Moldova

Încrederea a venit de la Uniunea Europeană

La Centrul perinatal din Tiraspol, acolo unde mama a fost internată în regim de urgenţă, nou-născutului i s-a acordat toată îngrijirea medicală necesară, însă nu i s-a promis nimic. Doar o minune îl putea salva… Şi minunea s-a întâmplat – fătul a fost plasat într-un incubator ce urma să-i înlocuiască burtica mamei. A fost primul copilaş care a beneficiat de echipamentul medical donat centrelor perinatale din Tiraspol şi Bender de către proiectul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Incubatorul a fost o casă caldă şi primitoare pentru micuţ şi, peste câteva săptămâni, criza a fost depăşită. Vasile, căci aşa l-au numit părinţii pe nou-născutul „supravieţuitor”, şi-a triplat greutatea pe care a avut-o la naştere. Astăzi boţul de om de cândva este un copil dolofan, radiind de viaţă. Nu s-au scurs decât trei luni de la naştere, iar Vasilică îşi răsplăteşte deja părinţii şi medicii cu strângeri puternice de mână, cu zâmbete şi gânguriri vesele.

De atunci, prin acest incubator au mai trecut câţiva copii care, la fel ca şi Vasile, au fost nevoiţi să afle mult prea devreme ce înseamnă să lupţi pentru viaţă. „Şansele pe care le aveau aceşti copii erau minime, ca să nu zic că nu existau deloc, în lipsa unui utilaj medical necesar. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu iscusinţa noastră, îi aducem la viaţă, dar nu-i putem menţine cu mâinile goale. Echipamentele medicale donate de proiect, inclusiv incubatorul, ne oferă posibilitatea de a acorda asistenţă la cea mai înaltă calitate şi chiar să salvăm vieţi omeneşti”, spun medicii de la Centrul perinatal din Tiraspol.

Ca să dispună de condiţii adecvate pentru exploatarea aparatajului, secţiile de reanimare ale celor două centre perinatale au fost reparate şi ulterior dotate cu echipamente medicale în valoare de 460 mii USD. Această donaţie a reutilat în totalitate secţiile de terapie intensivă a centrelor perinatale din Tiraspol şi Bender. Proiectul, însă, nu s-a oprit aici şi peste 260 de specialişti în neonatologie, pediatri, asistentele medicale, medicii obstetricieni de la cele două centre, dar şi alte instituţii medicale din stânga Nistrului au beneficiat de un şir de instruiri oferite de specialiştii de pe malul drept…

Aceasta este doar una dintre iniţiativele dezvoltate de proiectul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, al cărui scop primordial e abordarea necesităţilor comunităţilor din regiunea transnistreană prin sporirea accesului la serviciile economice şi sociale de bază, precum şi la sursele de informare obiective şi diversificate. Ca şi altele de acest gen, proiectul îşi propune să promoveze încrederea între locuitorii celor două maluri ale râului Nistru şi să lucreze întru binele celor mai vulnerabile comunităţi, un accent deosebit fiind pus pe cele din regiunea transnistreană, dar şi din zona de securitate.

Astfel, ÎNCREDEREA este acum cuvântul ce caracterizează relaţia pe care au stabilit-o Elena, Constantin şi micuţul Vasile cu „salvatorii” lor…

Natalia Costaş

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *