Jurnalul bibliotecarului

Mi-a spus că o să mă plătească foarte gras. Şi nu ar fi vorba de o muncă prea mare, m-a încurajat dumneaei. Am invitat-o la bibliotecă, să stăm de vorbă. Culmea e că a apărut într-un sfert de oră o domnişoară foarte simpatică. Era fiica primăriţei, dar nu ea voia să facă o lucrare de diplomă despre poezia românească de azi. Venise să negocieze pentru sora ei, care era prea ocupată ca să vină la bibliotecă. Şi-a reiterat oferta. Mi-a zis că o să-mi dea 300 de euro dacă îi fac lucrarea. Am refuzat-o. Am refuzat-o, fiindcă asta ar fi o muncă de critic literar, şi nu de bibliotecar. În schimb, am condus-o în bibliotecă şi i-am arătat raftul cu critică literară, spunându-i că sora ei ar trebui să parcurgă aceste cărți, dacă vrea să scrie această lucrare atât de ambiţioasă şi interesantă, totodată. Domnişoara a rămas foarte uimită că nu m-am lăsat uns. Oare ce fel de licenţiată în stilistică va fi sora ei fără să ştie ce-i aia o metonimie, bunăoară? Încă nu e târziu să vină la bibliotecă şi să se pună cu burta pe carte. 

Marţi

Ieri, a venit la bibliotecă o bunicuţă de vreo şaptezeci de ani cu două nepoţele de mână, cu una dintre ele vorbea în rusă şi cu alta în română. Culmea e că nepoata care ştia româna nu ştia şi rusa şi viceversa. Fetiţele comunicau între ele prin intermediul bunicii. Anume bunicuţa le-a ales cărţile, pentru nepoata mai blondă nişte poveşti în română şi pentru cea brunetă – câteva culegeri de poezii în rusă. Au plecat din bibliotecă fericite, fetele alergau în jurul bunicuţei încântate că vor avea ce să citească. Tot ieri a mai venit o fetiţă de 9 ani. O cheamă Ioana. Ei bine, Ioana a citit toate cărţile din oficiul pentru copii. Nu o puteam uimi cu nimic. Nu voiam însă să o las să plece din bibliotecă fără nicio carte şi am petrecut o jumătate de oră căutându-i un titlu pe care nu-l lecturase. În sfârşit, am dat peste o carte a Lucreţiei Bârlădeanu Dealul Drăguţei pe care fetiţa încă nu o citise şi m-am bucurat foarte tare. Dar oare mâine am să-i mai pot găsi vreo carte pe care să nu o fi citit? Noroc că azi am primit un lot nou de cărţi, din care am să-i pot alege şi Ioanei cărţi pentru a le citi. Azi am mai avut o surpriză. Din 2001, pe rafturile bibliotecii se găseşte o carte de-a lui Matei Vişniec Istoria Comunismului povestită pentru bolnavii mintali. Timp de 11 ani nu a cerut-o nimeni. Nici măcar pe vremea dictaturii neocomuniste sau mai cu seamă atunci. Abia azi a venit o domnişoară de la Liceul Elena Alistar, anume după această carte. Şi eu m-am bucurat foarte tare. M-am bucurat foarte tare că piesa lui Vişniec are deja un cititor: primul ei cititor şi sper să fie de bun augur şi numărul cititorilor ei să se înmulţească pe zi ce trece. Oare mai sunt şi alte cărţi în bibliotecă pe care nu le-a comandat încă niciun cititor? Sper să nu fie.

Miercuri

Evenimentul zilei a fost când o fetiţă de 10 ani, Carolina, elevă la un liceu din cartier, a venit la pupitrul bibliotecarei cu un roman pentru adulţi Schimbarea de trup, care era scris într-un limbaj foarte direct, presărat cu expresii licenţioase, şi în care se descriau experienţe carnale şi erotice la modul deschis, iar unele dintre ele păreau desprinse dintr-un film porno. M-a chemat o colegă de-a mea, domnişoara Natalia, şi m-a întrebat ce să facem. Domnişoara Carolina bătea cu pumnul în masă ca să-i dăm romanul. În spatele ei se îmbulzeau şi alte colege de-ale ei, de aceeaşi vârstă, care voiau să-l citească. În doar câteva clipe s-a format o adevărată coadă şi toţi voiau să pună mâna pe acest roman. Situația era delicată. L-am luat şi l-am răsfoit şi am constatat că acel roman erotic abunda în scene încinse. Din cauza asta nu i l-am dat, pretextând că nu e pentru vârsta ei, ci pentru maturi. Peste o oră, domnişoara Carolina a găsit pe rafturi un alt roman, scris într-un limbaj şi mai decomplexat, al unei autoare din Franţa. Dacă nu mi l-aţi dat pe ăla, măcar daţi-mi-l să-l citesc pe acesta. Însă nici pe acesta nu i l-am dat, din aceleași cauze. Totuși, am rugat-o să ne dea telefonul mamei ei pe care am sunat-o şi am invitat-o să vină la bibliotecă pentru ca să se pronunţe ea dacă îi permite fiicei ei să citească aceste romane sau. Dar mama ei nu a venit. Noi i-am recomandat domnişoarei Carolina alte cărţi mai apropiate vârstei ei, printre care şi Morcoveaţa lui Jules Renard. Dumneavoastră cum aţi fi procedat în acest caz?

Joi

Azi au venit două fetiţe cu mâncarea de acasă, cu două borcănaşe cu salată şi ne-au rugat frumos să le permitem să mănânce în bucătăria noastră. Nu numai că le-am permis, dar le-am mai servit şi cu ceai şi ciocolată. După ce au mâncat, fetele s-au pus pe citit în sala de lectură nişte romane pentru copii. Să mai spună cineva că pe stomacul gol se citeşte mai bine. Nu e adevărat.