În octombrie, Iaşul va fi capitala literară a Europei de Est
“Vor veni scriitori din 17 ţări, de pe două continente, traducători, editori, oameni de litere. Vor fi prezenţi 200 de profesionişti ai cărţii în ce va fi cel mai important eveniment literar al României. În privinţa amplorii evenimentului, ne apropiem de ce am visat, şi mai avem încă o lună până să înceapă. Un festival este cu adevărat mare atunci când regreţi că nu ai putut merge la toate evenimentele. Când se întâmplă trei lucruri în acelaşi timp şi nu ştii pe care să-l alegi. Locul unui festival internaţional de o asemenea anvergură, în ţara asta, este la Iaşi. Dacă ne iese cum îl dorim, nu va avea egal în toată Europa de Est”, a spus Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române.
Optimismul acestuia a fost împărtăşit de toţi oamenii de cultură şi politicienii prezenţi la lansarea oficială a festivalului. Preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, a comparat viitoarea anvergură a manifestării cu cea a Festivalului “George Enescu”, aflat în desfăşurare la Bucureşti. “Noi încă vindem un vis, pentru că nicio manifestare de acest gen din România nu poate fi comparată cu ce se face acum, la Iaşi. Scriitori, traducători, directori de festivaluri literare şi edituri consacrate, critici şi jurnalişti literari, librari şi directori de instituţii de cultură se reunesc în cadrul acestui eveniment care va transforma Iaşul în capitala literară a Europei de Est. Este unul dintre cei mai importanţi paşi ai Iaşului către obţinerea titlului de capitală culturală europeană”, a declarat Adomniţei. Acesta a anunţat şi partenerul “platinum” al Festivalului, reprezentat de Banca Naţională a României şi guvernatorul acesteia, Mugur Isărescu.
FILIT se va desfăşura în perioada 23-27 octombrie. Gala de deschidere va fi susţinută de un spectacol oferit de Opera Naţională Română. Timp de cinci zile, în intervalul orar 11.00-13.00, se vor desfăşura lecturi publice, întâlniri între scriitori, liceeni şi studenţi, ca şi mese rotunde cu traducătorii. În intervalul 13.00-15.00 vor avea loc dialoguri cu cititorii. Acestea vor fi urmate, până la ora 19.30, de lecturi şi dezbateri “Scriitorii în centru”. După ora 20.00, la Teatrul Naţional vor fi organizate serile FILIT. Pe 24 octombrie va fi organizată o dezbatere – “Scriitorii şi televiziunea”, cu scriitorii Stelian Tănase, Mircea Dinescu, Florin Iaru şi Cristian Teodorescu. Pe 25 octombrie, evenimentul central va fi o întâlnire cu Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură. Pe 26 octombrie va avea loc o întâlnire cu academicianul francez François Weyergans, laureat al premiului Goncourt pentru literatură, discuţiile fiind moderate de Cristian Tudor Popescu. Ultima zi a festivalului va fi dedicată unei dezbateri – “Scriitor în est”, cu autori din Basarabia, Ungaria, Bulgaria şi Ucraina.
În paralel cu manifestările Festivalului, în perioada 25-27 octombrie, va fi organizat cel mai important târg de carte din România, BookFest. Totodată, liceenii ieşeni sunt invitaţi să desemneze cel mai îndrăgit scriitor. În acest scop, va fi constituit un juriu din 20 de liceeni, care vor primi un număr de 5 volume din cele mai reuşite cărţi ale anului. “Timp de o lună, până la festival, cred că vom suspenda şcoala formală. Va fi o lună în care vom spune prin şcoli că este momentul să ieşim în întâmpinarea literaturii, a plăcerii de a citi”, a spus inspectorul general al IŞJ, Camelia Gavrilă.
Sursa: zdi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!