Iulian Chifu: Cetățenii moldoveni ar putea beneficia de libera circulaţie în UE de la 1 ianuarie 2014/ INTERVIU
Jose Manuel Barroso a anunţat vineri că Republica Moldova respectă cerinţele stabilite pentru liberalizarea vizelor. Este un bonus de încurajare sau chiar Uniunea Europeană este pregătită să primească moldovenii fără vize pe teritoriul său?
Încep prin a felicita Republica Moldova, conducerea sa, pe toţi cetăţenii săi care, printr-un efort colectiv susţinut, a reuşit deja să atingă această performanţă de organizare şi capacitate administrativă încât să permită, sper eu cât mai curând, să circule fără vize în Europa.
Pe de altă parte daţi-mi voie să nu cred că există atât de puţină încredere de sine şi încredere în anunţul unui oficial european, cu atât mai mult Preşedintele Comisiei Europene, încât să existe încă întrebări de acest fel. Anunţul nu face referire la un bonus sau la un premiu politic, ci la o realizare a Guvernului Republicii Moldova, a majorităţii parlamentare, care mai întâi a negociat îndeplinirea criteriilor, apoi Legislativul a adoptat legislaţia necesară, a aplicat aceste prevederi şi angajamente, astfel încât Jose Manuel Barosso, Preşedintele Comisiei Europene, a constatat îndeplinirea foii de parcurs cu toate condiţionalităţile necesare şi a anunţat vineri, 15 noiembrie faptul că aceste condiţii tehnice sunt îndeplinite, deci Comisia Europeană recomandă practic, ridicarea vizelor.
A jucat vreun rol evenimentele de la Kiev? Vrea Comisia Europeană să demonstreze Ucrainei ce pierde, oferind regim liberalizat de vize pentru moldoveni?
Nicio ţară nu e tratată prin comparaţie, iar aici Ucraina joacă un rol important în măsura în care cooperarea şi schimbul de informaţii asigură Republicii Moldova cunoaşterea exactă a intrării pe teritoriul său a mărfurilor şi persoanelor inclusiv prin graniţa Ucrainei cu regiunea separatistă. Ucraina nu a ajuns la faza a doua a liberalizare a vizelor, fază pe care astăzi Republica Moldova a îndeplinit-o deja. Când şi Kievul va avea voinţa şi forţa politică de a aplica acele prevederi, atunci va putea să beneficieze de circulaţia fără vize pentru cetăţenii săi.
Declaraţiile lui Barroso a trezit mult optimism printre moldoveni. Cât timp ar trebui să treacă până aceste declaraţii se vor transforma în fapte?
Liberalizarea vizelor este rezultatul îndeplinirii unei foi de parcurs şi al emiterii Declaraţiei de liberă circulaţie a Uniunii Europene. Deci e necesar ca, în viitorul Consiliu JAI, în viitorul Consiliu Afaceri Externe şi într-un viitor Consiliul European această constatare să se transpună în decizia politică a statelor membre şi în documentul juridic aferent. Nu m-aş hazarda în prognoze, dar există posibilitatea, în varianta optimistă, ca acest pas să fie făcut până la Consiliul European de iarnă, din luna decembrie, ceea ce ar însemna libera circulaţie de la 1 ianuarie 2014. Dacă nu, e o chestiune de luni până la adoptarea ei.
Care este meritul României în „povestea de succes” a Republicii Moldova în Parteneriatul Estic?
Nu aş plasa povestea de succes a Republicii Moldova între ghilimele, e chiar la propriu o poveste de succes, ea nu e încheiată, mai mult, reclamă voinţă politică, angajare şi susţinerea de către întreaga societate a acestui drum.
România a sprijinit întotdeauna drumul european al Republicii Moldova prin fapte, prin sprijin financiar, prin transfer de expertiză, prin pregătirea funcţionarilor şi a personalului, prin consiliere, dar şi politic, la nivelul Uniunii Europene.
Personal, cred că Uniunea Europeană ar trebui să ofere cât mai curând o perspectivă de integrare europeană Republicii Moldova. Fireşte că abia implementarea reformelor şi a tuturor angajamentelor asumate va duce Republica Moldova pe acest drum al modernizării, al reformelor, al construcţiei democratice, al economiei de piaţă şi a statului de drept, respectiv la situaţia în care să îndeplinească criteriile de la Copenhaga şi să poată depune cererea de aderare la UE, punct ce declanşează negocierile de aderare.
Economia Transnistriei e dependentă de piaţa europeană, în timp ce politica de la Tiraspol se îndreaptă exclusiv spre Est. Cum poate fi împăcată şi capra, şi varza în această situaţie?
În momentul semnării şi ratificării Acordului de Asociere, a Acordului de liber Schimb, a intrării în vigoare a Declaraţiei de liberalizare a vizelor, toţi cetăţenii Republicii Moldova, atât din stânga, cât şi din dreapta Nistrului, toate companiile înregistrate oficial în Republica Moldova, atât din stânga cât şi din dreapta Nistrului, care respectă regulile europene, vor putea beneficia de circulaţia fără vize şi de accesul la piaţa liberă europeană. Pe de altă parte, politica se face pentru cetăţeni, nu pentru lideri vremelnici ai unei administraţii separatiste, de aceea liderii politici vor trebui să răspundă nevoilor şi doleanţelor populaţiei. În caz contrar, cetăţenii îşi vor alege alţi reprezentanţi politici, legitimi, care ei le vor apăra interesele.
Poate fi utilizată Transnsitria în continuare de către Federaţia Rusă drept un instrument pentru a împiedica apropierea de UE a Chişinăului?
Federaţia Rusă a recunoscut independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea statului Republica Moldova. O afirmă cu toate ocaziile prin reprezentanţii săi legali. E adevărat că avem şi politicieni, unii dintre ei în funcţii publice importante, există şi grupuri de interese care nu se pot obişnui că realitatea existenţei unor state independente pe teritoriul fostei URSS, state egale în faţa dreptului internaţional, libere să decidă singure ce variantă adoptă pentru a asigura securitatea şi prosperitatea cetăţenilor lor. Moscova a recunoscut dreptul Republicii Moldova şi al Ucrainei de a-şi alege singure acest viitor.
Faptul că Moscova are politici proprii ce implică regiunea separatistă este o realitate. Dar Federaţia Rusă este integrată în comunitatea internaţională şi are interes să-şi păstreze poziţia şi prestigiul, nu să şi-l risipească în confruntări neclare cu alte state independente, fie şi la nivelul dirijării opiniei publice. Să nu uităm că se pregătesc Olimpiada de iarnă de la Soci, un campionat mondial de fotbal în Federaţia Rusă, evenimente sportive care celebrează pacea, armonia, spiritul de fair play şi competiţie loială.
Sunt şi alte proiecte politice majore ce implică Federaţia Rusă, astfel că nu cred că Moscova îşi doreşte să iasă din rândul statelor care respectă regulile internaţionale şi suveranitatea altor state. Dealtfel, războiul ruso-georgian din august 2008 cred că a fost un eveniment nefericit, cu numeroase lecţii învăţate şi la Moscova, iar nimeni nu pune sub semnul întrebării rafinamentul şi calitatea diplomaţiei ruse, cu un grad mare de sofisticare şi capabilă să strunească eventualii politicieni mai înfierbântaţi sau dornici de funcţii obţinute rapid pe seama nerespectării regulilor internaţionale de comportament între state.
Sursa: Moldova.org
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!