Iuri Lujkov în pragul de a-şi da demisia

Plecarea idilului capitalei ruse este interpretată de politologi drept o scurtă retragere din viaţa publică a Moscovei pentru a lua o decizie privind activitatea sa de mai departe. Ultima vreme, Iuri Lujkov şi soţia sa, Elena Baturina, au fost supuşi criticilor dure de unele posturi de televiziune de stat cum ar fi NTV şi Pervyi Kanal. Primarul Moscovei a fost învinuit de faptul că se afla în vacanţă în toată perioada incendiilor ce au învăluit cu fum oraşul pe care Lujkov îl conduce deja de 18 ani. Pe lângă aceste învinuiri, mass-media îi reproşează lui Lujkov şi faptul că îşi favorizează soţia la deferite licitaţii, Elena Baturina fiind directorul companiei de construcţii „Inteko”.
Ca urmare a acestor critici, mai mulţi experţi presupun că în timpul apropiat Lujkov îşi va da demisia, deşi o declaraţie în acest sens nu a fost făcută. Deocamdată se ştie că, în cazul în care Lujkov va ceda postul de primar al Moscovei, el nu va emigra din Rusia, cum speculează unii politicieni şi mijloace de informare în masă. O declaraţie în acest sens a fost făcută de soţia lui Lujkov, Elena Baturina, care a spus într-un interviu dat publicaţiei The New Times că soţul său se va implica în afaceri după o eventuală demisie. Amintim că Elena Baturina, conform unui top al revistei Forbes, este una din cele mai bogate femei de afaceri din lume, deţinând o avere de 2,9 miliarde de dolari.
Potrivit agenţiei Reuters, demisia lui Lujkov va fi cea mai îndrăzneaţă schimbare în viaţa politică a capitalei din perioada guvernării lui Dmitri Medvedev. Cu toate acestea, lipsa de acţine hotărâtă din partea lui Putin şi Medvedev în privinţa primarului Moscovei este motivată, potrivit unor opinii, de faptul că nu ar există o candidară potrivită care ar putea să ia locul lui Lujkov.
Timpul.md