Iurie Colesnic: În culisele Istoriei. Magia anonimatului impus…

Se uită, însă, că acest liceu a fost unul elitar şi din clasele lui au ieşit personalităţi care au constituit gloria armatei române. Ca să ne imaginăm ce concurs era la admiterea în liceu, dăm doar două cifre: 300 de candidaţi şi 30 de locuri. Şi evident că după o aşa selecţie riguroasă, cine reuşea la examene într-adevăr era ofiţer. Chiar atitudinea faţă de elevul militar era una deosebită. Fiecare elev avea ordonanţa lui din prima zi de studii şi în liceu ei nu ştiau nimic în afară de studii, pregătirea fizică şi comportamentul în societate. Era o onoare să fii elev al Liceului Militar din Chişinău.

La rugămintea mea de a scrie o scurtă istorie a Liceului Militar din Chişinău Leonid Gheorghian, care actualmente locuieşte în Germania mi-a răspuns prompt:

„Stimate domnule Colesnic,
vă trebuie ceva rezumativ, dar, a fost foarte greu ca dintr-un material de vreo 15-20 de pagini să ajung prin comprimare la două sau două pagini şi jumătate. Cred că aţi trecut şi dumneavoastră prin experienţa asta. În orice caz, din ce vă trimit eu, „comprimaţi” în funcţie de spaţiul ce-l aveţi la dispoziţie atât cât credeţi.

Liceul Militar Regele Ferdinand I din Chişinău a fost înfiinţat împreună cu alte două licee militare din România prin Înaltul Decret nr. 3613 din 21 august 1919 semnat de regele Ferdinand. Ulterior au fost înfiinţate în România încă trei licee militare. La inaugurarea liceului au participat generalii Lupescu şi Ghinescu, arhiepiscopul Nicodim, ministrul Basarabiei şi autoritățile oraşului Chişinău. În anul 1920, liceul a primit denumirea de Liceul Militar Regele Ferdinand I.

După cedarea Basarabiei în anul 1940 liceul a funcţionat până în anul 1942 la Craiova, unde fusese evacuat. La reîntoarcerea la Chişinău (1942-1944), întrucât clădirea liceului fusese distrusă în timpul războiului, liceul a funcţionat în clădirea fostei facultăţi de teologie, până la noua evacuare la Craiova, unde, la sfârşitul anului şcolar 1944-1945 a fost desfiinţat.

Singura urmă lăsată de acest liceu la Chişinău este Catedrala Schimbarea la Faţă, care a fost capela liceului şi care în timpul ocupaţiei sovietice fusese transformată în observator astronomic. Ca şi celelalte licee militare din tară, Liceul Militar R.F.I din Chişinău era o şcoală de elită. Şansele de reuşită la examenul de admitere în aceste licee erau de la 1 la 10. În anul 1939 (anul în care am intrat eu la acest liceu) au fost 360 de candidați pentru 37 de locuri. Această severă selecţie a elevilor era dublată şi de o selecţie a profesorilor. Astfel, cunoscutul eminescolog Augustin Z.N.Pop (numele real era Popescu Augustin) a fost profesor de limba română la acest liceu, profesorul de limba latină Gheorghe Dogaru a devenit ulterior profesor universitar, profesor de muzică a fost compozitorul Mihail Bârcă, fost director al Conservatorului din Chişinău şi şef al Catedrei de Compoziţie şi Contrapunct.

Orarul lecțiilor cuprindea 7 ore pe zi (8-13 şi 15-17), iar programul de pregătire a lecţiilor, care se desfășura tot în clasă, dura 4 ore (17-20 şi 07-08). Astfel, elevul învăţa (lucra deci!) 11 ore pe zi. Fiecare clasă avea diriginte un ofiţer. Astfel absolventul liceului păşea în viaţă cu un deosebit potenţial de dezvoltare ulterioară. Numai din clasa mea (promoţia 1939-1947) s-au format patru profesori universitari (dintre care doi lingviști de reputaţie internaţionala), doi generali, un amiral, un fizician premiat de Academia Română, un specialist în problema apelor, fost angajat ONU, medici, juriști, ingineri, ofiţeri superiori. Participarea unor absolvenţi ai liceului la Rezistenţa din Munţi până la sacrificiul suprem (ex.: Arnauţoiu Toma, Dabija Nicolae) a fost rezultatul educaţiei patriotice şi morale primite în şcoală. Ultimul rege al României a fost şi el elev al unui liceu militar.

Liceul Militar din Chișinău a fost vizitat de Regele Ferdinand şi Regina Maria în luna mai 1920, de generalii francezi Berthelot şi Le Rond, de mareşalul Averescu şi, în 1943 de mareşalul Ion Antonescu.

În cadrul Asociaţiei Foştilor elevi ai Liceelor Militare fiinţează la București Comitetul Foştilor Elevi ai Liceului Militar Regele Ferdinand I din Chişinău. Foştii absolvenţi ai Liceului Militar din Chişinău se întrunesc anual la Bucureşti, iar în septembrie 2000, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale al Republicii Moldova şi a Ministerului Apărării Naţionale a României, un număr de 40 de absolvenţi s-au putut deplasa la Chişinău pentru comemorarea a 81 de ani de la înfiinţarea liceului. Gazdele au organizat un minunat program timp de trei zile, tradiţionala ospitalitate basarabeană punând în umbră unele divergenţe politice menţinute de elemente străine simţămintelor românilor de pe ambele părţi ale Prutului.

Sorry, știu că vă fi dificil să comprimaţi textul la mărimea dorită de dumneavoastră, dar mai mult de atât eu nu am fost în stare. Sunt convins că veţi reuşi dumneavoastră.
Cu drag,
Leonid Gheorghian”.

Clasa elevului Vladimir Gheorghian,1939

Evident că n-am comprimat nimic. Atât de frumoasă este această expunere, se vede clar educaţia de ofiţer.

În memoriile publicate în ultima vreme s-a scris despre exodul basarabean spre Siberia. Tragismul acelor rânduri ar trebui să ne urmărească în fiecare clipă, deoarece învăţămintele istoriei, dacă nu sunt însuşite, se transformă în pedepse repetate. Dar aproape nimic nu cunoaştem despre vânătoarea basarabenilor în România postbelică şi readucerea lor forţată acasă. Acesta a fost un act politic, care trebuia să îndreptăţească toate pretenţiile URSS-ului asupra Basarabiei. Dar, pe de altă parte, aceşti oameni, rămaşi în România, ar fi prezentat un pericol permanent pentru pretenţiile imperialismului sovietic.
Mai jos reproducem o scrisoare scrisă în 1944 de Ion Antonişen, elev în clasa a IV-a al Liceului Militar „Regele Ferdinand I” din Chişinău. Comentariile, credem, sunt de prisos.

Dragi colegi!

Cu sufletul îndurerat că plec din ţara mea, cu inima zdrobită de dureri că părăsesc locurile cele mai scumpe pentru mine ca: Craiova, Bucureşti şi Iaşi vă scriu această scrisoare şi este poate ultima scrisoare în care ţin să vă urez, odată cu plecarea mea, succes, în primul rând, la carte şi doresc să vă realizaţi fiecare din voi scopurile dorite, iar eu deşi poate plec în Rusia, totuşi să ştiţi că în sufletul meu sunt tot Român.
Transmiteţi dlui colonel Cealâc toată recunoştinţa mea că în tot timpul când am fost elev, dânsul tot timpul s-a străduit să ne dea o educaţie şi ne-a dat tot sprijinul ca cursurile să le urmăm în cele mai bune condiţiuni, deşi vremurile au fost grele, transmiteţi dlui prof. Balint care este cel mai bun patriot că nu-l voi uita niciodată.

Notă:
Colonelul Cealâc – comandantul Liceului Militar „Regele Ferdinand I” (aici liceul era refugiat la Craiova)
Prof. Balint – directorul de studii…

Răvaşul ne-a parvenit recent din Germania, fiind transmis nouă cu multă amabilitate de către doctorul Leonid Gheorghian, fost coleg de liceu cu Ion Antonişen. Chiar şi peste ani umbra acelei tragice despărţiri trezeşte sentimente deosebite în sufletele foştilor elevi ai Liceului Militar „Regele Ferdinand I” din Chişinău.
Clădirea Liceului a fost aruncată în aer de comandoul NKVD al căpitanului I.A. Muhin. Fost elev al acestei instituții de învățământ, scriitorul Constantin-Virgil Gheorghiu a intrat în Chișinău în luna iulie 1941 și a descoperit un tablou infernal:
„Paşii mă îndreptau fără voie spre Liceul Militar. Am învăţat aici şapte ani
A mai rămas ceva din clădirea Liceului?
Nu aveam curajul să întreb pe nimeni. De altfel, nici nu aș fi avut pe cine întreba. Străzile sunt aproape pustii. Nu trec decât grupuri de ostaşi, din când în când.
Grupuri de ostaşi printre ruinele fumegânde…
Am ajuns.
Nu găsesc nicăieri silueta înaltei clădiri. Mă apropii mai mult: acolo unde era intrarea principală, se înalţă un morman uriaş de dărâmături. Acesta e Liceul Militar Regele Ferdinand I.
Întregul zid al faţadei este prăbuşit.
Aripa stângă este transformată într-o movilă uriaşă de dărâmături.
Intru, pe poarta de fier, în curtea şcolii. Odinioară, curtea aceasta era plină de flori. La umbra boschetelor, întinşi pe iarbă, în luna iunie, învăţam pentru examen.
Acum curtea este plină de bălării şi iarbă crescută sălbatec. Deasupra bălăriilor s-a aşternut praful alb pietros, care s-a răspândit ca un nour uriaş atunci când s-a năruit clădirea liceului.
Liceul Militar nu a fost incendiat. Bolşevicii au pus însă în toate colţişoarele lui dinamită şi l-au aruncat în aer.
Arunc o privire spre terenul de sport, altădată strălucitor de ordine şi frumuseţe. Acum acest teren pare un maidan, aşa cum se întâlnesc la periferiile oraşelor.
Şi pomii din curte au fost tăiaţi. Au făcut foc cu lemnul acestor copaci umbroşi sub care şedeam noi, visători, în ceasurile de recreaţie.
Gândul că lemnul copacilor din curtea şcolii, a fost pus la
foc, la bucătărie, pentru a se fierbe supa sau ciorba bolşevicilor, îmi umple sufletul de o durere covârşitoare.
Găsesc, printre dărâmături şi printre blocurile uriaşe de perete, prăbuşit, o gaură prin care se poate ajunge până la scări. Intru prin ea. Scara aceasta de fier duce spre etaj, la dormitoare, şi noi am urcat-o seară cu seară, şapte ani la rând.
Acum scara urcă numai până la parter, unde se rupe şi atârnă ca un braţ uriaş de fier.
Pare că în căderea ei scara a vrut să se agațe, ca o mână vie, de ceva… Dar nu a reuşit. Partea de sus atârnă în jos, suspendată în gol, deasupra grămezilor uriaşe de piatră albă, de cărămidă şi de colb alb.
Pe scara de la parter, care avea altădată un mozaic totdeauna sclipitor de curat, este praf şi prundiş. În vreo patru lo¬curi pereţii sunt prăbuşiţi şi acoperă trecerea… Merg totuşi printre blocurile de pereţi năruiţi. S-ar putea ca vreo mină, care nu a făcut încă explozie, să arunce, acum, sub paşii mei, încă odată, dărâmăturile în aer. Totuşi merg înainte…
Uite, chiar aici în stânga a fost sala unde am învăţat clasa a treia şi a patra. Acum, încăperea este goală. Plafonul este căzut mult şi prin spărtura lui se vede cerul plumburiu…
Ce-au făcut bolşevicii din această sală de clasă? Nu ştiu. Podelele sunt murdare în câteva locuri de cerneală violetă. Parcă au vărsat o căldare de cerneală aşa e de murdar. În stânga e o masă. Altceva nimic.
Şi totuşi eu revăd băncile, aşa cum erau orânduite, odinioară, una după alta, pe patru şiruri.
În acest loc a fost banca pe care am stat eu. Dau cu cizma molozul de o parte, parcă pentru a recunoaşte locul pe care a stat banca mea.
Cu cine şedeam în bancă în clasa a treia?
Nu am uitat: cu Ghiaţă Daniel…
Revăd toţi colegii, aşa cum stăteau în bănci. Pe urmă îmi apar în faţă numele lor, aşa cum erau scrise în catalog: Ghiaţă Daniel, Gheorghiu Virgil, Ionescu Mircea, Ionescu Ioan, Ionescu Laurenţiu…
Iată lecţiile de ştiinţe naturale, orele de limba română, de latină… Toate se succed.
Dar îmi revin şi privesc în jurul meu: sălii îi lipsesc doi pereţi, plafonul este dărâmat, bucata care mai stă deasupra capului meu, e gata să cadă şi ea.
Am impresia că odată cu această sală de clasă, a fost distrusă şi aruncată în aer o parte din adolescenţa şi din tainele noastre de atunci…”(Ard malurile Nistrului (București, 1941)).

Liceul Militar Ferdinand din Chişinău a fost un liceu de elită. Din această şcoală au ieşit generali, comandaţi de submarine, a escadrilelor de avioane, medici şi chiar scriitori.

Istoria Liceului Militar din Chișinău se developează în timp, de parcă scapă dintr-o neagră magie, magia anonimatului impus…