Născută în ultima zi a anului vechi, adică la 31 decembrie 1892, după alte surse la 1888, la Chişinău, Miliţa Petraşcu pare să fie prin creaţia ei o veritabilă punte între tradiţie şi inovaţie. La vârsta de doi ani, deja modela figurine din lut.
Primul succes, prima recunoaştere a vocaţiei ei artistice se producea la vârsta de unsprezece ani, când sculptorul Nicolai Beklemişov îi apreciază lucrările din lut. Ea face studii la Academia de Arte Frumoase din Moscova, depăşind perioada artei intuitive, la Petersburg la Cursuri Superioare pentru femei Bestujev şi fără ezitare a luat drumul Apusului, făcând primul popas la München. Se aştepta apariţia unui curent nou, şi din aceste motive acolo poposiseră şi artiştii ruşi Vasili Kandinsky şi Alexei Jawlensky. Acolo s-a născut mişcarea „Noua asociaţie de artişti” (Neue Kunstervereiningung) din a cărei iniţiativă s-a editat revista Der Blaue Reiter, care a fundamentat şi a propagat arta abstractă. Miliţa Petraşcu se pomeneşte angrenată şi ea în viaţa acestui curent. Şi totuşi, adevărata fierbere artistică în imaginaţia ei se producea numai la Paris, unde se va afla din 1912. Doi ani îi consacră studiilor la Academia La grande chaumière, unde este îndrumată de maestrul Emile-Antoine Bourdelle. Lecţiile de desen le face cu un alt maestru – Felix Edouard Vallotton. Iar în 1916, prin intermediul unei prietene, face cunoştinţă cu Henri Matisse, care-i sugerează să-şi facă rost de un atelier şi să muncească de sine stătător.
Prima manifestare artistică importantă la care a participat a fost expoziţia artiştilor independenţi, ediţia 1919, unde a expus un Bust. Această lucrare a fost cartea de vizită care i-a permis să devină eleva lui Brâncuşi. Lecţia lui Constantin Brâncuşi i s-a întipărit în minte pentru toată viaţa.
În memoriile sale, artista consemna: „Prima zi şi a doua zi lucrul mergea greu. Loveam în daltă cum nu trebuie, ca într-un piron menit să intre într-un lemn tare, iar mâinile mele erau numai lovituri şi durere. Ciocanul trebuie să cadă fără efort …, repeta întruna Brâncuşi, adăugând: Nu e bine aşa, aşa nu merge!.. Abia a treia zi, disperată, am reuşit să prind mişcarea prin care ciocanul, lovind dalta, dă pietrei viaţă. Mulţumit, Brâncuşi mi-a făcut semn să rămân, mi-a dăruit ciocanul pe care-l mai păstrez şi astăzi şi, cu generozitatea ce-l caracteriza, a mers apoi cu mine şi mi-a cumpărat toate cele trebuincioase sculpturii”. (Brâncuşi văzut de Miliţa Petraşcu, Constantin Antonovici, V.G. Paleolog în convorbiri cu Victor Crăciun, Bucureşti, 2001).
În 1924 se căsătoreşte cu inginerul Emil Petraşcu şi se stabileşte la Bucureşti.
Mai târziu avea să mărturisească: „Am cunoscut floarea vieţii artistice europene din primele două decenii ale acestui secol – sculptori, pictori, poeţi, romancieri, compozitori, interpreţi, actori… Aşa cum am spus-o de mai multe ori, m-am aflat în apropierea lui Rodin şi Matisse, a lui Bourdelle şi Brâncuşi, Marinetti şi Rodiquet, Şaleapin şi R. Delaunay, Modigliani şi Erenburg şi m-am bucurat îndeaproape de preţuirea lui Brâncuşi, Marinetti sau Şaleapin – ca să nu spun decât două-trei nume. Ei bine, toţi au fost mari talente sau genii…
…Pe Enescu l-am iubit. Nu puteai să nu-l iubeşti.
Brâncuşi era piatra. Se dezvăluia greu, o pătrundeai cu greutate până îi desluşeai înfăţişările. Enescu era lemnul de rezonanţă. Cânta cum îl atingeai…”
(Brâncuşi văzut de Miliţa Petraşcu, Constantin Antonovici, V.G. Paleolog în convorbiri cu Victor Crăciun, Bucureşti, 2001).
În 1925 obţine primul său premiu pentru sculptură. În cadrul Salonului Oficial a expus compoziţia Joc de pisici, care a fost premiată.
La Salonul Oficial din 1930 de la Bucureşti a prezentat câteva lucrări originale: Gângania, Peştele etc. Roadele artistice ale acestui an culminează cu participarea la expoziţia de artă românească de la Amsterdam.
În 1932, Miliţa Petraşcu face parte din grupul de iniţiativă care organizează la Sala Ileana expoziţia grupului Arta nouă. În cadrul Salonului Oficial prezintă portretul Mărioarei Voiculescu, iar în căutarea unor noi posibilităţi de exprimare artistică ajunge în Iugoslavia, unde studiază opera sculptorului Ivan Mestrovici.
Participă la expoziţia mondială de artă futuristă de la Roma din 1933. În 1935 realizează la Târgu-Jiu monumentul Ecaterinei Teodoroiu, fiind consultată de Constantin Brâncuşi, ideea de a-i încredinţa lucrarea venind din partea soţiei prim-ministrului de atunci, Aretia Tătărescu, prietena artistei.
În 1937 participă la expoziţia internaţională de la Paris. Realizează portretul lui Constantin Brâncuşi. O copie a acesteia a ajuns şi la Sala Brâncuşi din Chişinău.
A participat la saloanele basarabene, pregătind în 1938 bustul lui Zamfir Arbore, care a fost expus la Chişinău, în vederea pregătirii viitoarei Alei a Figurilor Basarabene, idee lansată de Pan Halippa. Bustul e declarat dispărut după 1940.
În 1942 participă deja la Bienala de la Veneţia. Academia Română îi acordă Premiul Elena şi Gheorghe M. Vlasto pentru sculptură, la propunerea lui Liviu Rebreanu. Realizează bustul lui Alexandru Odobescu, ridicat în Grădina Cişmigiu, la rondul scriitorilor. Alături de Cornel Medrea şi Ion Jalea, participă la Expoziţia de Artă Românească de la Stockholm.
După ce armata roşie ocupă România, intelectualitatea este forţată să înţeleagă că de acum încolo puterea populară va fi responsabilă de viaţa artiştilor şi mai ales de creaţia lor. Cronologia vieţii sale reflectă această situaţie. Abia în 1958 i se organizează în Sala Dales o expoziţie retrospectivă.
Se simte foarte mult atrasă de portrete, care, de altfel, erau căutate în lumea elitei româneşti. I-au pozat Tudor Vianu şi doctorul C. Istrati în 1957. În1962 execută busturile Matei Milo şi Mihai Jora. Realizează statuia artistei Argentina Macri în rolul Antigonei. Portretele lui C. Brâncuşi şi T. Oprescu le finalizează în 1969.
În 1968 moare Emil Petraşcu, soţul artistei. Se pare că vârsta vrea să-i amintească sculptoriţei că s-a născut într-un alt secol.
Miliţa Petraşcu a expus în Germania, Italia, Austria, Olanda, Anglia, Franţa, în ex-URSS etc. Este autoarea unor compoziţii de proporţii şi a unei impresionante galerii de portrete sculpturale ale marilor personalităţi: C. Brâncuşi, G. Enescu, L. Rebreanu, M. Sadoveanu, O. Goga, I. Creangă etc.
Opera ei a fost descrisă în albumul Miliţa Petraşcu (Chişinău, f. a.), apărut la Editura ARC, semnat de Ioana Vlasiu pentru colecţia Maeştri basarabeni din secolul XX.
În această lucrare, precum şi în monografiile apărute anterior şi dedicate operei Miliţei Petraşcu n-au fost incluse unele creaţii din compartimentul sculpturi funerare.
Cine vizitează Cimitirul Bellu din Bucureşti are posibilitatea să vadă mai multe lucrări semnate de sculptoriţa din Basarabia. Astfel, pe Aleea Scriitorilor veţi descoperi mormântul marelui prozator Liviu Rebreanu (1885-1944), străjuit de un bust executat de Miliţa Petraşcu. Tot în apropiere se află mormântul altui mare prozator, Panait Istrati (1884-1935), la al cărui mormânt vedem bustul scriitorului şi medalionul mamei sale, fiind creaţia Miliţei Petraşcu. Pe Aleea Actorilor vom descoperi un splendid bust semnat de Miliţa Petraşcu, lucrare în care a fost imortalizat artistul poporului Mişu Fotino (1886-1970), discipolul lui C. Nottara.
Doi profesori români au pe mormintele lor monumente funerare executate de Miliţa Petraşcu. Aceştia sunt: Ion Eliad (1848-1894), autorul cărţilor Desemn (1873) şi Aritmetica (1879), şi profesorul de geografie Radu Novian (1853-1903).
Dorinţa de a păstra pentru posteritate chipul unui mare istoric şi colecţionar de artă basarabeană, Gheorghe Bezviconi, a făcut-o să modeleze un portret sculptural care astăzi este necunoscut criticilor şi se păstrează în colecţia de artă a istoricului, depozitată la Iaşi, care, fiind donată Chişinăului, n-a mai ajuns acasă… Şi tot acolo se păstrează bustul soţiei lui, Tatiana Bezviconi, care a fost o bună prietenă a Miliţei Petraşcu, pe care a şi imortalizat-o.
Era firesc ca o stradă din Chişinău să-i poarte numele, căci, pe lângă faptul că este originară din acest oraş, Miliţa Petraşcu a fost printre acei artişti plastici care au donat lucrări la fondarea Pinacotecii municipale din Chişinău (1939). Ea a fost un ambasador al spiritului nostru, un ambasador care niciodată nu-şi va retrage scrisorile de acreditare, chiar dacă inima ei s-a oprit în dreptul anului 1976…
N.B. Imaginile monumentelor: I. Eliad, R. Navoian și M. Fotino au fost realizate de Paul Filip.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
