Politică

Liberalii din sectorul Buiucani s-au ALĂTURAT Consiliului de Reformare

La şedinţa ordinară a organizaţiei majoritatea celor prezenţi la şedinţă au decis susţinerea Declaraţiei Consiliului de Reformare a Partidului Liberal şi au solicitat convocarea Congresului PL, în luna septembrie, pentru a decide realegerea unei conduceri noi a partidului.

Membrii Biroului permanent au condamnat comportamentul liderului liberal, Mihai Ghimpu, pe care îl consideră agresiv, iar acţiunile sale politice ca fiind necugetate. Liberalii din sectorul Buiucani au condamnat şi atacurile lui Mihai Ghimpu la adresa colegilor care au aderat anterior la Consiliul de Reformare.

În acelaşi timp, membrii organizaţiei teritoriale au spus că nu sunt de acord ca partidul din care fac parte să fie în opoziţie, alături de comunişti. Mai mult decât atât, liberalii din sectorul Buicani spun că, dacă Dorin Chirtoacă a refuzat să conducă formaţiunea, oricine altcineva o va putea face.

Pe de altă parte, liderul PL, Mihai Ghimpu, spune că se aşteaptă la noi plecări din formaţiune a unor noi aşa-numiţii reformatori. Mai mult, liberalul dezvăluie chiar şi cine va pleca. “Este un personaj care face declaraţii acolo, Oleg Cernei. Să nu credeţi că îi ţin cu lanţul. Cine vrea, se duce. Cine vrea, rămâne. Chiar dacă vă duceţi voi nu treceţi pragul. Dacă se duc drum bun, nu mă deranjează, să nu mai am lumânări de astea stinse. Nu am adus pe nimeni cu forţa şi nu ţin pe nimeni”, a declarat Ghimpu, citat de 24h.md.

Neînţelegerile din PL au apărut după constituirea grupului de reformare a formaţiunii. Membrii grupului de reformă a PL au cerut organizarea Congresului extraordinar al partidului şi alegerea lui Dorin Chirtoacă în fruntea acestei formaţiuni. Demersul a fost susţinut de mai mulţi deputaţi, miniştri, viceminiştri şi şefi ai structurilor teritoriale ale PL. Ulterior, membrii grupului reformator au fost daţi afară din partid, la Consiliul Republican al PL.
 
Sursa: epresa.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *