În România sunetul este mai nuanțat și mai dulce, e altul

– Ați început colaborarea cu Orchestra de Cameră aproape de la începuturile ei. Cum s-a întâmplat și cum a decurs conlucrarea cu muzicienii din Republica Moldova?

– Întâmplător. Locuiam pe atunci în Germania, dar vizitam deseori România. Într-o zi dirijorul Filarmonicii de la Botoșani, Liviu Buiuc, mi-a spus că dirijează și orchestra de la Chișinău și a insistat să merg și eu. Nu fusesem în viața mea aici. Chiar după prima vizită am rămas cu o impresie caldă, primitoare și din punct de vedere profesional. În scurt timp s-a ivit ocazia unui turneu în Spania. Astfel, în aprilie-mai ’91, am susținut 23 de concerte. Așa a început să se dezvolte o relație tot mai apropiată și interesantă.
Între timp, în ’92, mi-a venit ideea să formez o orchestră în special românească, deși erau și nemți, francezi, spanioli. Această orchestră simfonică europeană a fost integrată în Orchestra de Cameră, fiind baza corzilor.

– Totuși, colaborarea cu Orchestra de Cameră a fost cu întreruperi…

– Da, am fost prim-dirijor cu pauze. Însă relațiile s-au păstrat întotdeauna. În ‘99 Orchestra s-a mutat în Spania, iar în Chișinău, practic, s-a format una nouă cu câțiva din grupa mai veche. După acel experiment spaniol, unii instrumentiști au reintrat în echipă. Din păcate, ne mai părăsește câte unul ca să găsească o viață mai bună. Am făcut demersuri, am trimis scrisori ca să aibă grijă să nu se distrugă cultura. Fiindcă un muzician, care învață toată viața, este plătit ca un portar.

– Care au fost reacțiile la insistențele dumneavoastră?

– I-am scris ex-prim-ministrului Vlad Filat o scrisoare de la care nu am primit răspuns nici în ziua de azi. S-au întâmplat doar anumite fapte, precum că Orchestra a fost declarată Națională, dar din acest considerent nu s-a prea observat creșterea calității vieții muzicienilor.

– În ce constă munca de dirijor?

– Munca de dirijor constă în mai multe aspecte. Unul este cel asemănător armatei. Dirijorul este un fel de general care trebuie să-și disciplineze detașamentul. Orchestra este cea mai mare realizare a omenirii pentru că ea funcționează din necesitățile de disciplină. Să cânte toți odată, cu aceeași intensitate, înălțime a sunetului și cu aceeași dinamică. În același moment, toți instrumentiștii trebuie să simtă la fel, nu doar să execute niște mișcări. Vă dați seama ce complicat e să faci doi oameni să simtă la fel. Dar 20?

– Cum educați în membrii Orchestrei spiritul de echipă?

– Orchestra, chiar dacă e formată din muzicieni extrem de capabili, nu apucă să sune dacă-i pui împreună, ei au nevoie de timp. Ca în supă, trebuie să-i lași să fiarbă împreună, să dezvolte o anumită toleranță, ca fiecare să mai lase de la el, să se omogenizeze. Spiritul de echipă se dezvoltă cu timpul și cu respectivele indicații, mai mult sau mai puțin, vehemente.

– Există un stil al Orchestrei?

– Există un stil al ei cu care mă lupt destul de tare. Orchestrele din zona de influență rusească au o anumită producție de sunet mai păstoasă, mai bogată, dar un pic sumbră. Eu, prin formațiunea mea, am trecut prin multe școli și țări, în special Germania. În România sunetul este mai nuanțat și mai dulce, e altul. Lupta este pentru diversitatea stilurilor. Fiecare compozitor are zona lui geografică. Nu poți cânta Mozart cu aceleași vibrații și trăsături de arcuș ca Ceaikovski. Acesta-i punctul cel mai delicat și dificil cu care am de lucru în continuare – să ne apropiem de stilul dicției și sunetului. Muzica franceză nu se poate cânta cu gura plină. Așa-zisul stil sovietic are o încărcătură emoțională prea mare, e nevoie de obiectivitate și alt punct de vedere.

– Cum este publicul din Moldova?

– Avem un public extrem de sensibil, critic. Însă în momentul în care actul spiritual se întâmplă prin acest limbaj care este dincolo de cuvinte, se înfiripează o comunicație foarte clară. Publicul reacționează foarte bine. Sunt mulți oameni pasionați de muzică.
Ar fi interesant să găsim o formulă de a atrage în sală noua burghezie care s-a format și în Moldova. Să descopere că există și altă bogăție decât mașini scumpe și nunți pompoase. Ar trebui făcut un club, o organizație în care să se simtă bine împreună și în care să redobândească obiceiul de a participa la actul muzical, care-i îmbogățește cu siguranță.

– Cum explicați faptul că în Europa de Vest participarea la concerte de orchestră simfonică este o tradiție, iar în Moldova – nu?

– Într-adevăr, în special în Germania, tradiția se păstrează, dar și acolo decade interesul pentru muzica mai elevată, ea presupunând participare mentală și cultură. Problema este în manipularea culturală Pop, împreună cu Coca-Cola și McDonald’s, dezastrul cultural al simplificării vieții. Viața este extrem de complicată. Însăși natura ne arată că viața este de o complexitate enormă. Muzica pop nu este decât o melodie și un singur ritm în mai multe variațiuni. Cum poți să te mulțumești cu un singur fel de mâncare? Dacă vă dau să mâncați numai pâine cu lapte timp de 40 de ani, ceva lipsește, o „vitamină”. „Lasă că e simplu, nu trebuie să gândești”!

– În ce măsură credeți că influențează politica din țară nivelul de dezvoltare a culturii populației?

– Este absolut clar, că accesul la cultură este formidabil, însă conținutul se micșorează, în primul rând, prin calitatea învățământului. Populația are un mai mare interes pentru materialism, statutul social. Lăcomia este unul din subiectele principale în filme, și ele foto-copii, același sistem, piesele de teatru sunt la fel. Tot sistemul face omul să devină plantă, să nu gândească. Omul, în sensul de maximă diversitate, a pierdut interesul față de ceva nou, creierul se simplifică și la un moment dat se uită la tine și nu te înțelege. „- Mi-am luat o mașină nouă. – A, și câți cai putere are?”, „Mi-am luat și o casă! – Da’ câte camere are?”.
Atunci când știi cum se face muzica, capul te face să o analizezi. Pop-ul mă plictisește extrem de tare. Lumea spune că „se dă ceea ce se vinde, ce solicită lumea”. Oare?!

În curând, Orchestra de Cameră a RM, va lansa un disc muzical cu Bela Bartok, George Enescu, Intermezzo și Simfonia concertantă pentru violoncel cu Laura Buruiană. Discul va fi lansat la Paris, cu finanțarea Institutului Cultural Român.