Mărturiile unor părinți adoptivi: „Îi mulțumim mamei lor că i-a născut pentru noi”

Chiar dacă această procedură este destul de migăloasă, într-un final cuplurile ajung la concluzia că rezultatul merită tot efortul.

De când s-au căsătorit, soții Andrei și Ana Stratulat, din Chișinău, și-au dorit mulți copii, dar din motive necunoscute acest lucru nu a fost posibil. Nici vizitele la specialiști n-au dat roade. Într-un final, soții au adoptat doi frățiori, iar viața lor s-a schimbat radical. Totuși, până a ajunge la acest rezultat frumos, soții au trecut prin câteva etape și au ținut piept mai multor greutăți.

10 ani de încercări eșuate

Ana și Andrei s-au cunoscut în capitală, iar după o perioadă relativ scurtă de comunicare s-au căsătorit. Atunci ambii aveau deja peste 30 de ani și doreau cât mai repede să aducă pe lume o nouă viață. „Eu doream minim doi copii, iar Andrei minim trei, așa că ne-am apucat imediat de treabă”, povestește Ana, însă recunoaște că toate eforturile au fost în zadar.

Soții au avut zeci de consultări, analize, ba chiar au urmat și un tratament special, dar situația a rămas neschimbată. „Medicii spuneau că ambii suntem în regulă și n-au aflat motivul pentru care eu nu puteam rămâne însărcinată”, susține femeia și mărturisește că atunci a trecut la o nouă etapă. „La Chișinău am făcut de trei ori fertilizare in vitro (proces prin care spermatozoidul bărbatului, fecundează ovulul femeii în laborator), dar n-au avut nici un efect. Ulterior am făcut această procedură și la Kiev, dar iarăși rezultatul a fost zero”, își amintește cu tristețe Ana.

După 10 ani de încercări eșuate soții Stratulat au hotărât să adopte o fetiță de până la doi ani. Au scris o cerere la direcția de sector pentru protecția copilului și a urmat o lunge perioadă de așteptare.

„Avem doi frățiori pentru voi”

„Timp de un an n-am primit nici un răspuns și nici un apel telefonic. Când am sunat la direcție, mi-au spus că sunt foarte multe familii care au exact aceleași cerințe ca și noi. Prin urmare, ei ne-au sugerat să acceptăm și opțiunea de a adopta un copil mai mare sau chiar frați”, zice Ana Stratulat. Femeia recunoaște că pe soț l-a speriat varianta de a înfia doi copii odată. „Am meditat câteva zile. Soțul mi-a spus că mai greu îmi va fi mie, deoarece voi petrece mai mult timp cu ei. Totuși am decis să mergem înainte”, subliniază Ana.

Într-o dimineață însorită de august, a sunat telefonul. „Avem doi frățiori pentru voi. Puteți veni să-i vedeți”, i-a spus persoana care era de cealaltă parte a firului. „Totul în jur s-a schimbat. Eram foarte emoționată. L-am sunat imediat pe Andrei și i-am spus noutatea. El a venit îndată și în aceeași zi am mers la centrul de plasament să facem cunoștință cu micuții”, mărturisește entuziasmată femeia și recunoaște că acea zi i s-a tipărit în minte pentru toată viața.

„Mama… a venit mama”

Au ajuns în camera de așteptare. Ambii aveau emoții și nu știau cum să se comporte. La un moment dat, pe ușă a intrat un „boț de copil”. „Era Patricia, fetița mai mare, care abia împlinise doi anișori. Părea speriată și dezorientată. Avea niște ochi mășcați ca două cepe și nu înțelegea ce se petrece. A recitat o poezie, a numărat până la 10, dar interacționa numai cu educatoarea, la noi parcă îi era frică să se uite”, își amintesc părinții.

După jumătate de oră de discuții cu Patricia, soții Stratulat au mers să-l cunoască și pe Mihăiță, frățiorul ei cel mic. Acesta stătea liniștit într-un scăunel. „De obicei este foarte activ, dar acum a luat un virus și are febră”, i-au zis atunci educatoarele. Soții au rămas impresionați de acești micuți, iar zilele următoare au continuat să-i viziteze.

Totuși, ziua a treia ambii părinți și-o amintesc cel mai bine. „Mama… a venit mama”, a strigat Patricia când i-a văzut pe Ana și Andrei intrând pe poartă. „Cred că atunci s-a creat legătura între noi”, spune încrezută femeia.

Suflete pereche

Conform legislației în vigoare, părinții care doresc să adopte un copil trebuie să-l viziteze timp de o lună la centrul de plasament pentru ca să se facă acomodarea dintre ei. Ulterior, copilul trebuie să stea în familie trei luni, perioadă în care se observă dacă părțile se acceptă. Aceste etape le-au urmat și soții Stratulat, iar în tot acest timp, atât copiii, cât și părinții au înțeles că sunt suflete pereche. Drept rezultat, în a doua jumătate a anului 2013, Andrei și Ana au devenit părinți cu „acte în regulă” ai celor doi frățiori.

Acum soții se bucură că educă aceste ființe drăgălașe. „De când sunt aici, niciodată nu au spus că vor înapoi. Patricia mereu îmi zice că nu vrea la grupă. Nu dorea să meargă nici la grădiniță, îi era frică să n-o las acolo”, povestește Ana și recunoaște că din acest motiv mergea după ea mai devreme.

„Mami, te iubesc”

Acum copiii sunt de nedespărțit. Patricia are grijă de frățior, dar părinții totuși recunosc că ei se mai ceartă uneori din cauza jucăriilor sau se mai ciondănesc. Anul trecut, toți membrii familiei au fost la mare, iar vacanță le-a plăcut atât de mult copiilor, încât practic zilnic întreabă când vor merge iar. Totodată, Ana spune că micuților le place să-și petreacă timpul în sat la bunici.

Soții Stratulat recunosc că le vor spune copiilor că au fost adoptați și nu le este teamă că ei și-ar putea schimba atitudinea. „Mami, te iubesc”, îi zice Patricia de câteva ori pe zi Anei, iar aceste cuvinte vorbesc despre legătura strânsă care s-a format în cadrul acestei familii.

Ana și Andrei știu că mama copiilor este o domnișoară tânără, dintr-o familie social vulnerabilă, care nu a avut posibilitatea să-i crească. „Îi mulțumim mamei lor că i-a născut pentru noi”, mărturisește cu sinceritate Ana și mă anunță că trebuie să fugă pentru că micuții s-au trezit și s-au apucat de pozne.

Notă! Numele și prenumele persoanelor menționate au fost modificate pentru a le asigura anonimatul.

Pentru a adopta un copil, familiile doritoare trebuie să depună o cerere la autoritatea tutelară locală. Legislaţia în vigoare nu permite despărţirea fraţilor/surorilor la adopție (aşa ceva se admite în caz de boală incurabilă, deficienţe fizice, când copiii sunt de la diferiţi tați sau când ei nu au locuit împreună).