Un mare rol îl jucaseră atunci, desigur, evenimentele din 7 aprilie. Însă chiar şi fără ele, exista o anumită însufleţire, unele aşteptări de schimbare după o putere care se menţinuse opt ani şi se recomandase prin instituirea graduală a unui regim autoritar. Rezistenţa din Parlament, unde cei 41 de deputaţi din opoziţie au refuzat să o voteze pe Zinaida Greceanîi în funcţia de preşedinte al republicii, a determinat eşuarea alegerilor prezidenţiale şi convocarea anticipatelor din 29 iulie, pe care comuniştii le-au pierdut la limită. Ulterior, pe tot parcursul anului 2009, s-a menţinut o atmosferă de înnoire, revoluţionară, de fapt, pe măsură ce schimbările începeau să se facă simţite.
Evident, ulterior au început problemele despre care ştim cu toţii, care au condus la căderea de lideri, partide şi planuri. Cu toate acestea, privind înapoi, trebuie să constatăm o realitate: societatea noastră a produs o schimbare de direcţie reală, şi-a luat soarta în mâini şi a hotărât să-şi mai acorde o şansă. Şi oricât de importantă ar fi fost influenţa din exterior, trebuie să recunoaștem că schimbarea de atunci s-a produs prin energii interne.
Asta e marea deosebire între atunci şi acum. Atunci încă mai era posibil ca această societate să realizeze schimbări reale de regim politic, direcţie geostrategică, destin istoric, prin energii interne. Acum însă această posibilitate pare să nu mai existe, având în vedere emigrarea masivă cauzatoare de depopulare, declinul demografic, dezgustul generalizat, pierderea încrederii oamenilor în propriile capacităţi de a schimba ceva prin implicarea lor.
Despre cât de lipsită de miez şi plictisitoare a devenit viaţa societăţii noastre în prezent putem observa cât de multă importanţă s-a acordat „bătăii” dintre fostul comsomolist şi activist cu veleităţi subversive Pavel Grigorciuk şi fostului fruntaş comunist, actualmente deputat democrat, Sergiu Sârbu. Aproape o săptămână de la palma sau lovitura încasată de Sârbu, această temă a dominat discuţia publică, fiind preluată şi în arsenalul discuţiilor în contradictoriu şi a acuzaţiilor reciproce dintre Partidul Democrat şi componentele fostului bloc electoral ACUM. Faptul că un marginal ca Grigorciuk a ajuns fie „erou naţional” pentru unii sau „terorist periculos” pentru alţii, iar faptele lui pentru care, pur şi simplu, trebuie să răspundă penal, sunt însoţite de o aureolă romantică a suferinţei pentru cauza deoligarhizării (după cum pretinde), arată în ce măsură degradăm ca societate. De parcă nu am avea atâtea alte probleme de discutat şi de rezolvat!
Între timp, deputaţii din fostul bloc ACUM s-au divizat în două fracţiuni diferite, în corespundere cu cele două partide componente – PAS şi PPDA. Fracţiunea PAS va include 14 deputaţi, iar PPDA rămâne cu 12. Chiar dacă Maia Sandu şi Andrei Năstase au dat asigurări că vor coopera în
Parlament, promițându-și reciproc funcţiile de prim-ministru și preşedinte al Parlamentului, această fracţionare creşte şansele alegerilor anticipate pe care toată lumea nu le vrea, deși toţi se îndreaptă în direcţia lor.
În toate luările sale publice de cuvânt, Igor Dodon a avertizat celelalte partide din Legislativ să se înţeleagă şi să formeze o majoritate, adăugând de fiecare dată că, în caz contrar, va fi nevoit să convoace alegeri anticipate. De fiecare dată, modul în care era pusă problema trăda adevărata dorinţă a lui Dodon de a declanșa un scrutin repetat, pentru ca socialiştii lui să mai primească o şansă de a-şi asigura majoritatea în Parlament.
Nici cei de la PAS şi PPDA nu ar fi împotriva anticipatelor, având în vedere refuzul categoric de a negocia cu PDM sau cu PSRM pentru eventuala formare a unei majorităţi. Se pare că cei care-şi doresc cel mai puţin anticipatele sunt tocmai democraţii, pentru că vor fi nevoiţi să-şi mobilizeze încă o dată resursa administrativă, ceea ce costă sume enorme de bani şi nu garantează acelaşi rezultat. Cu toate acestea, dacă sunt adevărate zvonurile privind ordinul pe care Dodon şi socialiştii l-au primit de la Moscova de a nu intra în coaliţie cu PDM, exact alegerile parlamentare anticipate ne şi aşteaptă.
Anul politic 2019 are toate şansele să se finalizeze cu două scrutine parlamentare la activ, ca și anul 2009. Însă, spre deosebire de 2009, acum avem o societate drenată de energii, sleită de puteri, mult mai indiferentă și inactivă, care mai curând votează cu picioarele, emigrând. Şi mai avem un preşedinte care condiţionează păstrarea preţurilor accesibile la gaz pentru populaţie de aducerea PSRM la guvernare, adică a declanşat un război energetic şi economic împotriva R. Moldova – o porcărie pe care nu a comis-o nici măcar Voronin.
La acest moment, trebuie să insistăm asupra impresiei de sfârşit de drum, de eşec, de degradare pe care o lasă observarea evenimentelor de la Chişinău după o lună de la consumarea scrutinului parlamentar, timp în care nu s-a întâmplat nimic. Realmente nimic! Fapt care e atât suspect, cât şi foarte nociv. De la conştientizarea acestei stări, trebuie să pornească oricare noi iniţiative, care să revigoreze viaţa noastră politică, inclusiv cu oamenii, care au ales, din varii motive, să nu se implice în această campanie electorală.
Asemenea oameni există. Sper că îi vom vedea în acţiune la alegerile locale şi la eventualele alegeri parlamentare anticipate.
