Îmi amintesc, cu același dezgust, cum vreo șapte ani în urmă, din cauza unei asociații religioase a fost interzis spectacolul „Monoloagele vaginului”. Acest manifest al femeii contemporane, o lecție de viață, dacă vreți, o lecție pe care multe mame nu știu s-o predea fiicelor lor, o lecție pe care nu o înveți nici la școală și nici în biserică, a fost eliminată de pe scenele țării. Asta nu s-a întâmplat în urma unui proces de judecată sau a unui protest pașnic, nu. Actrițele au fost întâlnite cu amenințări și agresate de membrii respectivei asociații, care, după cum se vede, au uitat să-și iubească aproapele și să nu judece, cum spune Biblia.
Mai grav decât fanatismul religios și manifestarea agresivă a acestuia, însă, mi se pare ceea ce se întâmplă în paralel cu marșul organizat de minoritățile sexuale din Moldova. În fiecare an, lesbienele, homosexualii, bisexualii și transsexualii sunt persecutați de așa-zișii enoriași, în frunte cu „liderii” lor. Încep pentru a se ruga împotriva homosexualității și termină, de fiecare dată, prin agresarea minorităților sexuale și a susținătorilor acestora. Lor li se mai alătură cei cărora, în limbaj de stradă, le spunem „gopi”. Ăștia, măcar nu sunt ipocriți și nu se ascund după icoane, ei doar așteaptă ca marșul să se încheie și-i urmăresc cu boxul pe degete.
Și până la urmă pe cine judecați voi, cei care sunteți împotriva marșurilor organizate de minoritățile sexuale? Tot pe gay și lesbiene… Nicidecum pe cei care se ascund după icoane! Fiindcă mereu e mai ușor să judeci pe cineva în funcție de ce face la el acasă (or, la Marșurile LGBT din Moldova aceștia nu fac mare show), decât să blamezi agresivitatea și mârlănia…
Duminica aceasta, mi-a fost iarăși rușine de „enoriașii” noștri, dar și mai rușine mi-a fost pentru cei care nu i-au judecat.
