Istorie

Marile dregătorii ale Moldovei şi Ţării Româneşti. (II) Logofătul

În Moldova era cel dintâi între dregători, „fruntea şi capul tuturor sfetnicilor” (D. Cantemir), iar în Ţara Românească ocupa de obicei locul al treilea, după ban şi vornic. A fost amintit în sfatul Ţărilor Române pe la 1400, deşi exista încă de la organizarea cancelariei domneşti, în fruntea căreia se afla. Sub supravegherea lui se alcătuiau actele domneşti, pe care uneori le scria el însuşi. Pentru aceasta primea frumoasă răsplată de la cei care solicitau hrisoave.

Era un om învăţat, cunoştea limba slavă, din care tălmăcea documentele vechi. Îşi începea cariera, de obicei, ca grămătic de cancelarie.

Logofătul înfăţişa celorlalţi dregători pricinile care se judecau în sfat şi, după ce asculta hotărârile acestora, le prezenta domnului. „De aceea – scria D. Cantemir – şi-a dobândit numele (…) logotheta (= purtător de cuvânt), această dregătorie având o origine bizantină.

Tot el statornicea hotarele proprietăţilor din ţară, având sub ascultarea sa pe nobilii „de ţară”, care purtau numele de curteni. Păstra pecetea cea mare a domnului şi, ca semn al dregătoriei, un baston verde cu puncte galben-aurii în vremea lui Miron Costin sau un lanţ de aur cu pietre preţioase şi un toiag aurit la începutul secolului XVIII. În actele latineşti i se mai spunea şi cancelar.

Toader Bubuiog (n. ? – d. ianuarie 1539) a fost un mare logofăt moldovean în timpul domnitorilor Ștefăniță (1517-1527) și Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). A avut misiuni diplomatice în Transilvania, Turcia și Polonia. El este ctitorul Mănăstirii Humor (1530).

*****

sursa: C. Rezachevici, Marile dregătorii ale Moldovei şi Ţării Româneşti în Magazin istoric, Anul V, Nr.1(46) ianuarie 1971

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.