Consultând dicționarul și apelând la niște noțiuni elementare de gramatică, putem afla, în primul rând, că a vocifera este un verb intranzitiv, ceea ce înseamnă că nu poate avea un complement direct, care răspunde la întrebarea ce?, cum e în exemplul de mai sus, deci nu se poate spune „a vociferat – ce? – posibilitatea” (tot așa cum nu se poate spune „el merge – ce? – drumul”, pentru că verbul a merge este intranzitiv, la fel ca și multe altele). În al doilea rând, și cel mai important, aflăm care este sensul cuvântului a vocifera: a vorbi răstit, mânios, cu glasul ridicat, iar în calitate de sinonime pentru acesta apar a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera.
Dar iată cum arată o „recoltă” recentă de fraze ticluite cu verbul a vocifera, utilizat incorect: Faptul că Moscovei îi stă în gât identitatea română e problema ei (şi, eventual, a vicepremierului Dmitri Rogozin care a vociferat-o). http://ziar.jurnal.md/2012/05/25; În schimb, socialiștii se bucură de faptul că Marian Lupu a vociferat o idee susținută de ei. PRO TV, 25 septembrie 2012; Valentin Dolganiuc: Când Putin a vociferat politica externă a Rusiei care va urma după, am spus că e un mare pericol; nicio listă din localităţile pe care le-a vociferat Ostaf, nu au fost prezentate Comisiei electorale. http://politicom.moldova.org 31 iulie; Totodată, Ghimpu, deşi a vociferat numele candidaţilor PL, nu i-a propus spre discuţie. http://www.bogdantsirdea.eu/.
Un simplu exercițiu de utilizare a sinonimelor pentru a vocifera, în aceste contexte, arată cât de bizare sunt semnificațiile la care s-a ajuns.
Apare fireasca întrebare: de unde s-au luat aceste ciudățenii semantice? Se pare că tot procedeul calchierii din limba rusă le joacă festa celor care folosesc cuvintele după ureche, fără să se îngrijească de rostul lor adevărat. În contexte de tipul celor de mai sus, în limba rusă apare verbul огласить cu sensul de „a da citire, a face public, a anunța, a spune; a face să răsune”. Iar radicalul acestui verb – глас – există și în română, unde avem substantivul glas, dar și verbul a glăsui, pentru care dicționarele fixează o marcă stilistică: a glăsui glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. Iar întrucât a glăsui este perceput deja ca fiind arhaic, s-a recurs la sinonimul lui glas – voce, obținându-se astfel acest sens hibrid și greșit al derivatului a vocifera.
Or, cei care cu adevărat vociferează, nu au decât să o facă sănătoși: vociferează șoferii în fața primăriei, vociferează unii deputați în Parlament, vociferează un șef supărat, iar presa trebuie să se dumirească și să înțeleagă cine și ce face, ca să ne informeze corect.
Irina Condrea, doctor habilitat, conferențiar universitar la USM
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
