Război

IT-istul care de o lună s-a mutat în pădure pentru a nu fi mobilizat. Aici doarme, de aici lucrează. „Nu apărăm, ci atacăm. Și e foarte trist”

Un specialist IT dintr-una din regiunile din sudul Rusiei se ascunde de mobilizare în pădure. Câteva corturi (pentru dormit și pentru muncă), panouri solare, un modem, o antenă, o drujbă și provizii de mâncare sunt puținele lucruri care îi fac viața confortabilă, scrie Mediazona, preluat de Meduza. Bărbatul a povestit de ce a preferat pădurea fugii dim țară și cum trăiește acum în sălbăticie.

Specialistul IT, Adam Kalinin, (numele i-a fost schimbat din motive de securitate) recunoaște că declararea mobilizării l-a șocat.

Kalinin nu sprijină invazia rusă din Ucraina – pentru participarea la acțiuni anti-război, instanța i-a aplicat o amendă și câteva zile de arest. Acum, specialistul IT a decis să nu aștepte. Dar nici nu a vrut să părăsească Rusia, așa cum au făcut doi dintre colegii săi. „Nu sunt pregătit pentru asta”, spune el. Prin urmare, s-a dus în pădure.

„Întotdeauna am avut în fața ochilor o variantă: ori mă iau pe sus și mă duc la biroul de înrolare, atunci când ies până la magazin, ori stau în condiții nu prea confortabile în pădure, dar liber. Nu a fost chiar o decizie ușoară”, povestește Kalinin.

Potrivit bărbatului, apropiații l-au susținut. Pregătirile pentru stabilirea în pădure au durat aproximativ o săptămână. În ultimii ani, afirmă Adam, făcusem adesea drumeții și, prin urmare, aveam deja experiență și multe din lucrurile necesare – de exemplu, o drujbă, un ferăstrău obișnuit, un topor, un modem și o antenă. A trebuit să cumpăr doar panourile solare.

În pădure, Kalinin a instalat două corturi. Unul, cel pentru dormit, se află „într-un loc ferit de vânt, însorit, o poieniță, totul drăguț”, „dar nu există internet”. Al doilea, pentru muncă, este la trei minute de primul, într-un punct în care „vremea nu este foarte bună dacă bate vântul, <…> dar există semnal de internet”. Îl numește „biroul”.

Adam vorbește despre viața în pădure pe canalul său de Telegram, „Pădurarul logic” (Логичный лесник – orig.). De obicei se trezește la orab 7.00, când „păsările încep să ciripească”. Ia micul dejun – cu ajutorul soției sale, Kalinin a amenajat un depozit de alimente la o oră de mers față de la locul de cazare pentru noapte, lângă drum. „Pur și simplu mi-am cumpărat un tomberon. Este mare, destul de ieftin și îmi permite să țin acolo toate proviziile pe care mi le-am făcut: conserve, ramen, ceai, cafea, zahăr”, spune el. Adam are și o butelie cu arzător. Apa de ploaie o  folosește și pentru gătit, și pentru băut. Mâncarea lui preferată constă în „fulgi de ovăz cu prune uscate, stafide, poate lapte condensat sau smântână cu zahăr”.

Kalinin lucrează opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână. În restul timpului își îmbunătățește adăpostul. Nu are experiență în construcții, dar există YouTube și dorința de a face „ceva mai serios” – „nu un cort, ci un fel de casă, poate”.

Adam recunoaște că îi lipsesc o mașina de spălat și dușul, trebuie să se spele cu șervețele umede. Dar este sigur că cei mobilizați o duc acum mult mai rău: „Oamenii intră în aceste unități de antrenament în care sunt condiții complet sălbatice. Își cumpără totul. Ca și cum n-ar fi suficient, nu e clar pentru ce ești acolo. (…) Nu apărăm pe nimeni, desigur, ci atacăm. Și este foarte trist”.

Kalinin se îndoiește că cineva îl poate găsi în pădure. Nu a mai văzut oameni de multă vreme. „Nu sufăr prea mult din cauza asta”, recunoscut el, „dar aș vrea, desigur, să-mi văd prietenii, soția”. Soția ar trebui să-l viziteze în aproximativ o săptămână – la o lună de la ultima lor întâlnire.

Inițial, spune specialistul IT, plănuise să petreacă o lună în pădure. Dar acum nu știe cât va trebui să stea. „Având în vedere ultimele știri… Nu este exclus să fiu în continuare aici”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *