Interviu cu actrița Mariana Bratu: „De ce o femeie preferă să rămână într-un oraș frumos, decât să tremure de frig într-o baracă nenorocită?”

,,Sexul femeii – câmp de luptă în războiul din Bosnia”, regie Gheorghina Todorov, ,,Om şi gentilom’’ regie Emil Gaju, ,,Lacrima’’ și ,,Dorian Grey’’ ambele regizate de Daniela Burlaca, ,,Blujdaiushee vremea’’, regia Lidia Kopina, sunt doar câteva din spectacole în care a jucat.

Mariana Bratu este actriță la teatrul „Luceafărul” – unde, în această stagiune, poate fi văzută în rolul central al premierei „Anotimpurile iubirii” scrisă de poloneza Agnieszka Osiecka, dar este prezentă și pe scena teatrului ”Geneza Art”, în mai multe producții.

Despre cum e să interpretezi câteva roluri pe parcursul a 90 de minute, dar și să joci drama unei femei trecută printr-un proaspăt divorț aflați în interviul ce urmează.

– Rolul Ianei, protagonista piesei, a fost dificil de interpretat pentru Dvs.?

– Știi, fiecare rol e dificil de interpretat. Să zicem că sunt la început de drum și nu am un palmares foarte, foarte mare, dar rolul acesta m-a ajutat în primul rând să sap în mine, să sap în profunzime.  

Există unele momente în spectacol prin care trece protagonista la care încă nu am ajuns în viața mea, deoarece vârsta Ianei din piesă este mai mare decât a mea. Este o femeie care are doi copii (eu încă nu am copii). Această doamnă din cauza rutinei vieții și a problemelor care vrând nevrând apar decide să divorțeze, dar și din cauza luptei dintre cap și suflet: cu capul gândește una și cu sufletul simte altceva.
Iată aici, apare conflictul ei interior și în urma acestui conflict ea hotărăște să renunțe la dragoste, adică renunță și ca să-i provoace durere persoanei pe care o iubește. Iată așa suntem noi femeile, avem foarte multe fețe. Și în această piesă, personajul meu a jucat în retrospectivă mai multe femei.

A trebuit să fiu avocatul acestei femei, ca să o justific de ce a făcut ea asta, „de ce o femeie preferă să rămână într-un oraș frumos, decât să tremure de frig într-o baracă nenorocită?” este și replica din piesă. Este acea femeie emancipată, o femeie care-i place cultura, să iasă în oraș nu să stea în casă, femeia căruia îi place dezvoltarea. El în schimb, partenerul meu, joacă un bărbat mulțumit, mai mult sau mai puțin de ceea ce are, un bărbat care iubește foarte sincer. Numai că lumile lor un pic sunt diferite. De aici apare conflictul dintre ei doi, ce vrea ea și ce vrea el, iar dorințele lor nu coincid.

– Există asemănări dintre Dvs. și rolul pe care l-ați interpretat?

– Încă nu știu dacă există, probabil că undeva, da. Însă, eu nu prea mă asemăn cu personajele pe care le joc, dar în schimb am emoții pentru toate rolurile pe care le interpretez, fiindcă încerc să le înțeleg, de ce ele au făcut asta?

Eu, ca Mariana, nu știu dacă aș fi făcut asta, probabil aș fi luptat mai mult, aș fi perseverat mai mult și nu aș fi lăsat să-mi scape unele lucruri. Iana, personajul pe care îl joc, este o femeie mai… nu pot să spun că este mai lăsătoare, pentru că este și o femeie foarte ambițioasă.
De asta a vrut să dea la divorț. Se simțea neînțeleasă de persoana cu care a trăit. Cel mai mare paradox este că ei se iubesc foarte mult. Știi, când două persoane încă se iubesc foarte mult, scânteia este la limită. De fapt și spectacolul începe la apogeul relației dintre cei doi. Spectacolul începe cu ziua în care ambii au divorțat și, ironia sorții, după tribunal se întâlnesc în același tren, în același vagon. Ei sunt stupefiați când înțeleg că soarta i-a adus acum, aici, în această zi, după divorț, împreună și au ocazia să-și spună fiecare durerea. Din cauza lipsei de comunicare dintre oameni, ei ajung la un moment în care înțelegeau că fiecare vorbește în limbi diferite. Lucru care le-a îndepărtat sufletele. Disonanța dintre sufletele și mințile lor, care spuneau una și doreau alta.

– Cum e să lucrați cu regizorul Emil Gaju, ținând cont că v-a fost și profesor?

– Exact, domnul Gaju a fost profesorul nostru la facultate timp de patru ani de zile. Pentru mine a fost o onoare să lucrăm cu el, fiindcă am stabilit o relație pe parcursul repetițiilor, o relație foarte caldă, o relație și cu partenerul meu Ion Jitari, unde am încercat să ne ajutăm toți trei, să ajungem la momentul în care să aducem o istorie. Deci trebuia să aducem istoria asta la cel mai gustos apogeu al ei și am încercat să lucrăm și să stoarcem ceea ce-i mai bun din piesa asta. Și cred că domnul Gaju și-a făcut bine treaba.

– Aveți o voce foarte frumoasă, ați luat ore de canto pe durata repetițiilor?

– Nu. Vocea am luat-o de la mama mea. Este un dar de la mama mea, care cântă de o sută de ori mai bine decât mine. Eu am moștenit probabil vre-o 15% din talentul mamei mele, care a fost cântăreață.

– De ce e nevoie ca un actor să interpreteze mai multe roluri timp de o oră și jumătate, cât durează piesa?

– În primul rând de un bagaj de emoții și de sentimente pe care le-ai trăit pe tot parcursul vieții. Adică, de retrospectiva emotivității, de imaginație și de capacitatea de a observa foarte multe caractere din viața noastră de zi cu zi, ca să poți să le reproduci în mod diferit, să nu te asemeni cu nici una dintre ele și să nu te repeți.

– Câte mere ați mâncat în timpul repetițiilor?

– (râde) Eu cred că am devenit o fană a merelor în ultimul timp. Într-adevăr. Eu, de fapt, în viața reală nu prea mănânc mere, dar la repetiții am făcut din asta un obicei. Și pentru mine da, spectacolul acesta are un gust de măr. Știi? Când te gândești la diferite momente din viață: la primul sărut, la prima dragoste, le asociezi și cu mirosul. De exemplu, pentru mine Anul Nou are miros de portocale, acest spectacol „Anotimpurile iubirii” de Agnieszka Osiecka miroase a flori de măr, a mere.

– Ce ați învățat voi ca cetățeni/oameni simpli din acest spectacol?

– Eu, personal, am învățat că orice experiență are o valoare, că de la fiecare lucru/om înveți o lecție, că toată viața trebuie să înveți din greșelile… dacă nu poți din greșelile altora, măcar din greșelile tale personale. Noi oricum ne frigem, chiar dacă cineva ne zice că „nu fă asta”, tu oricum faci, dar cel mai important e să înveți lecția, să înveți măcar din greșeala ta, dacă se poate. Ca cetățean nu știu dacă am învățat ceva, dar ca femeie am învățat să păstrezi căldura într-un cămin familial, într-un cuplu, într-o relație. Am învățat că trebuie să fii foarte atent la ceea ce spui fiindcă cuvintele dor și le ții minte toată viața. Poți să spui un cuvânt care poate să distrugă tot ce ai clădit până acum. De aceea, trebuie să alegi foarte bine cuvintele. Nu trebuie să arunci și să arunci cuvinte. Ca femeie asta am învățat – să știu să diriguiesc cu emoțiile.

– Care au fost provocările din acest spectacol?

– Cred că îmbinarea mai multor stiluri și trecerea de la unul la altul. De exemplu, când este vorba de teatru în teatru sau de schimbare de cântec.

– Cât de mult vă reprezintă personajele pe care le-ați jucat?

– Mă reprezintă foarte puțin. Eu cred că o femeie are foarte multe fețe, nu vreau să spun măști fiindcă masca imediat presupune ceva mai abstract. Vorbesc de ceva foarte real, de viața noastră. Femeia este un organism viu care în fiecare zi poate fi foarte diferită. Femeile sunt foarte diferite și diverse. Din cauza asta se și numesc ”FEMEI” și din cauza asta bărbaților le plac femeile. De exemplu, cântăreața din bar pe care am jucat-o, ca atare nu mă reprezintă deloc, dar o înțeleg. Ea are drama ei, este o femeie care are o soartă foarte complicată și unicul lucru pe care și-l dorește ea de fapt este iubirea. Ea vrea să fie înțeleasă, vrea să aibă pe cineva alături. Asta și este drama ei, fiindcă nu știe cum să aibă asta, nu poate să facă ceva ca să aibă asta.

Iana, personajul principal, probabil că mă reprezintă. Dacă persoana care-i lângă mine m-a înșelat, nu știu cum aș reacționa, probabil, la fel, aș tăia în carne crudă, aș fi foarte dură. Am avut dezamăgiri în viață, dar nu cred că au fost până într-atât de dure în căsnicie.

Vă mulțumim mult pentru interviu.
Marcela Mafteuța, studentă la Academia de Arte