INTERVIU realizat de Irina Nechit /// Doina Ioanid: „Poezia îmi este necesară pentru a scoate ființe și lucruri din anonimat”

A tradus împreună cu scriitorul belgian Jan H. Mysjkin din poezia contemporană basarabeană și a făcut dosare consistente în revistele „Poésie/première”, „L’Intranquille” și „Journal des poètes”. A colaborat cu editura Arc de la Chișinău, publicând câteva antologii de poezie neerlandeză tradusă în română.

– Dragă Doina Ioanid, de ce îți este necesară poezia?

Poezia îmi este necesară pentru a mă defini pe mine în lume. E un fel de-a mă regăsi în mod substanțial, la intersecția dintre multe variabile. Poezia e o întâlnire cu mine și cu lumea dincolo de cotidianul imediat, într-o zonă, unde totul se ordonează după niște reguli aparte, semnificative. Poezia îmi este necesară pentru a scoate ființe și lucruri din anonimat și a le pune într-o lumină nouă.

– Care au fost pentru tine momentele cele mai importante din Festivalul Internațional Europalia? De remarcat, că ediția curentă a Festivalului Europalia (octombrie 2019– februarie 2020) îi este dedicată României, țară invitată de onoare. Aș mai sublinia că Festivalul Europalia este considerat evenimentul cultural de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei.

La fiecare doi ani, o țară este invitat special și vine cu tot ce are mai de seamă de arătat. Noi, am venit cu expoziții de arte vizuale, au fost și spectacole de teatru, spectacole literare. Scritorii au fost mai puțin curtați, și nici nu au fost mulți invitați. Printre ei, Mircea Cărtărescu, Matei Vișniec, Simona Popescu, George Arion, Sebastian Reichmann, Mircea Dinescu, noi cei patru poeți ( Irina Nechit, Doina Ioanid, Cosmin Perța, Teo Dună) care am susținut lecturi publice la Anvers și Bruxelles, pe 30 și 31 ianuarie 2020. Wanda Mihuleac a făcut o expozție la Liège cu livres-ardoises. Videogramele națiunii, „o călătorie audio-vizuală prin ultimele decenii ale istoriei României”, a fost menită să dea o perspectivă de ansamblu a României. Foarte vizibile au fost expozițiile Dacia Felix și cea dedicată lui Constantin Brâncuși, care chiar a devenit evenimentul-far. Ne-am dus și cu lăutarii, și cu artele tradiționale, și cu artele culinare. Cu Bălănescu Quartet, cu jazzul lui Lucian Ban și Mat Manari, cu muzica lui Karpov Not Kasparov. Un masterclass cu regizorul Radu Jude, altul cu Andrei Ujică. În fine, per ansamblu, am stat bine. Ar trebui să învățăm, și noi, dar și cei de la Europalia, să atragem mai mult public. Nu că n-ar fi fost, dar e loc de mai bine.

– Prin ce te fascinează poezia neerlandeză?

Poezia neerlandeză e variată, cu multe voci distincte. Și aș spune chiar foarte bine că se întâmplă așa. Din Olanda, ai un clasic precum Cees Nooteboom, dar și o Esther Jansma cu textele ei scurte și percutante, „ca niște diapozitive”, dar și poemele-poveste ale lui Lans Stroeve sau Kreek Daey Ouwens, dar și un Menno Wigman care cultivă o poezie fin de siècle îmbinată cu un existențialism exasperat. În Belgia, ai și poezia performativă a lui Laurence Vielle, și pe cea cu implicații sociale a lui Charles Ducal, dar și poemele grafice ale lui Lies van Gasse, dar și un Johan de Boose, cu ale sale tandre și tragice „Scrisori din Polonia, Ucraina și Rusia”, dar și un Michael Vandebril care preia forme și teme vechi, le recalibrează și revalorifică, într-un soi de dialog subtil. Asta ca să menționez doar câteva dintre vocile care mi-au reținut atenția. Panoplia este însă mult mai vastă.

– Ce îți oferă cititul în public al propriilor texte? Este o experiență irepetabilă, de fiecare dată?

Cititul în public e întotdeauna o experiență nu numai plăcută, ci chiar necesară. Îmi descopăr textele recitindu-le, uneori mă mir chiar eu de ele. În plus, reacția publicului este mereu importantă pentru mine. De cele mai multe ori, e o întâlnire caldă, empatică, benefică.

– Cui se datorează apariția antologiei „Pour le prix de ma bouche”/ „Pentru prețul gurii mele” – antologie de poezie română post-comunistă (incluzând și 5 poeți basarabeni), în limba franceză, editată chiar la începutul anului 2020, la editura L’Arbre à paroles a Casei de Poezie din Amay/ Maison de la poésie d’Amay?

Antologia „Pour le prix de ma bouche” a apărut grație neobositului Jan H. Mysjkin, care a făcut o pasiune pentru literatura română, și a editorului de la L’Arbre à paroles, David Giannoni, care a scos și trei dintre cărțile mele, „Rythmes pour apprivoiser la hérisonne”, „Coutures” și „Histoires du Pays des Babouches”. Aș vrea să spun un lucru important, aceste volume au apărut, ca și multe altele, cu susținerea traducătorului, care a lucrat gratis. Iar editorul n-a beneficiat de nicio subvenție. Așa că le mulțumesc din nou pentru dăruirea lor.

– Postmodernismul e depășit, astăzi? Ce mișcări literare te inspiră în scrisul tău?

Da, cred că postmodernismul e depășit. Ceva din el cred că mai trece, dar în forme deviate sau stinse. Poate că încă mai există un postmodernism temperat care poate fi gustat. Oricum, pe mine nu m-a atras postmodernismul. Și nu m-au inspirat în genere curentele sau mișcările literare în sine. Nu m-am înregimentat lor, dar am preluat de ici și de colo ceea ce mi-a convenit, în funcție de nevoile poeziei mele. De fapt, am preluat e mult spus, mai degrabă am băgat de seamă și am învățat. Cred că m-a ajutat foarte mult spiritul meu reflexiv, selectiv și eficient. De inspirat mă inspiră în primul rând poveștile oamenilor și ale lucrurilor, imaginile, gesturile, cuvintele. Cred că important este felul cum aduc lumea înăuntrul meu și o scot într-un mod cu totul surprinzător și pentru mine. Și-mi place acea uimire pe care mi-o aduce fiecare poem.

– Limba română, în cărțile tale, e cât mai aproape de realitățile românești?

Limba română e aproape de limbajul cotidian, dar uneori apar așa, ivite din nu știu ce pliu al memoriei, câte un cuvânt vechi, precum „horbotă” sau „mierte-fierte”, ca să dau doar două exemple. Și eu mă joc puțin cu ele, mă las în voia lor, apoi le aduc din vechime aici, în apropierea noastră cotidiană. Le scot din uitare și le dau un loc. Îmi place să inventez și eu cuvinte, precum „amincatuinulapșalept” sau „zînzînimzi”. Dar dincolo de plăcerea acestui joc lexical, dincolo de plăcerea de-a simți fiecare cuvânt pe vălul palatin, important e faptul că ele creează un mic univers sonor și imaginativ.

– Belgia e țara unde mergi cel mai des? Câte cărți, antologii de poezie neerlandeză, franceză și română, au apărut cu participarea ta directă, ca traducător și ca autor?

Da, cred că în Belgia am mers cel mai des. În Belgia și în Franța. Și se pare că îmi prinde bine. Am apărut în mai multe antologii franceze și neerlandeze, patru la număr, apoi am scos volume individuale în neerlandeză și franceză. Am tradus împreună cu Jan H. Mysjkin din poezia contemporană basarabeană și am făcut dosare consistente în revistele „Poésie/première”, „L’Intranquille” și „Journal des poètes”. Din poezia neerlandeză au apărut deja 3 volume, „Lumina ultimei zile”, la Casa de Editură Max Blecher din București, „Cu picioarele pe afară” și „Poetule, piaptănă-ți părul!”, la Editura ARC din Chișinău. A apărut și o antologie de poezie francofonă belgiană, „Penele pestrițe ale cocoșului”, tot la Editura ARC din Chișinău.

– Aceste antologii sunt foarte importante pentru cititorii români, ne oferă deschideri spre poezia europeană, ele au fost lansate, cu participarea ta și a poetului și traducătorului Jan H. Mysjkin, la Festivalul Primăvara Europeană a Poeților de la Chișinău. Sperăm să veniți și la ediția din acest an a Primăverii Poeților. Îți mulțumesc mult pentru interviu!


Coperta antologiei de poezie română post-comunistă „Pour le prix de ma bouche” apărută în Belgia, antologia include și 5 poeți basarabeni (Diana Iepure, Dumitru Crudu, Aura Maru, Irina Nechit și Emilian Galaicu-Păun)