Ipoteză Wikileaks: România ar fi fost implicată în revoltele din aprilie 2009 din RM
Potrivit unor e-mailuri ale unor agenţi Stratfor, publicate de Wikileaks, violenţele de la Chişinău de pe 7 aprilie 2009 par să fi fost organizate după acelaşi scenariu ca cele din România, când a căzut regimul Ceauşeascu.
În document mai este menţionat că urmele serviciilor secrete din România par a fi peste tot în evenimentele din 7 aprilie, mai ales că toţi angajaţii securităţii de la Bucureşti ar fi aceeaşi care au fost în spatele revoluţiei din 1989.
Un agent face trimitere la o discuţie cu unii organizatori ai revoltelor din Iugoslavia, cînd Slobodan Miloşevici a fost înlăturat de la putere. Aceştia ar fi spus că evenimentele din Moldova nu au niciun sens, pentru că li se părea evident că opoziţia nu a cîştigat alegerile. Despre o posibilă implicare a României şi a SUA în evenimentele din Moldova a scris şi un colaborator Stratfor de la Moscova.
Potrivit lui, subiectul a fost discutat în Duma de Stat a Rusiei. Acesta mai scrie că oficialii ruşi păreau convinşi că Bucureştiul planifica să dezbine Moldova şi să preia controlul unei părţi a teritoriului ţării. Schimbul de mesaje a avut loc pe 8 aprilie 2009.
Stratfor este o societate americană privată de informaţii secrete şi analize strategice. WikiLeaks susţine că deţine probe privind existenţa unor legături secrete între această organizaţie şi instituţii guvernamentale americane.
Sursa: publika.md