(ISTORIE) EVENIMENT UNIC: ”Expediția Memoriei” în Kazahstan
”Expediția Memoriei” cum a fost numită de către organizatori, are scopul de a spori interesul și a aduce la cunoștința, în special a tinerilor, despre evenimentele tragice prin care au trecut zeci de mii de persoane după cel de-al doilea Război Mondial. Expediția este condusă de către istoricii Octavian Țâcu și Sergiu Musteață. Din ea fac parte și un grup de șase studenți de la Facultatea de istorie din mai multe instituții de învățământ din Chișinău, dar și o echipă de filmare de la televiziunea națională.
Grupul de istorici, alături de echipa de filmare, pornesc în prima expediție organizată vreodată în Republica Moldova, spre locurile unde acum mai bine de 7 decenii au pornit trenurile durerii, și de unde foarte mulți nu s-au mai întors, fiind decimați de frig, foame sau boli. Ideea acestei expediții aparține istoricului Octavian Țâcu, descendent dintr-o familie de deportați.
Cei mai emoționați pornesc însă în această Expediție a Memoriei studenții, cei care vor avea ocazia să afle din prima sursă despre destinul a mii de români basarabeni.
PreşedinteleAsociaţiei Tinerilor Istorici din Republica Moldova,Sergiu Musteață, care este și coordonatorul proiectului, susține că își dorește ca această inițiativă să fie dezvoltată la nivelul unui program național menit să contribuie direct la recuperarea memoriei victimizante.
Următoarea expediție este programată pentru luna mai, anul viitor, în Siberia. Proiectul în valolare de 10 mii de euro, a fost finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni de la București. Expediția care se va încheia pe 26 octombrie va fi mai apoi cuprinsă într-un film documentar. Datele statistice arată că în urma celor trei mari valuri de deportări din perioada sovietică cel puțin 60 de mii de basarabeni au fost strămutați în Siberia și Kazahstanul de Nord.
Sursa: Radiochisinau.md