Jurnaliştii ucraineni protestează

Sâmbătă seara, posturile de televiziune Kanal 5, TVi precum şi alte paisprezece companii TV au suspendat emisia pentru o oră în semn de protest împotriva violării dreptului la exprimare. Principalul motiv însă este disputa privind distribuirea frecvenţelor pentru aceste posturi, care s-ar fi desfăşurat la începutul anului curent cu încălcarea unor termeni. Cu toate acestea, experţii nu exclud că ameninţarea acestor posturi cu suspendarea emisiei are şi o componentă politică, deoarece Kanal 5 şi TVi sunt cunoscute pentru faptul că l-au sprijinit pe fostul preşedinte al Ucrainei, Victor Iuşcenko.
Astăzi Curtea de Apel din Kiev va trebui să de un verdict în această chestiune. Dacă posturile respective vor pierde procesul, frecvenţele vor fi acordate U.A. Inter Media Group care este condusă de nimeni altul decât de şeful securităţii din Ucraina, Valerii Horoşkovski. Paradoxal, dar acesta deţine şi funcţia de membru al Curţii Supreme de Justiţie, ceea ce îi face pe jurnalişti să aibă certitudinea că instanţa va fi supusă unor presiuni ca să ia o decizie părtinitoare intereselor lui Horoşkovski.
Organizaţia jurnaliştilor „Stop Cenzurii” a avertizat că va organiza grevă generală în toată ţara. Reprezentanţii mass-media din Ucraina sunt revoltaţi de faptul că autorităţile nu iau în consideraţie recomandările organizaţiilor internaţionale în privinţa lui Horoşkovski, care deţine funcţii-cheie în justiţie şi securitate, fiind totodată un apropiat al lui Victor Ianukovici. Potrivit Victoriei Siumar, directoarea Institutului pentru Infomaţie în Masă din Kiev, citată de cotidianul polonez „Rzeczpospolita”, opinia a critică a dispărut de pe posturile TV controlate de stat: „Despre guvernanţi poţi să vorbeşti de bine sau deloc. S-a ajuns acolo că televiziunea nu vorbeşte nici măcar de construcţia drumului dintre Kiev şi vila preşedintelui.”
O grevă generală a jurnaliştilor ucraineni va fi un semn de exprimare a nemulţumirii care nu s-a mai întâmplat în ţara vecină.
Timpul.md