Nenumăraţi ziarişti, analişti politici şi culturali, oameni de cultură trag clopotele că între o tabără şi alta din societatea basarabeană s-ar căsca o prăpastie de netrecut. Nu pot să spun că ar fi o idee greşită. Într-adevăr, foarte mulţi cetăţeni moldoveni au viziuni politice şi culturale antagonice şi ireconciliabile: unii sunt moldovenişti convinşi, alţii unionişti, unii au nostalgii sovietice şi simpatii slavofile, iar alţii mai dorm şi azi cu operele lui Vladimir Ilici sub pernă sau sunt gata în orice secundă să ia foc cu gura pentru Dorin Chirtoacă. Este adevărat asta. Suspect pare, însă, altceva. Dă de bănuit insistenţa cu care unii înfăţişează această stare de lucruri cu inflexiuni apocaliptice în voce, ca şi când RM s-ar găsi pe un butoi de pulbere şi, dacă cele câteva lumi paralele nu se vor contopi cât mai repede posibil în una singură sau nu vor comunica între ele, pericolul unui război civil e ca şi iminent. Nu pot să fiu de acord cu această viziune alarmistă pentru că, pe alocuri, e de-a dreptul neverosimilă, iar pe altundeva pur şi simplu mi se pare a fi o idee comercială, bună de muls. Şi iată de ce. Fiind gazetar, bunăoară, ai o întâlnire cu nişte occidentali şi aceştia te întreabă ce se mai întâmplă în RM şi tu le descrii occidentalilor societatea basarabeană ca fiind una dezbinată profund, în care taberele – moldovenistă, unionistă sau nostalgică şi slavofilă – nu comunică între ele, în care instituţiile mass-media se situează de-o parte a baricadei sau de alta şi nu sunt echidistante, în care fiecare e cu adevărul său, nu ai cum să nu le bagi şarpele în casă. Prezentând aşa lucrurile, e firesc ca aceştia să înghită nada şi să fie de acord că cea mai mare urgenţă pentru societatea basarabeană sunt mediatorii între cele câteva lumi paralele şi să investească bani grei în promotorii acestei viziuni. Adică în tine. Şi iată, aşa, pe nesimţite, această idee apocaliptică se transformă în una comercială, extrem de profitabilă, pe când, de fapt, realitatea este complet alta şi nu e nici pe departe chiar atât de dramatică şi de încrâncenată. Adică nu e nimic rău în sine că societatea basarabeană este compusă din oameni care gândesc diferit şi împărtăşesc valori diametral opuse. Pe undeva, acest lucru poate fi chiar un factor al progresului şi să te mobilizeze să nu te îndrăgosteşti de imaginea din oglindă. Deoarece, cum să te culci pe o ureche, atâta timp cât ştii că adversarii tăi în timpul acesta muncesc (sau te sapă) de zor? Bineînţeles că nu ai cum să nu te mişti înainte, dacă nu vrei să rămâi de căruţă. Şi mai e încă ceva: înfăţişând un asemenea tip de societate, zice Bahtin, Dostoievski a creat romanul polifonic. Oamenii ingenioşi însă preferă să scoată bani şi din piatră seacă decât să scrie romane. Totuşi, banii se mai cheltuiesc, iar romanele rămân. Mai ales cele polifonice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
