Lucia Țurcanu: „Într-un timp visam să mă fac brutar, nu mă gândeam neapărat să ajung un cărturar”

Mulțumesc. Domnul Eugen Lungu e mult prea generos. Volumul este, de fapt, o culegere de texte despre poezie pe care le-am publicat timp de mai mulți ani în revistele literare, dar le-am organizat aici în așa fel încât cititorul să-și creeze o imagine despre evoluția poeziei române din Basarabia din interbelic până în zilele noastre. Firește că sunt și multe sincope, poeți care nu au intrat în această carte, dar despre care aș vrea să scriu neapărat.

Da, am intrat în contact cu poezia de mică. Mama mea, fiind educatoare, îmi recita adesea poezii pentru copii, cu precădere, scrise de poeți din Basarabia. Pe câteva nu pot să le recitesc astăzi decât auzind vocea mamei (Batista, Zăpăcilă de Liviu Deleanu; Puișorii de Grigore Vieru). Bunica venea cu clasicii, recitându-mi poeme pe care le-a învățat în timpul celor „patru clase la români”. Preferata mea era În seara de Crăciun de George Coșbuc. Aveam acasă un volum de Eminescu, pe care îmi plăcea să-l citesc și pentru că era ilustrat superb cu grafică de Igor Vieru.

– Când, unde ai descoperit poezia ca vast teritoriu literar, ca o activitate serioasă, profundă? Ți-ai dorit dintotdeauna să fii un cărturar?

La facultate, când am început să comentez poeme la un curs practic de literatură română, la anul întâi. Apoi, la anul trei, am mers pentru prima oară la Colocviul Național „Mihai Eminescu” de la Iași și, coordonată de doamna profesoară Maria Șleahtițchi, am citit mult Eminescu și am încercat să comentez. Tot la anul trei am decis că voi face teza de licență pe literatură. Astfel, îndrumată de domnul profesor Nicolae Leahu, am descoperit optzeciștii, pentru că mă interesa livrescul în poezia optzecistă din Basarabia. Dar mai era și Cenaclul de Joi de la Facultatea de Filologie a Universității „Alecu Russo” din Bălți, unde am ascultat multă poezie și am învățat să discut despre poezie. Nu cred că în copilărie și adolescență m-am gândit neapărat să ajung un cărturar. Țin minte că într-un timp visam să mă fac brutar. Nu am fost niciodată la vreo brutărie, dar mă fascina ritualul coacerii pâinii pe care-l vedeam la bunica.
Și azi mă îndoiesc că sunt un cărturar, cred că mai e mult până acolo.

– Cum începi să citești o carte de poezie? Citești câte puțin sau „devorezi” porții mari?

Căutând un creion. Citesc câte puțin, pentru că, de cele mai multe ori, recitesc poemele sau unele fragmente. Și am nevoie să fac pauze între poezii.

– În ce mod un om obișnuit ar putea să descopere plăcerea de a citi poezie?

Poate că îndrumat de cineva, la început. Cred că la cluburile de lectură ar fi foarte bine să se citească și poezie. Și nu numai poeți canonici, clasicizați, ci și poezie contemporană. Astfel încât cititorii să descopere cât de diferit poate fi limbajul poetic și cât de diferită poate fi poezia.

– Ce cărți de poezie ai citit în ultima vreme, cu bucurie spontană?

M-au impresionat două debuturi ale anului 2019: Industria liniștirii adulților de Anastasia Gavrilovici (Casa de Editură Max Blecher) și Anticorp de Cristina Drăghici (Charmides). Am citit cu bucurie și alte cărți apărute anul trecut: Pulsul nu poate fi minimalist de Mariana Codruț (Paralela 45), A(II)Rh+eu (poem)/ Apa3D (poemelnic) de Emilian Galaicu-Păun (Cartier), Psalmi de Radu Vancu (Casa de Editură Max Blecher). Aș aminti și Insectarul Coman (Charmides, 2017), Odeletă societății de consum de Romulus Bucur (Tracus Arte, 2018). Ar mai fi și altele.

– Ce preocupări ai la Memorialul de la Ipotești? Cât de des mergi încolo? Ai un job, un post?

De un an, sunt cercetător științific la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. Fiind angajată cu 0,5 normă, jumătate din timp mă aflu la Ipotești. Direcțiile cercetării mele țin de istoria eminescologiei, receptarea lui Eminescu în Basarabia, dar și de poezia română contemporană. La Ipotești există și Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu”, unde puteți găsi colecții impresionante de carte de poezie, unele rezultate din donații – cea a lui Laurențiu Ulici este de-a dreptul copleșitoare. Aș preciza pentru cei care nu au fost la Ipotești că aici există un întreg complex muzeal, nefiind vorba doar de o Casă Memorială. Într-un permiteru de aproximativ 3,5 hectare, sunt amplasate: Casa părintească, Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” (care are un fond de peste 38 000 de volume), Bisericuța familiei Eminovici, mormintele părinților și a doi frați ai lui Mihai Eminescu, Muzeul „Mihai Eminescu”, Casa de epocă (Casa Papadopol), amenajată ca muzeu etnografic, și un complex hotelier cu șapte vile de cazare. Memorialul are și câteva săli pentru expoziții temporare, cum ar fi sala „Horia Bernea”, săli pentru conferințe, un amfiteatru interior (cu 140 de locuri) și unul exterior (cu 600 de locuri). În administrarea Memorialului se află și Lacul cu nuferi, situat la câțiva kilometri de sediu.

– Ce proiecte noi ați inițiat cu directoarea Ala Sainenco? Ați atras cu aceste proiecte mai mult public?

Ala Sainenco este manager la Memorialul Ipotești de la sfârșitul anului 2016. Pe lângă proiectele cu tradiție ale Memorialului (Zilele Eminescu, edițiile din ianuarie și iunie; Seminarul Eminescu pentru studenți; atelierele FILIT pentru traducători; Festivalul de Folk Seri melancolice eminesciene; Tabăra Foto Căutându-l pe Eminescu ș.a.), care sunt organizate anual în continuare, au fost inițiate mai multe proiecte care sperăm că vor fi de durată: atelierele de interpretare a textului CreativLit (din 2018); Colocviul de exegeză literară (ajuns la ediția a IV-a); Școala doctorală de vară (din 2019, în parteneriat cu Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca); Tabăra de scriere creativă – Școala de vară „Gheorghe Crăciun” (din 2019, în parteneriat cu Editura Paralela 45); Școala altfel. Activități de citire, înțelegere și interpretare a operei eminesciene (în cadrul Incubatorului de lectură, coordonat de Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu); lecturi publice de poezie (din martie 2019, aceste întâlniri se desfășoară sub genericul Poeți în dialog); stagii de cercetare și de traducere.
În decembrie 2019, am reușit să edităm nr. 1-2 al revistei semestriale de studii românești GLOSE (un proiect gândit acum aproape 30 de ani de Petru Creția, apoi dezvoltat și nuanțat de Dumitru Irimia, în 2004, și de Iulian Costache, în 2007). Memorialul are un plan editorial anual, în principal de editare a textelor eminesciene.

Pentru a atrage publicul și a cultiva interesul pentru poezie, în septembrie 2019, de Ziua Mondială a Patrimoniului, am inaugurat, în zona de afișaj a parcului „Mihai Eminescu” din Botoșani, expoziția stradală „Poeți botoșăneni. Scriitori dincolo de Styx”, care conține panouri cu medalioane biobibliografice și versuri ale poeților născuți în Botoșani, ale poeților care au activat o perioadă în Botoșani și ale laureaților Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opera Omnia, deveniți cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani.

– Vin des basarabeni la Ipotești?

La Seminarul Eminescu, la atelierele CreativLit și la Școala doctorală de vară sunt invitați și participă de fiecare dată și studenți, masteranzi, doctoranzi din Basarabia. La Școala de vară „Gheorghe Crăciun”, de asemenea, au fost tineri din Basarabia. În cadrul întâlnirilor Poeți în dialog au participat, alături de colegii lor din România, poeții Margareta Curtescu, Nicolae Popa, Emilian Galaicu-Păun, Grigore Chiper, Andrei Gamarț. Au fost prezente la Memorial editurile ARC și Cartier. Dar vin și mulți vizitatori din Basarabia, în grupuri sau individual, pentru a vedea locurile eminesciene.

– Cum e întreținută casa Eminescu? Intri în ea în fiecare zi? La ce te gândești când treci prin odăile acestei case cu aer mistic?

Casa memorială a fost renovată ultima oară în 2017. Este edificiul reconstruit în 1979 pe vechea fundație a casei Eminovicilor. În prezent, finisajul exterior și interior al casei, mobilierul expus reînvie atmosfera celor treizeci de ani (1848-1878) în care familia poetului a locuit la Ipotești. Trec în fiecare zi pe lângă casă, în drum spre bibliotecă. Gândurile mele nu sunt deloc mistice. Mă gândesc că azi îmi câștig pâinea datorită lui Eminescu și că ar trebui să mă străduiesc să fac cum pot eu mai bine ceea ce fac.

– Eminescu e prezent acolo, fizic, sau doar metafizic?

Fizic, probabil, e prezent prin obiectele care i-au aparținut: caseta de machiaj de pe vremea când poetul juca în piese de teatru și medalia de la Putna, din Casa părintească; bastonul, expus în Muzeul „Mihai Eminescu”; câteva manuscrise și scrisori, păstrate în Fondul Documentar Ipotești. E prezent, de asemenea, în colecția de volume Eminescu, cu care, în zonă, poate concura doar Fondul Rogojanu de la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani. Și cred că reînvie cu fiecare grup de vizitatori și fiecare expunere pe care o fac ghizii Memorialului.

– Ce evenimente organizați în prima jumătate a lui 2020 la Memorialul Ipotești?

În februarie, la Poeți în dialog sunt invitați Doina Ioanid și Șerban Axinte. Urmează Ziua Mondială a Poeziei. Concomitent, ne pregătim de atelierele de interpretare a textului CreativLit din luna mai, Săptămâna Bibliotecilor, Târgul de carte de la Universitatea din Suceava, Ziua și Noaptea Muzeelor, Colocviul de exegeză literară și Zilele Eminescu – ediția din iunie. Adunăm, în același timp materialele pentru nr. 1-2 (3-4)/2020 al revistei GLOSE.

– Cum va decurge Ziua Internațională a Poeziei anul acesta, la Ipotești?

La fel ca anul trecut, vom avea doi invitați pentru Poeți în dialog. Ne propunem să organizăm lecturi la unul dintre liceele din Botoșani și la Ipotești, expoziții la Memorial și, probabil, un recital de muzică.

– Ești invitată adeseori și la conferințe, lansări, dezbateri, în Chișinău. Cum e Chișinăul literar, în raport cu viața literară din România? Ce trebuie să schimbăm aici, în Basarabia, spre binele culturii, al literaturii?

Nu sunt foarte implicată în viața literară din România și nu pot face o comparație veridică. La Chișinău, ar trebui rezolvată situația financiară a revistelor literare, în primul rând, astfel încât Contrafort, Revista literară, SUD-EST cultural (sunt primele care îmi vin în minte) să poată apărea cu regularitate, pentru a reflecta procesul literar contemporan și a oferi spațiu de exprimare scriitorilor. Ar trebui, poate, să organizăm mai multe festivaluri (inclusiv internaționale), cu lecturi și dezbateri pe probleme de literatură. Ar fi bine să existe un centru care să se ocupe de promovarea cărților în străinătate și de finanțarea proiectelor de traducere (așa cum există Institutul Cărții în Polonia, SLOLIA în Slovacia, FLANDERS LITERATURE în Belgia etc.). Inițierea unor burse pentru scriitori la fel ar fi de mare folos. Mi-ar plăcea să fie mai multe cluburi de lectură (la biblioteci, în librării, la muzee), la care să se citească și să se discute cărți.

– De unde iei surse de entuziasm? Nu te văd nici foarte veselă, nici tristă. Cum îți păstrezi calmul, echilibrul? Ce versuri te ajută să trăiești?

Starea de entuziasm mi-o inspiră bucuriile familiei, succesele prietenilor, revelațiile pe care le am atunci când citesc o carte bună. Calmul (de multe ori aparent doar) este, cred, starea ce-mi definește caracterul. Nu știu ce ar putea să mă dezechilibreze în așa hal încât să nu mă pot stăpâni. De la un timp, îmi tot amintesc un vers al lui Florin Partene: „Nu mai tresar la cnp-ul tău”. Înțelegeți cum vreți.

– Mulțumesc mult, Lucia!