Iurie Levcic este unul dintre cei mai activi oameni de cultură din Cernăuţi. Este ceea ce se cheamă în mod curent un om-orchestră: este regizor de film, producător de televiziune, animator cultural, compozitor, interpret şi, nu în ultimul rând, un om foarte spectaculos. Ca şef al redacţiei de emisiuni în limba română de la o televiziune privată din Cernăuţi, Iurie Levcic promovează cultura românească în rândul publicului bucovinean.
– Care e specificul redacţiei pe care o conduceţi?
– Spre deosebire de televiziunea publică, unde, la fel, există emisiuni în limba română, noi nu suntem cenzuraţi. Nimeni nu ne impune vreo tematică anume sau vreun unghi de vedere în care s-o prezentăm. În această privinţă, avem o libertate deplină. Ne alegem singuri subiectele şi nimănui nu trebuie să-i dăm socoteală pentru aceasta. O mare atenţie acordăm buletinelor de ştiri, dar mai avem şi emisiuni de divertisment sau de folclor românesc. Mai avem şi emisiuni în direct. Pe lângă aceasta, producem şi filme. Practic, toate la comanda inimii, plecând de la priorităţile pe care noi singuri ni le-am trasat.
– Ce filme aţi produs în ultimul timp?
– Cele mai recente sunt despre încondeierea ouălor şi despre cioplitul în lemn. Dar eu totuşi cred că, prin intermediul acestor documentare, o să putem trezi interesul oamenilor faţă de meşteşuguri şi obiceiuri tradiţionale, dintre care unele pe care de dispariţie. Nordul Bucovinei şi-a pierdut foarte multe dintre valorile sale.
– Ce înseamnă pentru un intelectual român din Bucovina ideea de multiculturalitate?
– Ideea de multiculturalitate poate fi şi amăgitoare, mai ales la acei oameni care nu-şi cunosc cultura lor autentică. Şi ai posibilitate şi să faci o comparaţie. Dacă nu-ţi cunoşti cultura ta, cum poţi să-i îmbogăţeşti pe alţii? Multiculturalitate la Cernăuţi înseamnă, mai întâi de toate, să-ţi păstrezi propria identitate culturală şi limba maternă. Cernăuţiul ca atare e o zonă specifică. În anii patruzeci ca să te angajezi la Cernăuţi un simplu măturător era obligatoriu să o rupi în patru limbi: română, germană, ucraineană şi idiş.
– Asta se întâmpla în anii patruzeci. Cum te poţi dezvolta astăzi ca intelectual român la Cernăuţi?
– Dacă vrei tare, te poţi dezvolta şi astăzi.
– Dumneavoastră sunteţi autorul unui film despre primarul Traian Popovici. Despre ce e acest film?
– E un film despre Traian Popovici care a fost primar în Cernăuţi în anii 1940-1941 şi care a salvat din ghearele fasciste vieţile a peste 16 000 de evrei, convingându-l pe Antonescu ca să nu-i deporteze în ghetou. Era numit jidovitul. În acea perioadă despre el se ziceau foarte multe lucruri urâte. Dar nu cred să existe în istoria Cernăuţiului vreun alt primar care să fi avut atâta curaj şi verticalitate. Omul acesta a lăsat în istoria oraşului Cernăuţi o urmă adâncă. E o personalitate istorică de mare anvergură. Filmul a fost difuzat la TVR Iaşi.
– În afară de acest film, aţi mai regizat vreo peliculă?
– Am mai făcut câteva filme despre poeţii populari ăn Bucovina, printre care şi unul despre doamna Fedoreac, numit Scara vieţii. Le-am prezentat la mai multe festivaluri şi concursuri de filme documentare. Din păcate, încă nu au fost proiectate la Chişinău.
– Pe lângă filme şi televiziune, cu ce vă mai ocupaţi?
– Mai sunt şi conducătorul unui studio vocal-folcloric, în cadrul căruia activează şi un ansamblu – Perla – care promovează folclorul românesc. La anul viitor, o să organizez a cincea ediţie a unui concurs de muzică uşoară europeană şi o nouă ediţie a festivalului de folclor În grădina cu flori multe.
– Intenţionaţi să realizaţi şi alte filme?
– Aş vrea să fac un film despre bucovinenii deportaţi în Siberia. O parte dintre ei încă mai sunt în viaţă şi pe mulţi îi cunosc personal. Au peste optzeci de ani. L-aş numi Minunea întoarcerii, pentru că sunt foarte tulburătoare poveştile lor despre cum s-au întors acasă. Îşi aduc aminte cu o precizie milimetrică totul. Nu numai ziua când s-au întors, dar şi ora sau secundele când au păşit pe drumurile satelor din care au fost deportaţi. Lucrul ăsta nu poate să nu te mişte. Pe trei protagonişti i-am filmat. Dar unul dintre ei nu mai e în viaţă. Mai vreau să fac un film despre tragedia românilor de la Fântâna Albă, când au fost împuşcaţi foarte mulţi români doar pentru că au vrut să treacă Prutul. Asta se întâmpla în 1940, când armata sovietică ocupa Bucovina.
– La televiziunea la care lucraţi veţi putea difuza aceste filme?
– Sigur că da. Doar să fie filme de calitate.
– Filmele dumneavoastră au public? Dar concertele?
– Fireşte că au. Şi concertele, şi filmele. La fiecare concert, de exemplu, promovăm şi cartea în limba română.
Versiunea integrală a interviului a fost difuzată pe frecvenţele postului „Radio Chişinău”, în cadrul emisiunii „Noii Barbari” şi poate fi ascultată şi pe net.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
