De când există Editura „Casa de Pariuri Literare”, ai tot publicat scriitori basarabeni. Ce interes au trezit cărţile acestora în Romania, dar în Republica Moldova?
– Nu văd o diferenţiere intre cărțile unora şi-ale altora. Chit că lansăm colecţia falanga basarabeană, după o formulă acreditată de Alexandru Muşina. Toți sunt scriitori români, nu sunt de acord cu separarea lor (nici în critică, nici la premii). De altfel, titulatura colecţiei vine cumva să contureze un ax de provenienţă, nu unul de notorietate sau de delimitare. Nu știu dacă există un altfel de interes pentru literatura basarabenilor. Există acelaşi interes. Cum sloganul editurii este Literatura română scrie pe mine, e clar că ar trebui să lăsam zona geografică deoparte şi să ne concentrăm pe difuzarea cărților şi accesul real al acestora la cronici, premii şi lecturi. În fapt, zona vie a literaturii. De asta cred că nu e vorba de un altfel de interes, ci de o formă de interes. Literatura e într-un con de umbră. Trebuie să cauţi public, să faci o carte să circule, mai mult decât s-o limitezi la o regiune.
– Sunt diferențe între consumatorii de literatură din România și din Republica Moldova?
– Sunt diferențe între oricare doi consumatori (să-i numim aşa), dar mite între cei din Bucureşti şi Chişinău, să zicem. În primul rând, există un nivel de aşteptare. Eu nu cred că publicul trebuie privit pasiv. Recent, la Festivalul Editurii din Club A, la standurile de autor, am fost atenţionat că programul (altfel generos, 3h) nu prea da posibilitatea unor lecturi mai lungi de 15 minute. Asta, deşi, pe toate afişele scrie clar: Nu vă limitați la programul nostru. Dacă doriţi să interacționaţi cu autorii, sunteţi liber s-o faceţi. Dacă doriţi să beţi o bere cu ei, ăsta e momentul. Prin urmare, publicul trebuie să înţeleagă că nu mai suntem într-o relaţie: scenă-spectator.
– Recent, în incinta sediului central al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” a avut loc prezentarea editurii, care s-a bucurat de mare succes la public. Cu ce gânduri ai plecat din Chişinău?
– La Chişinău am fost plăcut surprins să văd interes. De asta, intenţia e să-l câştigi. Ai văzut că, brusc, primind o carte în regim gratuit, intră în joc. Reacţionează.
E foarte bine să participe, să se exprime. Altfel, sigur, publicul e acelaşi. Vrea spectacol. Vrea să fie surprins. Asta vreau şi eu la o lectură. Să plec acasă fără senzaţia că am pierdut vremea sau că oamenii ăia s-au folosit de mine.
E nevoie să schimbăm cumva rolul publicului. Dacă vrem să-l facem să devină un public literar autentic (adică să plătească bilet de intrare la o lectură), trebuie învăţat (şi la Bucureşti, şi la Chişinău) cu spectacolul.
Am plecat din Chişinău cu un gând clar: există public, vreau să-l văd lunar. E un potenţial uriaş, realmente uriaş.
