Japonia a înregistrat cea mai fierbinte vară în anul 2023, în timp ce Australia a raportat cea mai călduroasă iarnă
Japonia a cunoscut, între lunile iunie şi august, cele mai ridicate temperaturi medii înregistrate vreodată în acest arhipelag, a anunţat vineri agenţia niponă de meteorologie JMA.
În această perioadă, „temperaturile medii de vară din Japonia au fost semnificativ mai ridicate în nordul, estul şi vestul ţării”, a indicat JMA.
„Anomalia medie de temperatură în Japonia, bazată pe observaţii din 15 locaţii diferite, a fost de +1,76 grade Celsius, depăşind-o cu mult pe cea din 2010 (+1,08 grade Celsius), care a fost cea mai mare înregistrată” de la începutul înregistrării acestor date, în 1898, a adăugat agenţia într-un comunicat.
În multe zone ale ţării, nu doar valorile maxime, ci şi cele minime au atins niveluri record, precum în oraşul Itoigawa (centru), unde temperatura minimă a atins la 10 august valoarea de 31,4 grade Celsius, un record în Japonia, conform JMA.
„În raport cu anii cu temperaturi medii estivale deosebit de ridicate (2010, 2013, 2018 şi 2022), numărul zilelor extrem de călduroase a crescut semnificativ de la sfârşitul lunii iulie, devenind cele mai ridicate după 2010”, potrivit unui comunicat emis de agenţia de meteorologie.
Japonia a înregistrat în iulie cele mai ridicate temperaturi medii. Peste 35.700 de persoane au fost spitalizate, iar 39 au decedat din cauza caniculei care a afectat în iulie toată ţara, potrivit datelor Agenţiei nipone pentru managementul incendiilor şi dezastrelor.
Vara aceasta, autorităţile nipone au emis frecvent atenţionări asupra riscului de insolaţie şi au recomandat populaţiei, în special vârstnicilor, să folosească aerul condiţionat şi să evite să iasă afară în timpul zilei.
Japonia are cea vârstnică populaţie din lume după Monaco: 30% dintre locuitorii ţării au 65 de ani şi peste această vârstă. În ultimii cinci ani, peste 80% dintre decesele din ţară asociate caniculei au fost înregistrate la vârstnici.
Temperaturi record au fost observate în multe alte ţări în această vară, iar luna iulie a fost cea mai călduroasă înregistrată pe Pământ, potrivit serviciului european Copernicus.
Franţa a cunoscut un val de căldură excepţional în a doua jumătate a lunii august, cu zeci de recorduri de temperatură doborâte şi câteva zile consecutive cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius, o situaţie fără precedent la sfârşitul verii, pusă pe seama încălzirii globale.
Oraşul Milano, în nordul Italiei, a înregistrat săptămâna trecută cea mai călduroasă zi din ultimii 260 de ani, cu o temperatură medie de 33 de grade Celsius.
Emisiile de gaze cu efect de seră provoacă valuri de căldură mai îndelungate şi mai intense, în special în Europa care, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale, este continentul cu cea mai rapidă încălzire.
India a înregistrat cea mai călduroasă şi mai secetoasă lună august de la debutul înregistrărilor, în urmă cu mai bine de un secol, a anunţat vineri biroul de meteorologie al ţării, după o serie de recorduri de temperatură înregistrate pe glob în această vară.
„Temperaturile medii şi maxime din august 2023 au fost cele mai ridicate după 1901”, a declarat agenţia indiană, atribuind acest record în principal „unui deficit de precipitaţii şi unui muson slab”.
Pe de altă parte, iarna din Australia a fost cea mai călduroasă înregistrată până în prezent, a anunţat vineri Biroul de meteorologie al ţării, raportând cel mai recent dintr-un şir de recorduri doborâte în întreaga lume, pe măsură ce schimbările climatice se intensifică, notează AFP.
Simon Grainger, climatolog principal la Biroul de Meteorologie din Australia, a declarat pentru AFP că temperatura medie din timpul iernii în această ţară a fost de 16,75 grade Celsius din iunie până în august, cu puţin peste recordul precedent, stabilit în 1996.
Cele mai vechi înregistrări meteorologice din Australia datează din 1910.
Condiţiile meteorologice provocate de La Nina au adus în ultimii ani ierni călduroase şi veri mai reci şi mai umede în mare parte a Australiei.
Potrivit datelor Biroului de Meteorologie, în iarna care tocmai s-a încheiat a fost consemnată a doua cea mai mare temperatură maximă înregistrată (pentru sezonul rece).