Eugenia Dragoş stabilită după 1944 în Constanţa nu este o excepţie și într-o scrisoare din 21 martie 2005 îmi comunică:
„Domnule Iurie Colesnic
Cărţile Dvstră Basarabia necunoscută (4 volume – până azi au apărut 9 volume – Iu.C.) au devenit un balsam pentru sufletele noastre de basarabeni care au cunoscut unele personalităţi evocate în acestea.
Cărţile circulă bucurând şi pe alţi care deşi s-au refugiat, copii fiind, nu-şi uită rădăcinile şi doresc să afle câte ceva despre oamenii care au sfinţit prin munca lor pământul Basarabiei.
Pentru toate, vă mulţumesc şi sper că, în continuare, mă veţi bucura şi cu celelalte care urmează a apărea.
Aş dori să ştiu dacă aţi primit de la Dna Director al ziarului Cuget Liber, Lăpuşan Aurelia materialul despre basarabeanul Mihail Coiciu fost primar, care prin munca sa, şi-a înnobilat numele prin tot ce a realizat în oraş şi a creat chiar, un cartier care-i poartă numele.
Am extras date din arhivele vechii Constanţe, apoi am determinat-o (în afară de cartea Memoria Oraşului…) să Vă trimită şi Dstre câte ceva despre această figură luminoasă de intelectual, din Basarabia, figură prin care se demonstrează încă odată, legătura permanentă între românii din toate provinciile româneşti.
Alăturat vă trimit şi câteva date despre directoarea Şcolii Normale Florica Niţă care prin activitatea sa pe tărâm cultural-social, alături de direcţiile altor şcoli secundare au pregătit cohorte de intelectuali, basarabeni, între anii 1919-1944.
Poate veţi reuşi să obţineţi date despre conducătorii tuturor acestor şcoli secundare (14 – de fete; 15 – de băieţi) care au contribuit, prin munca lor, la ridicarea Basarabiei din întunericul în care au trăit (fără limba română şi alte oprelişti).
Doresc să ştiţi că am trimis Dnei prof. Clava Bunăcalea, la Olişcani, pentru monografie un material despre unii intelectuali şi tineri care s-au realizat ulterior – tineri proveniţi din familii vechi din acea comună de RĂZEŞI.
La rândul meu, am venit cu familia în Olişcani unde îl am pe tata înmormântat (în anul 1940 – de moarte necunoscută).
Această comună (care a decăzut acum datorită devierii şoselei principale) merită să aibă o monografie – fiind una din cele numeroase înfiinţate de la Ştefan cel Mare şi Dabija Vodă.
Cu stimă Eug. Dragoş”
A scrie despre pedagogii adevăraţi e ca şi cum ai scrie despre nişte apostoli necunoscuţi, dar care trebuiesc readuşi printre noi. În memoria Eugeniei Dragoş a rămas această efigie sfântă:
„Valeria Vasilescu
Directoarea Şcolii Normale Florica Niţa din Chişinău
Născută în Bucureşti în anul 1888, unde a urmat toate treptele şcolare, terminând cu facultatea de matematică. Din anul 1920 a fost numită la Şcoala Normală de conducătoare (educatoare) la Chişinău. Şcoala a funcţionat pe str. Viilor, colţ cu Hânceşti, iar din anul 1930, prin contopirea a două şcoli normale (şi de învăţătoare) a devenit directoarea Şcolii Normale Florica Niţă de pe str. Mihai Viteazul (azi liceul ucrainean M.Koţiubinski – Iu.C.).
Aici a funcţionat – (predând şi matematica la clasele superioare) până în anul refugiului 1940. A revenit în anul 1941 conducând şcoala până la al doilea refugiu (martie 1944).
A fost repartizată, toată şcoala, la Beiuş, dar odată cu schimbarea războiului spre apus, cu două eleve surori (Rusus Ecaterina şi Galina) au mers, pe jos, până la Cluj, de unde au luat trenul spre Bucureşti. Aici, la Şcoala Normală Lia Brătianu Valeria Vasilescu a fost încadrată prof. de matematică, iar elevele basarabence şi-au continuat cursurile.
Referitor la perioadele – Chişinău – a fost o directoare severă în ceea ce priveşte respectarea regulilor de învăţământ şi comportare în internat, i-a plăcut ordinea, corectitudinea şi comportarea sinceră a elevilor.
Totodată, a iubit copiii disciplinaţi merituoşi la învăţătură şi mai ales pe cei veniţi din familii sărace.
În afară de conducerea şcolii s-a implicat în diferite activităţi culturale şi social-obşteşti (fiind eleva şcolii p. la 14 ani nu pot da nume de societăţi în care activa, dar şcoala era prezentă cu programe artistice la diferite săli, teatru) şi în mod special la Sala Eparhială.
De la intrare ca directoare a şcolii, conform uzanţei (De la membrii Sfatului Ţării şi până la conducătorii instituţiilor importante – care întreţineau, pe cont propriu copiii de ţărani săraci inteligenţi şi merituoşi la învăţătură), Valeria Vasilescu a înfiat o elevă a şcolii, pe Ana Şaptefraţi din com. Olişcani –– Orhei, pe care a încadrat-o (după absolvire – prin concurs) la grădiniţa de aplicaţie a secţiei educatoare, apoi a ajutat-o să urmeze cursurile Universităţii, în specialitatea Psiho-Pedagogice.
A înzestrat-o la căsătorie şi au locuit împreună şi în refugiu până la deces (având şi doi nepoţi).
Prin activităţile cultural-artistice, cu diferite ocazii scotea în evidenţă elevele talentate: soliste (Elena Cocalco, Nastasia Trâmbaci) recitatoare (Tita Tănăsescu, Claudia Rusu) şi la alte demonstraţii artistice.
Şcoala, datorită conducerii excepţionale era vizitată de mari personalităţi de la conducerea ţării.
Astfel în anul 1937 cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Sfatului Ţării care a cerut realizat Unirea Basarabiei cu Patria Mumă, ne-a vizitat oraşul şi şcoala Octavian Goga care, participând la serbarea de la Sala Eparhială unde şcoala s-a prezentat cu corul şi recitatoarea eleva Rusu Claudia (poemul Eroii de Cincinat Pavelescu, a felicitat-o personal pe elevă şi i-a oferit un premiu de 5000 lei (bani din care părinţii şi-au cumpărat o vacă).
De asemeni, şcoala a fost vizitată (în 1937-1938) de Ion Şoimescu (comandantul adjunct pe ţară al străgeriei).
Cu acest prilej directoarea V. Vasilescu a prezentat – la Teatrul Naţional corul mixt şi cu elevii Liceului Militar Regele Ferdinand şi o activitate demonstrativă a şcolii de aplicaţie – preşcolar: o poveste dramatizată prin mişcare condusă de aceeaşi elevă eminentă şi înzestrată artistic Rusu Claudia. Ca deosebită apreciere – şcoala a primit o distincţie, iar eleva Rusu Cl. a fost invitată, după absolvire în 1938, la un curs de comandante de străjere, de la Predeal, iar după absolvire, pe lângă munca didactică a activat – şi în calitate de instructor-străjer până la refugiul din 1940.
Aşa înţelegea directoarea Vasilescu să activeze (prin asociaţiile din Chişinău), să contribuie la înzestrarea unui nivel ridicat cultural şi social a provinciei Basarabia şi totodată ajutând material şi promovând elevele şcolii talentate şi cu rezultate bune la învăţătură.
După cele două refugii (1940-1944) cu familia fiicei adoptive (devenită prin căsătoria Ana (căpt.) Şerban a locuit în Bucureşti, str. Al. Donici 18 şi a predat matematica, iar Ana Şerban pedagogia – până la pensionare.
A decedat în primăvara anului 1958. A fost înmormântat la Cimitirul Sf. Vineri, iar mai târziu după decesul fiicei a fost strămutată la cimitirul Mănăstirii Cernica.
Alăturez câteva copii după fotografii de grup – cu profesoarele şcolii şi două aspecte reprezentând pregătirea grupului de copii de la „aplicaţie” condus de eleva Rusu Claudia, pentru programul artistic ce urma a fi prezentat la Teatrul Naţional, în prezenţa invitaţilor şi autorităţilor orăşeneşti şi ale Directoratului Basarabiei.
(Pe spatele fiecărei fotografii se află precizările corespunzătoare).
P.S. Consider că e important să menţionez că şcoala, în afară de bugetul de stat, poseda şi o fermă de cereale şi legume, pe dealul Râşcanilor (prin împroprietărire) de unde se aproviziona pentru necesare bucătăriei internatului.
De asemenea, pădurea de pe „Dealul Râşcanilor” de azi este sădită în 1934-35, în ziua „Sădirea Pomilor”, la 4 aprilie, de către elevii tuturor şcolilor secundare (excluzând Şcoala Electrotehnică şi Facultatea de Teologie) din Chişinău.
Am scris de toate, ca să fie cunoscute, iar Dstră Dle Colesnic veţi alege ce consideraţi important.
Eugenia Dragoş”
Au rămas puţine absolvente ale Şcolii Normale „Florica Niţă”, dar memoria lor rămâne neştearsă , iar pe ea un loc cu totul deosebit îl ocupă fosta directoare Valeria Vasilescu…
