la infinit şi trecuţi prin tot felul de teste-şoc. E-adevărat că am întâlnit şi oameni care lucrau în interesul copilului, dar şi mulţi dintre cei care n-aveau ce căuta în domeniul protecţiei copilului”, precizează Antoniţa Fonari, care condamnă întârzierea adoptării Regulamentului de aplicare a Legii adopţiilor. „În acest răstimp, unii copii care erau aşteptaţi să meargă într-o familie, n-au putut să facă acest lucru”, este convinsă ea. Cât priveşte reticenţa moldovenilor privind adopţia, ea crede că de vină sunt mediul şi societatea din Moldova, în care nu există suficientă informaţie în acest sens.

„Celor care mai cred că factorul genetic este determinant în dezvoltarea copilului le spun că, de fapt, 95%, e hotărâtoare educaţia şi mediul în care creşte acesta”, ne-a asigurat Antoniţa Fonari care, împreună cu soţul, educă o fiică şi un fecior, fără a face deosebire care e „de sânge” şi care – înfiat.

Moldovenii, puţin cam rezervaţi în a adopta copii

Fundaţia „Agapedia”, condusă de Ecaterina Mardarovici, are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor abandonaţi şi a persoanelor vulnerabile. Copiii de aici sunt aduşi din maternităţi sau prin trimitere de la Direcţia municipală pentru protecţia copilului din Chişinău şi direcţiile din republică. În prezent, Centrul are în îngrijire şapte copii, care urmează să fie reintegraţi în familia biologică sau daţi spre adopţie în exclusivitate unor părinţi din Moldova. Dna Mardarovici spune că cei mai solicitaţi pentru adopţie sunt cei cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani. Cu cât copilul e mai mare, cu atât scad şansele ca el să fie adoptat, chiar dacă acest copil este perfect sănătos…

Dna Mardarovici crede că teama moldovenilor de a înfia un copil este determinată de mentalitate şi de păreri preconcepute, precum şi de unele interpretări legislative incorecte. „Reticenţa vine din tălmăcirea greşită a unei prevederi a legii din perioada sovietică, cu privire la secretul adopţiei. Oamenii au interpretat întotdeauna această prevedere ca pe un secret între familie şi copil. De fapt, se are în vedere secretul în raport cu familia care a abandonat copilul – instituţiile şi toţi cei implicaţi în proces sunt obligate, prin lege, să nu divulge familiei care a abandonat copilul informaţii despre familia care l-a înfiat”, explică Mardarovici. Ea consideră că vârsta optimă pentru a i se spune copilului că a fost adoptat este de 6-8 ani. Iar pentru pregătirea psihologică a copilului şi părintelui în faţa acestui aspect critic, aceştia pot consulta în prealabil psihologul şi specialiştii în domeniu, care îi sfătuiesc cum să-i vorbească copilului. „Părinţii trebuie să înţeleagă că acest copil trăieşte cu frica de a nu fi din nou lăsat, chiar şi dacă ei îl iubesc…”.

Este perfect atunci când nu părinţii aleg copiii

În cei zece ani de activitate a Centrului „Agapedia” a existat doar un singur caz în care nu s-a reuşit reintegrarea copilului în familia biologică, cât despre adopţii „ratate” – nici vorbă. Reuşita e pusă pe seama specialiştilor care aleg cu mare rigurozitate potenţialii adoptatori, dar şi a unor proceduri şi condiţii riguroase, prima regulă fiind cea că familia nu-şi va alege singură copilul.

Aşadar, după ce familia se prezintă cu dosarul care confirmă că este eligibilă pentru adopţie, aceasta urmează să fie consultată de un psiholog. Urmează o vizită acasă, pentru a stabili cărui copil i se potriveşte familia respectivă. Criteriile de selecţie sunt adesea stabilite după temperament şi uneori după asemănările fizice, dar nu e obligatoriu. Sunt situaţii când familiile care îşi doresc cu disperare un copil, iniţial, sunt de acord cu toate condiţiile, însă în discuţiile formale specialiştii identifică anumite neconcordanţe. Bunăoară, aceştia consideră că un copil ce provine dintr-o familie de alcoolici sau de la o femeie traficată ar putea fi la fel, ulterior… În chestionar aceste aspecte nu pot fi sesizate, dar în discuţiile cu specialistul ele ies neapărat la suprafaţă.

„Nu este condamnabil, e dreptul lor să creadă astfel, însă noi trebuie să ştim de asta, ca să evităm problemele”, explică Mardarovici, precizând că abia după ce psihologul şi asistentul îşi prezintă punctul lor de vedere vizavi de potrivirea copilului cu potenţiala familie, aceştia pot să-l cunoască împreună cu întreg dosarul lui. După aceasta, cuplului adoptator i se dă o perioadă de gândire, apoi el trece la etapa de compatibilitate, care e şi cea mai dificilă.

A venit să găsească înlocuitoare pentru fiica decedată…

Prezenţa părinţilor este obligatorie pe tot parcursul procesului – ca, de altfel, şi confirmarea că ambii îşi doresc să înfieze. „Se mai întâmplă ca unul să-şi dorească mai mult să adopte, iar celălalt să fie mai indiferent şi atunci trebuie să fim foarte atenţi. Pentru că adopţia nu este o soluţie pentru a întări cuplul şi nu este nici în interesul copilului. Unde e stricat nu mai consolidezi, iar familia care vrea un copil trebuie să fie deja consolidată. Şi trebuie să vină doar din dorinţa sinceră de a oferi o familie unui copil”, este convinsă Ecaterina Mardarovici. Un caz neobişnuit în experienţa sa este cel în care o femeie, căreia i-a murit fetiţa, a venit să caute o înlocuitoare pentru copila ei. Aceasta avea pretenţia că ea trebuia să fie eminentă şi prima în toate. „Nici cei crescuţi în familia biologică nu pot fi întotdeauna bravi şi lideri în toate. În procesul de înfiere se merge în exclusivitate pe conceptul că părinţii se aleg pentru copil, şi nu copilul pentru părinţi”, adaugă şefa de la „Agapedia”.

99% din copiii abandonaţi au şanse să fie integraţi în familia biologică

Ecaterina Mardarovici spune că numărul mic al celor care vor să adopte copii se explică şi prin în faptul că descreşte numărul copiilor cu statut de adopţie. Iar asta, datorită faptului că în acest proces intens de apărare a drepturilor copilului din ultimii ani, se pune accent, înainte de toate, pe integrarea acestuia în familia naturală, indiferent cu ce timp de dificultăţi se confruntă ea – probleme materiale sau că aceasta a degradat. O măsură benefică este şi faptul că se lucrează cu familia lărgită, chiar până la a treia generaţie. „Sunt ferm convinsă că 99% din copii născuţi în afara căsătoriei şi abandonaţi, sau cu intenţia de abandon, pot fi integraţi în familia naturală”, opinează ea, precizând totodată că un mecanism eficient de descurajare a abandonului e că, la naşterea copilului, mama care nu ştie sigur dacă îl vrea nu mai este obligată să scrie refuz, având un timp de gândire de şase luni.

Valentina Buliga, ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei:

„Lipsa unui cadru legislativ care să reglementeze strict această procedură dădea temei pentru diferite speculaţii, iar pe alocuri şi abuzuri, şi încălcări. Noile reguli presupun şi instruirea familiilor adoptive, iar statul va duce o evidenţă mai strictă a copiilor adoptaţi”.

¤ Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului este organul central care aplică strategia statului în ceea ce priveşte adopţia.

¤ Adopţia naţională este considerată prioritară. Adopţia unui copil, care este cetăţean al RM, de către cetăţenii străini sau apatrizi se admite numai în cazuri excepţionale, când nu există posibilitatea ca acest copil să fie adoptat sau pus sub tutelă/curatelă: a) de către rudele sale, indiferent de cetăţenia lor; b) de către cetăţenii RM, cetăţenii străini sau apatrizi cu domiciliul în RM.