Istorii ascunse! Rezistenţă antisovietică în Basarabia – comuna Recea, raionul Străşeni (1945-1954)

Grupul de rezistenţă, format din neamul Magari, la care au aderat alţi săteni, dar şi persoane din localităţile învecinate, a activat la Recea timp de un deceniu, între anii 1945-1954. Membrii grupului îşi doreau un război între SUA şi URSS, ce i-ar scăpa de ocupaţia sovietică. Pe activiştii noii puteri îi pedepseau după propriile legi: îi snopeau în bătăi, îi deposedau de averile acaparate ilegal, iar pe unii îi trimiteau pe lumea cealaltă. În aşa fel i-au „răsplătit“ pentru contribuţia lor la deportările din vara lui 1949 şi sovietizarea localităţii. Urmăriţi de securitate, antisovieticii au fost prinşi şi judecaţi, iar unul dintre liderii lor, Afanasie Magari, a fost împuşcat într-o ambuscadă organizată de poliţia politică sovietică.

Deportările din 6-7 iulie 1949 au generat un nou val de rezistenţă antisovietică în Basarabia. Fapte de opunere fărădelegilor sovietice au fost consemnate chiar în timpul desfăşurării operaţiunii „Sud“, atestându-se, totodată, un şir de abuzuri şi infracţiuni comise de către persoanele care au efectuat deportările.

Comuna Recea din raionul Străşeni trebuie înscrisă în analele rezistenţei anticomuniste din Basarabia. Ea a figurat de mai multe ori în rapoartele Securităţii în care s-au constatat acte de nesupunere autorităţilor sovietice. Pentru a se opune noii orânduiri, mulţi locuitori ai comunei au trecut în ilegalitate, unii au făcut rost de arme cu scopul răzbunării celor duşi în surghiun.

Inclus în lista de chiaburi 

Spiridon Magari s-a născut în comuna Recea, judeţul Chişinău, în anul 1912. A locuit tot timpul în satul natal. Aici şi-a întemeiat o familie, a agonisit avere (avea 4,5 hectare de pământ arabil şi casă) şi, împreună cu soţia Ana, educă patru feciori şi o fiică. În 1947, gospodăria lui a fost inclusă în lista chiaburilor, iar în noaptea de 6-7 iulie 1949 o echipa de activişti s-a prezentat la el acasă. Spiridon se afla la Chişinău, iar soţia sa şi copiii au fost reţinuţi pentru a fi deportaţi. După 20 de zile de detenţie, au fost eliberaţi, probabil, pentru că femeia era gravidă. Averea familiei a fost confiscată, mama şi copiii fiind obligaţi să locuiască la părinţi. Din acea zi Spiridon a trecut în ilegalitate. Stăpânul casei s-a ascuns un timp în debaraua casei tatălui său şi în vie. Pentru a-şi întreţine familia, mergea pe ascuns la Chişinău, Tiraspol şi Odesa, unde vindea vin.

La începutul anului 1950, lui i s-au alăturat alţi doi consăteni, Afanasie Magari şi Nicolae Cheptene. Ambii urmau să fie deportaţi. Primul a fost primar al localităţii până la 1940, iar cel de-al doilea, fiind arestat de securitate în iunie 1949, a fugit de sub escortă. Grupul şi-a propus să-i răzbune pe toţi cei duşi în Siberia. Aflându-se în noaptea de 27 spre 28 februarie 1950 în căsuţa din via lui Dumitru Iovu, Afanasie Magari şi-a îndemnat colegii să meargă la fostul preşedinte al sovietului sătesc Vasile Cheptene. Era supărat pe Vasile Cheptene, pentru că acesta luase acasă oile confiscate de la el, iar la stat le-a predat pe ale sale, care erau mai sfrijite. Plus că a dat cu una mai puţin.

Primarul a plătit cu viaţa pentru deportare 

Ajunşi la casa fostului preşedinte, Spiridon Magari a tras un foc în aer. Câinele s-a alertat, iar Spiridon l-a împuşcat. La apariţia lui Vasile Cheptene în pragul casei, Nicolae Cheptene şi Spiridon Magari au tras direct în el şi au plecat. A doua zi în sat s-a răspândit vestea că Vasile Cheptene a fost împuşcat. După asasinarea preşedintelui sovietului sătesc, securitatea a intensificat măsurile pentru prinderea făptaşilor. Astfel, în dimineaţa zilei de duminică 23 aprilie 1950, fiind informaţi despre locul unde se ascund Spiridon Magari şi Nicolae Cheptene, colaboratorii Ministerului Securităţii de Stat al RSSM au făcut o razie pe câmpul „Carabuşeni“.

După o urmărire cu focuri de pistol trase de securişti, Nicolae Cheptene i-a strigat lui Spiridon Magari că nu mai poate alerga, dar nu se va preda. Atunci şi-a tras în piept un foc din arma cu ţeavă scurtă pe care o avea asupra sa. Spiridon Magari a reuşit să fugă circa şase kilometri până la marginea satului Chirianca, unde a fost capturat de miliţieni. În acea zi a fost reţinut. Menţiunea că a luat cunoştinţă cu ordinul de arestare a făcut-o în română.

Spiridon Magari a mărturisit la ancheta preliminară că oaia furată nu a fost adevăratul motiv pentru care i-a făcut o vizită fostului preşedinte al sovietului sătesc. De fapt, s-a dus să se răzbune pentru că ultimul a contribuit la judecarea tatălui său, Andrei Magari, care nu predase grânele la stat; pentru că l-a inclus pe Spiridon în lista chiaburilor, a vrut să-i trimită familia în Siberia şi i-a confiscat averea. Şedinţa Tribunalului Militar al Districtului militar Odesa a avut loc pe 14 iulie 1950. Spiridon Magari a fost condamnat la pedeapsa capitală – împuşcare. În plângerea adresată procurorului general al URSS, Spiridon Magari arată că a fost bătut pentru a recunoaşte că l-a asasinat pe Vasile Cheptene. Prezidiul Sovietului Suprem al URSS i-a comutat pedeapsa la 20 de ani de muncă silnică şi cinci ani de decădere din drepturile politice. Spiridon Magari a fost internat într-un lagăr din regiunea Vorkuta. Soarta lui ulterioară nu se cunoaşte.

Legenda despre Afanasie Magari 

Afanasie Magari s-a născut în anul 1898, în comuna Recea. Până la 1940 a fost primar în satul natal. Primele informaţii privind activitatea anticomunistă a lui Afanasie Magari sunt consemnate de securitate încă la 5 mai 1945. Astfel, comisarul poporului pentru Afacerile Interne al RSSM, generalul Markeev, anunţa autorităţile de partid din judeţul Orhei că în comuna Recea, din raionul Străşeni, a apărut o „grupare banditească“, ce e compusă din şase persoane, inclusiv Afanasie Magari, care se eschiva să se prezinte la judecată (a fost arestat la 3 noiembrie 1944, dar reuşeşte să fugă). Pentru lichidarea grupării din Recea a fost delegat locţiitorul Direcţiei NKVD din acest judeţ.

Reuşind să se ascundă după incidentul care a avut loc acasă la fostul preşedinte al sovietului sătesc, Afanasie Magari şi-a constituit o nouă grupare şi a continuat lupta. La noul grup au aderat Gavril Botnari şi soţia acestuia Efimia, din Grebleşti, raionul Bravicea; Gavril Andronache, din Zubreşti, şi Filip Magari din Recea. La anumite operaţiuni a participat şi Mina Cogan cu soţia, din Grebleşti.

Din toamna anului 1950 şi până în iarna lui 1951 grupul s-a ascuns în pădurea din preajma satului Recea – în fâşiile numite Lopatna şi Larga, unde şi-au săpat bordeie. Pentru a se aproviziona cu alimente veneau în sat. Toţi erau înarmaţi cu puşti de vânătoare sau arme de trofeu. Astfel, Gavril Botnari avea în dotare o carabină românească, Afanasie Magari, Mina Cogan şi soţia acestuia – câte o puşcă cu ţeava scurtă, iar Filip Magari avea o puşcă de vânătoare.

Grupul îşi dorea un conflict armat dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică, în urma căruia ei trebuiau să-şi întoarcă bunurile confiscate, dar şi să-i pedepsească pe cei care au dispus confiscarea averilor şi colectivizarea satului.

Ciocnirea armată din 6 aprilie 1951

Iată câteva dintre acţiunile de rezonanţă ale grupului:

În noaptea de 30 noiembrie 1949, Spiridon Magari, Gavril Botnari, Filip Magari, Gavril Andronache, Afanasie Magari şi Mina Cohan au jefuit magazinul cooperaţiei de consum din satul Găleşti raionul Străşeni.

În seara zilei de 16 februarie 1950, mai mulţi membri ai grupului i-au cerut socoteală activistei din Recea Anastasia Coropceanu pentru că a cules roada din grădina lui Afanasie Magari. Tânăra a povestit despre incident mult mai târziu.

La 18 septembrie 1950, Filip Magari l-a bătut pe preşedintele cooperaţiei de consum din localitatea Zubreşti Ignat Magaleas. Ultimul a fost prins la o femeie care stătea în gazdă la Gavril Andronache. Ignat Magaleas a calificat bătaia drept una pe motive politice.

În noaptea de 20 spre 21 aprilie 1950 Afanasie şi Spiridon Magari l-au prins pe activistul din localitate Constantin Vladicescu. Ca urmare, Vladicescu s-a ales cu multiple fracturi şi leziuni corporale.

Comuna Recea trebuie înscrisă în analele rezistenţei anticomuniste din Basarabia.

Mihai Taşcă, istoric

Anihilarea grupului a fost posibilă datorită unei trădări. Astfel, pe 6 aprilie 1951, la amiază, miliţia a fost informată despre faptul că în casa Elizavetei Donica din Recea au intrat Afanasie şi Filip Magari şi, ceva mai târziu, Gavril Andronache. Cei trei au rămas acolo peste noapte, pentru ca a doua zi să plece în pădure. Între timp, din Chişinău a venit colonelul Jeglov care a decis să înconjoare casa cu forţele din localitate – cinci colaboratori ai Securităţii, înarmaţi cu pistoale automat. Primul foc, tras de Jeglov, a răsunat la ora 23.00. El le-a propus celor din casă să se predea. Aceştia au deschis foc din armele din dotare şi l-au rănit mortal pe un colaborator al Ministerului Securităţii. După un intens schimb de focuri, care a durat până în zori, Afanasie Magari şi Gavril Andronache au reuşit să fugă, iar Filip Magari, stăpâna casei, Elisaveta Donica, şi fiul acesteia de 19 ani, Dumitru, au fost arestaţi.

Au fost puşi sub urmărire penală Filip Magari şi Feodosia Magari, o tânără care a ajutat grupul, Elisaveta Donica şi fiul acesteia Dumitru.

Condamnaţi la 25 de ani de gulag 

Şedinţa de judecată a avut loc la 27-28 august 1951. Tribunalul militar al Trupelor Ministerului Securităţii de Stat al RSSM l-a judecat pe Filip Magari în baza articolelor 54/1 Cod Penal al RSS Ucrainene – „Agitaţie sau activitatea contrarevoluţionară“, art. 54/8 – „Terorism“ şi art. 54/11 – „Participarea la organizaţii contrarevoluţionare în scopul pregătirii infracţiunilor contrarevoluţionare“). În cazul Feodosiei Magari, tânăra care a ajutat grupul, şi al Elisavetei Donica au fost invocate doar primele două. Toţi trei au fost condamnaţi la 25 ani privaţiune de liberate, confiscarea averii şi decăderea din drepturile politice pentru un termen de cinci ani.

Dumitru Donica a fost condamnat în baza art. 54/12 Cod Penal al RSS Ucrainene – „Nedenunţarea acţiunilor de pregătire a infracţiunilor contrarevoluţionare“, la zece ani de gulag şi decăderea din drepturile politice pentru un termen de trei ani. În procesul reabilitării persoanelor supuse represiunilor politice, la 31 decembrie 1954, Comisia Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din regiunea Kemerovo, Federaţia Rusă, printr-o încheiere, a dispus eliberarea lui Dumitru Donica din gulag, iar Feodosiei Magari şi Elizavetei Donica le-a micşorat pedeapsa până la zece ani.

Au continuat lupta 

Cei rămaşi din grupul de la Recea au continuat să activeze încă vreo câţiva ani. Astfel, Afanasie Magari a fost împuşcat în toamna anului 1951 în urma unei operaţiuni speciale a Securităţii (anterior, la 1 aprilie 1950, fiul lui Afanasie Magari, Iacob, şi soţia acestuia Elena, pentru faptele tatălui au fost expulzaţi în regiunea Tiumeni din Federaţia Rusă). Gavril Andronache a fost împuşcat în 1953. Gavril Botnari şi Mina Cogan au fost capturaţi de securişti şi, la 30 noiembrie 1954, Judecătoria Supremă a RSSM i-a condamnat la 20 de ani de gulag. Soţia lui Gavril, Efimia Botnari a primit zece ani de  gulag.

adevarul.ro