Enciclopedic, biografia lui se prezintă astfel.
NĂSTASE, Gheorghe
(16.II.1896, s. Hristici, jud. Soroca – 28.XII.1985, Iaşi). Român.
Român basarabean.
S-a născut într-o familie de ţărani răzeşi.
Studii: şcoala primară în satul natal, şcoala gimnazială în Soroca, şcoala Normală din Cetatea Albă. În 1923 şi-a luat licenţa la secţia de Istorie-geografie de la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi. În 1924 şi-a luat licenţa şi în geografie la Facultatea de Ştiinţe.
Între 1924-26 se specializează pe profilul geografie la Sorbona. În urma unor amănunţite studii de teren şi de laborator la 24 mai 1932 susţine teza de doctorat „Peunce. Contribuţii la cunoaşterea geografică, fizică şi omenească a Deltei Dunării în antichitate”, obţinând titlul de doctor în geografie.
Învăţător. Participă la primul război mondial (avea grad de ofiţer).
Membru al Partidului Naţional Moldovenesc.
În Sfatul Ţării a fost ales din partea Comitetului Executiv Moldovenesc al Frontului Românesc şi a aderat la fracţiunea Blocul Moldovenesc.
Mandat validat de la 8.III.1918 până la 27.XI.1918.
În cadrul Sfatului Ţării a fost secretar al Comisiei Agrare.
Chestionarul de membru al Sfatului Ţării l-a completat fiind în etate de 22 ani.
Tot la Chişinău în octombrie 1917 făcuse parte din prezidiul Congresului ostaşilor Moldoveni, fiind unul din secretarii Congresului.

Atitudinea lui faţă de revoluţia rusă şi mai ales faţă de evenimentele din Basarabia la acea perioadă este univocă şi se citeşte fără nici o greutate în spaţiul restrâns al unui articol din ziarul Cuvânt Moldovenesc, scris la îndemnul şi cu ajutorul lui Onisifor Ghibu şi intitulat sugestiv Cu prilejul unirii: „Urmând crezul proclamat de marea revoluţie rusească, că fiecare popor are dreptul de a-şi hotărî singur soarta, Sfatul Ţării în ziua de 27 martie a proclamat unirea Basarabiei cu Ţara-mumă România.

Orice român trebuie să se bucure de acest fapt măreţ, căci prin el s-a şters marea nedreptate istorică, a cărei jertfă am fost noi, românii basarabeni, în anul 1812 şi urmările dureroase ale căreia le-am îndurat 106 ani. Calea urmată de Sfatul Ţării este singura cale dreaptă, căci ea ne-a adus la înfăptuirea unei părţi a idealului nostru naţional: unirea neamului. Orice altă cale ar fi fost o cale greşită, şi urmările ei ar fi fost mult mai triste decât acele ale răpirii de la 1812. Blestemaţi de neam, de istorie şi de urmaşi, ar fi fost acei nepricepuţi care ar fi mers pe altă cale. Judecata dreaptă şi nepărtinitoare a istoriei îi va judeca aspru pe acei, care sub cuvânt că ne doresc bine, ne îndreaptă pe alte căi.
Dezrobiţi de sub jugul ţarismului rusesc, noi am ajuns a fi astăzi fii şi cetăţeni liberi ai României libere. O nouă viaţă, într-o ţară unde noi suntem stăpâni pe soarta noastră şi pe viitorul nostru – aceasta ni se deschide de azi înainte. Nemaiavând grijă de ruşi, care vroiau să ne stăpânească neamul, vom încorda toate puterile noastre trupeşti pentru propăşirea culturală şi economică”.

Se simte în această scriere adânc imprimată efigia omului crescut şi educat la ţară, legănat de veşnicul gând de a avea şi de a prelucra pământul. De aici şi programul de activitate conjugat cu interesele păturii ţărăneşti: „Ţărănimea basarabeană, talpa ţării, care singură a păstrat aprinsă candela sfântă a românismului în curgerea unui veac de întuneric şi robie va primi pământul atât de mult dorit şi stropit de sudoarea şi sângele ei. Reforma agrară (împărţirea pământului) vom face noi, basarabenii, potrivit cu nevoile şi dorinţele noastre. Aceasta este una dintre temeliile unirii. Aceasta răstoarnă toate iscodirile, de care se folosesc duşmanii noştri în lupta lor împotriva noastră. Nimeni nu-i va mai crede pe aceşti lupi în piele de oaie, care, văzându-le zădărnicite prin unire, toate planurile lor, mai încearcă a duce în ispită sufletele neprihănite ale ţăranilor, spunându-le că unirea îi duce la robie.

Să avem încredere în fruntaşii noştri politici, călăuziţi de cele mai frumoase gânduri pentru popor, şi fără teamă şi şovăire să urmăm calea pe care ne-au arătat-o ei, povăţuiţi de cele mai curate cugete şi dorinţe.

Pătrunşi de măreţia zilelor în care trăim şi care se încheagă şi se întăreşte neamul nostru atât de încercat, să privim cu nădejde în viitor. Acesta ne prevesteşte o soartă mândră şi frumoasă”.
Votează Unirea Basarabiei cu România.

Un participant la negocierile din Paris

În 1919, fostul soldat, studentul Gheorghe Năstase, face parte din delegaţia basarabeană la conferinţa de pace din Paris, delegaţia având o misiune foarte delicată, urmând să demonstreze că unirea Basarabiei cu România s-a făcut pe baze legitime. Gh. Năstase a fost unul dintre autorii memoriului Le question de la Basarabie. Tot el a scris un material despre etnografia şi geografia Basarabiei. Impresiile sale de la această conferinţă le-a publicat în 1920, în revista Arhiva pentru ştiinţă şi reforma socială, intitulându-se Basarabia la conferinţa de pace. În acele pagini au fost inserate principalele puncte nevralgice ale discuţiilor.

Delegaţia basarabeană lupta cu renegații pentru a demonstra la Paris românitatea Basarabiei.

„Cu epocalul act al Unirii Basarabiei cu patria-mamă îndeplinit de Sfatul Ţării, s-a înfăptuit dorinţa fierbinte a generaţiei de azi a celor iubitori de neam. Acum mai trebuia o formalitate însemnată pentru a se pecetlui pentru totdeauna marele act.

Trebuia ca marile puteri aliate şi asociate în război, să recunoască actul unirii. Aceasta nu era aşa de uşor pentru că revenirea Basarabiei la matcă trezea multe duşmănii sau o periculoasă neînţelegere din partea unor factori hotărâtori.

De aceia trebuia ca opinia publică din Paris, unde reşedea Conferinţa de Pace, să fie lămurită şi câştigată precum şi delegaţii marilor puteri la această Conferinţă.

Pentru acest scop o delegaţie de basarabeni a fost trimisă la Paris, pentru a lămuri opinia publică şi cercurile cu influenţă şi a cere sprijinul factorilor hotărâtori.

Întâi, a plecat d-l Ion Pelivan, care a lucrat foarte mult pentru orientarea cercurilor politice din Franţa, editând o serie de broşuri asupra chestiunii Basarabiei, în care se arată într-un mod luminos, tot temeiul problemei, şi drepturile ce avea poporul basarabean, rupt de la matca sa naturală, ca să ceară să fie din nou realipit la patria comună.

Simţindu-se nevoie de o întâlnire a acţiunii de propagandă, au sosit la Paris şi ceilalţi membri ai delegaţiei basarabene şi anume: d-l Ion Codreanu, ca trimes al congresului comunelor rurale din Basarabia; Sergiu-Victor Cujbă, ca delegat al acestor comune şi al societăţilor culturale din Chişinău şi Gh. Nastasie, ca delegat al uniunii studenţilor din Basarabia.

Această delegaţie, sub preşedinţia d-lui I. Pelivan, avea să facă propaganda necesară, şi să înmâneze un memoriu în care să se arate situaţia din trecut a provinciei noastre, starea actuală a ei şi dreptele cereri pentru ca forurile competente să consacre actul Unirii.

Delegaţia ce trebuia să reprezinte, aşa zicând, însuşi voinţa Basarabiei, a sosit la 11 august 1919, la Paris. Între timp, d-l Ion Pelivan alcătuise un memoriu succint şi clar pe care delegaţia citindu-l şi discutându-l împreună cu regretatul profesor Murgoci, s-a hotărât tipărirea lui în 300 de exemplare şi înmânarea lui, tuturor notabilităţilor vieţii politice, culturale şi diplomatice ale Parisului.

Dar afară de trimiterea memoriului, delegaţia a început o energică propagandă prin viu grai, vizitând marile cotidiane ale Parisului pentru a le lămuri temeiul chestiunii basarabene şi a cere sprijinul lor.

Această propagandă era cu atât mai necesară, cu cât mai înainte, duseseră o campanie în contra revendicărilor legitime ale basarabenilor, dd. Krupensky şi Schmidt care spuseseră în toate părţile că 80% din moldoveni sunt pentru Rusia, că guvernul rus dezrobise pe ţăranii moldoveni, că populaţia moldovenească nu se găseşte în majoritate, şi lucruri de acestea.

Am căutat să dărâmăm toate aceste date, arătând care este adevărata stare în Basarabia şi care este voinţa nestrămutată a marii majorităţi.
O plăcută surprindere ne-a făcut delegatul tehnic englez pentru chestiunile teritoriale, dl Leeper, care ştiind româneşte, dd. Codreanu şi Nastase i-au expus doleanţele noastre în limba natală, iar Sergiu V. Cujbă în limba franceză. Dl Leeper ne-a asigurat despre bunăvoinţa sa, ceea ce ne-a bucurat, căci d-sa era un factor însemnat al conferinţei de pace.

Tot cordial şi binevoitor a fost regretatul bărbat de Stat italian Tittoni, delegatul Italiei la Conferinţă, care ne-a asigurat tot sprijinul.
Mai toţi bărbaţii politici şi diplomaţii se interesau în mare grad de chestiunea minorităţilor din Basarabia şi de chestiunea ucraineană. Am avut prilejul să le expun esenţa problemei ucrainene.

Asistaţi de d-l Antonescu, ministrul nostru la Paris, ne-am prezentat notabilităţilor franceze, foştii prim-miniştri Marthou, Dubost prezid. senatului şi Dechanel.

Tuturor le-am expus revendicările noastre, primind asigurări pline de nădejde.

Am vizitat apoi pe distinsul om de stat Tardieu, raportor la Conferinţa păcii, care după ascultarea dorinţelor noastre, ne-a promis sprijinul său, adăugând însă că dacă România va semna tratatul cu Austria, atunci chestiunea Basarabiei se poate socoti ca rezolvată.

În genere, afară de delegaţia americană, care la început ridica obiecţii pentru recunoaşterea Unirii, – mai toţi factorii politici şi culturali, au privit cu simpatie chestiunea basarabeană, astfel că activitatea delegaţiei nu a fost de prisos, ci a contribuit în bună măsură la recunoaşterea drepturilor noastre şi aceasta se datoreşte şi activităţii adevărate a d-lui I. Pelivan.”

(Sergiu-Victor Cujbă, I.Pelivan la conferinţa Păcii de la Paris.//Viața Basarabiei, 1936, nr.7-8, pag.133-135).

În 1925 se căsătoreşte cu o tânără şi frumoasă basarabeană Olga Vrabie, fiica cunoscutului luptător naţional Gheorghe Vrabie, poeta care l-a uimit prin sensibilitatea-i şi pe marele critic Garabet Ibrăileanu. Armonioasa pereche, peste un an, pleacă la Paris, unde Gheorghe urma să-şi ia doctoratul. Dar pentru plăpânda basarabeancă clima pariziană s-a dovedit a fi neprielnică, ea îmbolnăvindu-se de tuberculoză. Au urmat ani de tratament prin pasionate şi mănăstiri, dar, în cele din urmă, inima curajoasei şi chinuitei poete a încetat să bată. Din această căsătorie Gheorghe Năstase a avut un băieţaş pe nume Dumitru, care astăzi este unul dintre cei mai mari specialişti români în bizantologie.

Scânteia umorului nesecat al țăranului basarabean

În urma unui concurs este numit profesor titular la Catedra de geografie generală şi geografie umană a universităţii din Iaşi de la 1 octombrie 1939, funcţie onorată până în anul 1948. În urma unor împrejurări este silit să-şi întrerupă activitatea la catedră.

Unul dintre studenţii lui, Nicolae Poni, scria în revista Viaţa Basarabiei: „Am asistat la cursul profesorului Năstase şi de la primele vorbe, am fost impresionat de simplitatea expunerii. Redă subiectul scurt şi cuprinzător, în cuvinte pe care le-ar putea înţelege şi un ascultător nepregătit. Îţi povesteşte bogăţiile României noastre aşa cum ar fi vorbit un ţăran moldovean despre gospodăria lui. În ochii savantului se aprinde scânteia umorului nesecat al ţăranului basarabean, iar gluma sănătoasă a unei întâmplări trăite vine să-ţi întipărească mai adânc amănuntul ştiinţific”.

La Chişinău a colaborat la mai multe ziare şi reviste (România Nouă, Viaţa Basarabiei, Arhivele Basarabiei, Calendarul Basarabiei, Cuvânt moldovenesc ş.a.)

Temperamentul publicistic al autorului a evoluat de la apelul pur tineresc şi entuziast la fraza cumpătată şi ironică a unui istoric conştient de valoarea şi importanţa ştiinţifică pe care o posedă în tezaurul poporului său. Ucraineanul Hruşevschi capătă altă lumină trecând prin laboratorul lui Gh. Năstase: „Istoria lui Hruşevschi este istoria unui popor tânăr încă, foarte gelos pe tot ce-i aparţine şi care nu voieşte să împartă cu nimeni nimic din ce este sau i se pare că este a lui: nici eroi, nici fapte, nici teritorii. Exagerarea, şi în unele cazuri chiar interpretarea romantică, moştenită de la precursori – cu toată aplicarea, metodei ştiinţifice – nu sunt străine operei istorice, de altfel atât de merituoasă, a lui Hruşevschi. Istoria lui încalcă adeseori sferele istorice ale popoarelor vecine; patriotismul pronunţat pe alocuri îl împiedică să vadă clar ce aparţine ca fapte istorice poporului său şi ce nu. Istoria popoarelor conlocuitoare, vecine sau a celor care au dominat peste poporul ucrainean are temeiuri de-a disputa evenimente şi personalităţi istorice, pe care istoria ucraineană le atribuie numai poporului său” (Românii şi ucrainenii operei istorice a lui M. Hruşevschi, extras din revista Viaţa Basarabiei, nr. I, ianuarie 1942).

Din 1955 este încadrat ca şef de sector la Institutul de geologie şi geografie al Academiei Române, contribuind prin aparaturi deosebite la realizarea „Monografiei geografice a R. P. Române”.
În Calendarul Basarabiei din 1923 am citit o tulburătoare odă, scrisă de Gheorghe Năstase și dedicată satului de baştină (Sătucean din vale), un fel de imn Basarabiei îndrăgite:

Sătucean din vale
Cu căsuţe albe
Eşti prea plin de jale!
Te-au lăsat bărbaţii
Voinici ca şi brazii
Şi s-au dus, s-au dus
Departe spre apus…
Şi-au cernit năframele
Fetele, nevestele…
Sătucean din vale,
Ai atâta jale,
Că nu-ncape-n casă
Şi-n pârău se varsă!…