Ca să vă dau un exemplu. Milionarii care au mâncat — cum spune psalmistul — poporul lui Dumnezeu ca pe pâine, îmbogățindu-se din sărăcia oamenilor, se duc și ridică biserici. Oare Dumnezeu poate fi mituit? Se bucură Dumnezeu de banii murdari aduși în biserică? Oare preotul când primește o donație nu ar trebui să întrebe de unde vin acei bani? Vă spun, Biblia nu degeaba spune că Dumnezeu e nemitarnic — El nu ia mită!
Mielul pascal din tradiția iudaică era jertfit pentru Dumnezeu. Noi ne facem singuri zei, ne jertfim nouă mielul, îl mâncăm și spunem că e miel pascal, chiar dacă în Vechiul Testament scrie alb pe negru, atât la Ieșire, cât și la Deuteronom ca mielul jertfit să nu fie mai mic de un an. Dar nu mai contează. Pentru că el nu mai e de mult jertfă. Iisus S-a jertfit pe Sine pentru noi pe Golgota, iar de atunci jertfa liturghiei e — cum spune liturghierul — „fără de sânge". Nu-i nimic, noi oricum jertfim mieii pentru propria noastră plăcere.
Iar lui Dumnezeu ce jertfă Îi aducem? În Psalmi, la Isaia și în alte cărți ni se spune care e jertfa plăcută Lui: „Ascultă, poporul Meu (…): Dumnezeul tău sunt Eu. Nu pentru jertfele tale te voi mustra, iar arderile de tot ale tale înaintea Mea sunt pururea. Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi, că ale Mele sunt toate fiarele câmpului, dobitoacele din munţi şi boii. Cunoscut-am toate păsările cerului şi frumuseţea ţarinii cu Mine este. De voi flămânzi, nu-ţi voi spune ţie, că a Mea este lumea şi plinirea ei. Oare, voi mânca carne de taur, sau sânge de ţapi voi bea? Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale și Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi". (Psalmul 49, 8-16)
Să citim cu atenție aceste cuvinte. Aducem noi aceste jertfe? De laudă, de respectarea făgăduințelor? Dacă da, ajutorul lui Dumnezeu nu se va depărta de la noi. Dar dacă noi credem că ucidem miei de două săptămâni pentru El, că dăm banii în biserică așa cum dau alții mită la judecător, că Domnul ne iartă pentru viclenie — atunci ar fi timpul să reconsiderăm faptele noastre și să ne întrebăm dacă vrem cu adevărat sau nu ca Dumnezeu să facă parte din viața noastră.
