Liderul separatist Zaharcenko speră că Rusia va anexa şi Doneţkul (revista presei)
Zaharcenko, de 38 de ani, nu fusese anterior implicat în politică. El lucra electrician într-o mină, câştiga bani extregând ilegal cărbune. A frecventat, dar n-a absolvit niciodată facultatea de drept. A devenit persoană publică în aprilie 2014, când, împreună cu şase bărbaţi înarmaţi, a ocupat biroul primarului din Doneţk. La scurt timp după aceea a început războiul, iar în mai Zaharcenko era conducătorul oraşului. Trei luni mai târziu a devenit şeful guvernului separatist, aminteşte publicaţia germană.
În interviu, Zaharceno recunoaşte că separatiştii duc înapoi armamentul retras iniţial în virtutea acordului de la Minsk. „Dacă noi retragem armamentul, iar partea adversă trage în noi, trebuie să răspundem. Aşa e logic, nu? De aceea armamentul greu se întoarce la vechile poziţii”, a spus şeful separatiştilor din Doneţk.
Eu Observer relatează că preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Junker a calificat drept ”inadecvat” rezultatul recentului summit despre migraţie şi a făcut apel la politica uşilor deschise în ceea ce priveşte migraţia. „Nu putem lăsa responsabilitatea de a gestiona plasarea refugiaţilor doar statelor direct vizate (către care se îndreaptă migranţii – n.r.)”, a afirmat Junker în faţa Parlamentului European, adăugând că executivul comunitar va propune pe 13 mai „un sistem de mutare” a migranţilor şi în alte state.
Conform legilor actuale, azilul se poate solicita în ţara de destinaţie, ceea ce împovărează state ca Malta sau Italia, care primesc cei mai mulţi migranţi din Libia. Junker le-a mai cerut guvernelor naţionale să le permită migranţilor intrarea legală.
Revoltele cu încărcătură rasială din oraşul american Baltimore continuă să fie în atenţia presei internaţionale. Faptul că primarul oraşului este o doamnă de culoare, şeful poliţiei de asemenea, nu este de natură să-i calmeze pe locuitorii săraci de culoare, scrie The New York Times. Potrivit cotidianului, edilul oraşului, doamna Rawlings-Blake, trebuie să încerce să unească cele două Baltimore-uri.
Cotidianul francez Le Figaro relatează că anume comunitatea de culoare, în frunte cu clericii săi, s-a mobilizat cel mai rapid pentru a-i calma pe revoltaţi şi pentru a le repara pagubele. Revoltele au fost generate de cazul unui tânăr de culoare în vârstă de 25 de ani, Freddie Gray, care a murit în urma unui traumatism la coloana vertebrală, suferit în circumstanţe misterioase în timp ce se afla în custodia poliţiei.
Sursa: Timpul.md