Pe un domn în vârstă, pe domnul Mişa, l-am ajutat să urce scările. Jumătate de corp îi era paralizată şi jumătate îi era beată. Îi luam un picior de sub genunchi şi i-l puneam pe o nouă treaptă şi tot aşa, până l-am băgat în apartamentul său. După ce a închis uşa în urma sa, a început să mă înjure.
L-am văzut pe poetul Emilian Galaicu-Păun plimbându-se cu bicicleta prin cartierul Râşcani. Şi am rămas poem.
Nu e nimeni mai imprevizibil decât omul supărat. Poate, doar un alt om supărat, vorba cântecului.
Într-un buzunar de la o pereche de blugi pe care nu i-am îmbrăcat de mult, am găsit 145 de lei. Ce bine e să-ţi mai schimbi uneori hainele!
M-am uitat peste pozele dintr-un album vechi, cu oameni care au plecat într-o altă lume şi mi s-a făcut dor de ei.
Pe domnul Vasile, despre care se spune că ar fi furat foarte mulţi bani, l-am întâlnit azi în atelierul unui pictor cu pantalonii vechi şi cârpiţi în mai multe locuri. Inclusiv, deasupra genunchilor.
Eram în faţa Uniunii Scriitorilor, în umbra bustului lui Eminescu, când l-am sunat pe Călin ca să ne vedem. Dânsul mi-a zis că e la Academia de Arte şi că e foarte prins. După, am intrat în barul Uniunii ca să beau un ceai şi, nu-mi veni să cred ochilor, când l-am văzut pe Călin stand la o masă goală şi numărând graurii care zburau pe deasupra terasei!
M-am întâlnit în oraş, în faţa Bibliotecii Naţionale, cu un prieten vechi. Stupoare: avea cămaşa ruptă la subsuoară. Probabil, nu-l mai iubeşte nevastă-sa, am conchis, odată ce a plecat din casă cu o cămaşă ruptă la subsuoară.
„Nu-mi plac tipii răzbunători, nepunctuali, îndrăgostiţi de sine şi moralişti. Dar cu cine să mai vorbeşti atunci?” Poate, doar cu autorul acestui adagio. Dar cine e? Nu-mi mai amintesc.
Iurie Colesnic povesteşte în cartea sa, TIMP ŞI ISTORIE, cum un scriitor sovietic a murit la vestea că a câştigat Premiul de Stat al Uniunii Sovietice. A murit de… emoţii.
După fiecare carte publicată sufăr ca un câine, cam cum suferă Sandu Pleşea în cel mai nou roman al meu. Şi scad în greutate. Sau mă îngraş. De data asta, m-am îngrăşat şi nu pot dormi. Sunt mereu iritat şi m-am îngrăşat. Cred că deja am la vreo 100 de kile.
Ieri, vorbeam cu Ecaterina Bargan, ca Metamorfoza să-i fie cu adevărat înțeleasă noutatea ar trebui să avem în minte sintagma i s-a părut că e un gândac.
Un scriitor, V., în Piața Marii Adunări Naţionale începu să se plângă că scriitorii sunt săraci şi că statul nu ajută unor oameni cu mult mai săraci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
