Aşa le-am ucis sau compromis pe toate câte ne-au cam căzut din cer pe parcursul scurtei noastre istorii de independenţă şi suveranitate şi azi constatăm cu mirare şi chiar cu o oarecare indignare ultrapatriotică revendicativă că şi suveranitatea noastră cea iubită este doar aşa-numită, şi independenţa este aşa-zisă, şi limba este doar, chipurile, cea română, iar de facto nici pomină, şi nivelul de trai este mai… deştept decât la alţii, deoarece, în principiu, ni s-a părut că mai deştepţi decât noi putem fi doar noi.
Vrem sau nu vrem, dar asta este şi nu e deloc nevoie să enumerăm toate rateurile ori să-i numim pe toţi cei care s-au făcut vinovaţi de ele. În principiu, am putea spune că e timpul să punem punct, numai că iată că nu-i chip să ne treacă nouă matrapazlâcurile genetico-aventuriste! Şi, admiraţi-ne din nou puşi pe treabă – fideli tradiţiei de autori de rateuri, ne-am apucat de tras de păr cu UE ca să compromitem şi să ratăm definitiv ceea ce au compromis şi au ratat comuniştii timp de opt ani, ca să le demonstrăm partenerilor noştri europeni că nu mai contează cine vine la putere în RM, deoarece şi unii, şi alţii emană şi verbal, şi factologic, şi cronologic absolut acelaşi tip de mentalitate – una alimentată de o interminabilă insatisfacţie istorică, de primitivismul mediului politic privatizabil şi de dorinţa de a face aport social de la înălţimea soclului de martir al uneltirilor complotiste venite din partea oricui doriţi dumneavoastră.
După victoria repurtată de popor în ziua de 29 iulie 2009, RM şi-a cucerit prin risc şi sacrificiu o nouă şansă – cea de a deveni o ţară eligibilă pentru aderarea la UE. Acest lucru l-au înţeles imediat partenerii europeni şi, mai ales, americanii care, în doar jumătate de an, au pus în mişcare un puternic mecanism politico-financiar prin care să consolideze opţiunea pro-occidentală a moldovenilor. Dacă e să privim lucrurile în profunzime şi fără menajament diplomatic, există toate premisele ca accederea în UE să devină ceva realizabil într-o proximitate temporală previzibilă. Aceasta de fapt e şansa RM şi a locuitorilor săi şi ea ar trebui să devină principalul obiectiv al Alianţei pentru Integrare Europeană. Or, dacă o ratăm şi de data aceasta, putem să organizăm referendumuri în fiecare duminică, putem să oferim dreptul la vot şi copiilor de doi ani, putem să aprobăm cele mai perfecte constituţii – câte trei pe lună – nimeni nu ne va mai trata aşa cum ne tratează azi cei de la Bruxelles.
Unicul impediment care ne ţine oarecum pironiţi în comunism este rudimentul constituţional care a provocat nealegerea şefului statului. Lichidarea doar a acestui blocaj şi anunţarea alegerilor parlamentare anticipate în primăvara anului viitor sunt sarcinile intermediare de strictă actualitate şi necesitate ale AIE. Nicio componentă a AIE nu trebuie să se teamă de aceste alegeri. Precum nu ar trebui să se teamă de referendumul prin care să fie consultată voinţa poporului în legătură cu modalitatea de alegere a şefului statului. Oamenii vor ieşi la referendum pentru că sunt gata să se pronunţe în această chestiune. Doar în această chestiune. Oamenii vor accepta şi alegerile parlamentare anticipate deplasate hăt! departe în timp. Desigur, dacă vor simţi o garanţie conjugată – şi de la AIE, şi de la UE – că de data aceasta nu vor fi fraieriţi din nou de cei care au mai practicat pe la noi fraieritul.
+++
După victoria repurtată de popor în ziua de 29 iulie 2009, RM şi-a cucerit prin risc şi sacrificiu o nouă şansă – cea de a deveni o ţară eligibilă pentru aderarea la UE…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
