Ultima oră

Lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni au fost finalizate în România. R. Moldova este în vacanță…

"Consorţiul format din HABAU PPS Pipeline Systems-INSPET-IPM-Partners România s-a încadrat în graficul agreat şi, la sfârşitul lunii decembrie 2013, s-au încheiat lucrările principale de pe teritoriul României la gazoductul Iaşi – Ungheni", potrivit Agenţiei, care este titulara proiectului. Instituţia menţionează că, în perioada următoare, vor avea loc mai multe verificări şi probe privind funcţionarea în condiţii de siguranţă, lucrări care presupun curăţirea conductelor, probe de presiune, interconectarea cu sistemul de transport.

Proiectul este dezvoltat în baza unui acord încheiat între ministerele Economiei din România şi Republica Moldova şi are ca obiectiv interconectarea sistemelor de transport al gazelor naturale din cele două ţări.

Tronsonul aflat pe teritoriul Republicii Moldova va fi gata la sfârşitul lunii februarie, a afirmat în decembrie premierul Iurie Leancă, în cadrul unei emisiuni televizate.

Aproximativ jumătate din țevile care urmează să fie instalate pe partea moldovenească au fost sudate și urmează să fie instalate, a afirmat pentru Radio Chișinău în decembrie 2013 ministrul adjunct al Economiei, Tudor Copaci. T

Conducta de gaz Iași-Ungheni va avea o lungime totală de 43,2 kilometri, dintre care aproximativ 11 kilometri pe teritoriul Republicii Moldova. Proiectul are o valoare peste 26 de milioane euro din care 7 milioane euro reprezintă contribuţia financiară a Uniunii Europene.

Gazoductul are trei părţi: una pe teritoriul României – 34 km, alta pe teritoriul Republicii Moldova – 11 km, si subtraversarea râului Prut – 734 metri. Pentru tronsoanele din România şi Republica Moldova au fost organizate licitaţii separate, în conformitate cu procedurile aplicabile în cele două state (Ordonanţa de Urgenţă 34, respectiv regulile PRAG).

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă: "Gazoductul va putea transporta într-o primă fază 500 milioane de metri cubi, iar într-o etapă următoare va fi construită o staţie de comprimare. Acest proiect va fi lansat anul viitor (n. red – 2014), în urma unei investiţii estimate la 10-20 milioane de euro."

Gazoductul va putea transporta la capacitate finală 1,5 miliarde metri cubi de gaze, mai mult decât cei 1,3 miliarde metri cubi de gaze ce reprezintă necesarul de consum al Republicii Moldova.

Stație de comprimare pe teritoriul României

Este necesară o staţie de comprimare pe teritoriul României menită să crească presiunea gazelor pentru a spori capacitatea de livrare a acestora. Pâna la construcția stației, se vor livra  0,5 miliarde de metri cubi de gaze anual (n.red -aproape jumătate din consumul total de gaze). Conducta nu va putea asigura livrarea de gaz pe întreg teritoriul Republicii Moldova ci doar în raioanele învecinate cu Ungheni, până la Bălţi. Chişinăul, care este cel mai mare consumator de gaze nu va putea fi alimentat cu gaz românesc.

60 de milioane de euro ar costa gazoductul Ungheni – Chișinău

Se discută despre posibilitatea construirii unei alte conducte, de la Ungheni la Străşeni, care să permită conectarea Chişinăului şi a întregului teritoriu al Republicii Moldova, dar nu se cunosc alte datalii.

Sursa: Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *