Politică

Leancă a scris un text în Financial Times: EUROPA – cea mai puternică viziune în ghidarea națiunii noastre spre un viitor mai bun

Iurie Leancă a povestit despre parcursul R. Moldova începând cu anul 1991, când statul și-a obținut independența, și până în prezent. Corupția și industria sovietică lipsită de competitivitate și de management au afectat dezvoltarea țării. În plus, cel puțin un milion de oameni au părăsit Moldova în căutarea unei vieți mai bune.

„Dorința noastră pentru o mai bună apropiere de UE a făcut ca Republica Moldova să-şi revină după zeci de ani de ocazii ratate și declin», spune Premierul.

Astfel, PIB-ul a crescut în medie cu 3 la sută în fiecare an, începând cu 2009 și , în aceeași perioadă, deficitul bugetar a fost redus de la 6.4 la 1.3 la sută din PIB în 2012 . Totodată, s-a reușit ca inflația să fie ținută sub control: între anii 2000 și 2008 rata medie a inflației a fost de aproximativ 11 la suta, în 2012 aceasta a fost de 4,6 la sută și, pe termen mediu, Guvernul și-a propus să continue să o reducă .

În același timp, au fost asumate reforme în sistemul energetic, educație și în sectorul financiar, care au fost salutate în mod public de FMI și UE .

Cu toate acestea, susține Iurie Leancă, există o cale grea înainte ca moldovenii să poată aspira la un nivel de trai pe care îl au cetățenii eruopeni din Vest.

„De aceea relația noastră cu UE este esențială. Croația a devenit recent membru, iar Serbia, cel mai probabil, începe negocierile de aderare în 2014 . La fel cum UE a ajutat Balcanii de Vest să obțină păcea și să consolideze prosperitatea, o perspectivă europeană ne ajută pe noi în eforturile noastre pentru reforme», a spus Prim-ministrul în materialul publicat ieri în ”Financial Times».

Șeful Executivului de la Chișinău a menționat că atractivitatea Republicii Moldova pentru investitori va creşte odată cu negocierile recent finalizate pentru Acordul de asociere la UE , care include un Acord de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.

Acest Acord ar trebui să fie semnat în anul 2014, când, a precizat Iurie Leancă, va mai fi lansat un program de privatizare majoră a activelor de stat, creând astfel mai multe oportunități pentru investitori. În plus, au fost luate măsuri semnificative pentru a combate problema cea mai acută din Moldova — corupția.

„Integrarea europeană nu este pentru noi o cale ușoară pentru a depăși problemele cu care ne confruntăm. Aceasta nu este un panaceu. La modul practic, accesul la piețele europene vor stimula economia noastră. Mai mult, speranța noastră europeană ne oferă un plan de acțiune, care este cel mai eficient instrument disponibil pentru reformarea țarii noastră și cea mai puternică viziune în ghidarea națiunii noastre spre un viitor mai bun", a concluzionat Iurie Leancă în materialul din Financial Times.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *