CSI / Rusia

Lavrov cu noi declarații halucinante pentru a explica diferența între războiul din Ucraina și cel din Afganistan

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a făcut joi, 1 decembrie, o comparație halucinantă între „operațiunea militară specială” a Rusiei și războaiele americane din Irak și Afganistan, afirmând că, spre deosebire de forțele NATO și SUA, cele rusești nu omoară civili în Ucraina, transmite Hotnews.

El a făcut comentariile într-o amplă conferință pe care a susținut-o joi, comparând războiul declanșatde Vladimir Putin pe 24 februarie cu operațiunile militare din Irak, Iugoslavia, Afganistan și alte zone de conflict din trecut.

„Când Occidentul a ucis arabi în număr incomensurabil de mare în același Irak, în aceeași Libie, în aceeași Siria, Iugoslavie sau Afganistan, nu-mi amintesc o asemenea îngrijorare pentru populația civilă, adică, se pare, oamenii din cateogria a doua, a treia, a patra”, a afirmat el, citat de Lenta, unul dintre cele mai populare site-uri de știri din Rusia.

„Dar ucrainenii, care sunt descendenții vechilor romani, așa cum spun ei înșiși, merită aparent o protecție specială prin instituțiile și structurile occidentale”, și-a exprimat acesta indignarea.

Lavrov a declarat că armata rusă nu lovește civili, ci doar „dezactivează instalațiile energetice care permit țărilor occidentale să pompeze în Ucraina arme mortale pentru a ucide rușii”.

Serghei Lavrov, de la diplomat la propagandist

Considerat un maestru al diplomației inclusiv în cercurile europene înaintea declanșării războiului din Ucraina la sfârșitul lunii februarie, Serghei Lavrov a făcut în lunile care au urmat declarații tot mai desprinse de realitate.

Una dintre cele mai notorii a venit în luna martie, după negocierile de pace la care a participat în Turcia alături de omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba.

Lavrov a afirmat atunci că Rusia „nu a atacat pe nimeni” și că nici nu intenționează să urmeze astfel de acțiuni pe viitor. „Nu intenționăm să atacăm alte țări, nu am atacat nici Ucraina”, a răspuns Lavrov la o întrebare din partea jurnaliștilor.

„Pur și simplu am explicat Ucrainei de multe ori că a apărut o situație care creează amenințări directe la adresa securității Federației Ruse. În ciuda anilor noștri de memorii, îndemnuri, apeluri, nimeni nu ne-a ascultat”, a explicat el.

Un alt exemplu în acest sens a venit în octombrie, când acesta a declarat că, în pofida izolării internaționale fără precedent în care se află Rusia, „majoritatea zdrobitoare” a ţărilor lumii dau dreptate Rusiei pentru că a recunoscut rezultatele pseudo-referendumurilor organizate în teritoriile ucrainene ocupate, dar că se tem să exprime acest lucru.

Ulterior declarațiilor sale, doar 5 țări au votat la ONU împotriva unei rezoluții de condamnare a anexării proclamate de Putin pe 30 septembrie: Belarus, Coreea de Nord, Nicaragua, Siria și Rusia.

Mai recent, el a fost protagonistul unui incident stânjenitor în timpul summitului G20 organizat în Indonezia la jumătatea lunii noiembrie, după ce în presă au apărut informații potrivit cărora el a ajuns în spital din cauza unor probleme cardiace.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *