Mihai Eminescu a colaborat însă de-a lungul vieții cu mai multe ziare și a tratat cu mult discernământ problemele României din vremea lui. Inaugurăm un ciclu de texte prin care aducem la cunoștință cititorilor activitatea sa de jurnalist. Articolele selectate au fost publicate pe paginile ziarului Timpul din București în perioada octombrie 1877-iunie 1889.
Sinucidere („În Hôtel de Paris…”)
În Hôtel de Paris în noaptea de joi spre vineri, pe la 11 ore, s-a sinucis un tânăr din Galați, cunoscut în acel hotel sub numele de Gheorghe Teodoru, student. După cât s-a putut constata, acest tânăr dezgustat al vieții ar părea să aibă numai 21 sau 22 de ani și-ar fi fiul dlui Hagi Manolachi Nicola, consilier comunal în Galați. Cauza sinuciderii sale se raportează la multe versiuni, însă, după mărturia mai multor persoane suspecte cu care intrase în legături de când era în Iași, cea mai probabilă ar fi comiterea unei sustrageri de 250 de galbeni de la părintele său, cu care bani fugise la București, unde după câteva zile de prodigalitate și desfrânare, părintele său aflându-l, l-a urmărit imediat acolo. Atunci, părăsind Bucureștii, el a venit, sunt acum vreo 15 zile, în Iași și a găzduit la Hôtel de Paris sub numele mai sus citat. În Iași a contractat relații intime cu mai multe din acele figuri a căror foarte îndoielnică onorabilitate a știut să-l introducă prin acele cafenele nocturne ale orașului în care sunt jocuri clandestine de cărți și care sunt frecventate în genere numai de coțcari și de tot ce este mai vicios în clasele de jos ale societății noastre.
I-au trebuit numai câteva zile de frecventare prin acele nobile stabilimente pentru ca în seara sinuciderii sale să se afle numai cu două ruble în buzunare; pe lângă aceasta cu o zi sau două mai înainte el simțise că un dl Mihăilescu, trimis de părintele său înadins, era pe urmele lui și-l căuta, spre a-l denunța poliției. Mustrarea de cuget sau nenorocirea alternativă în care se găsea, străin pe pavelele Iașului și fără nici un ban, l-a împins se vede într-un moment fatal a recurge la un asemenea mijloc pentru a pune capăt unei vieți începută așa de trist.
(23 octombrie 1877)
Franța („Dl Calmon a pronunțat…”)
Dl Calmon a pronunțat în seara ședinței comitetului stângilor Senatului un discurs criticând într-un mod foarte viu actele guvernului și recunoscând că nici o tranzacțiune nu este posibilă. El speră că Franța va intra într-o lungă perioadă de pace, de repaus și de prosperitate. O nouă reuniune plenară a stângilor Senatului s-a fixat pentru ziua de 6 noiembrie.
Se anunță că dl Fourtou pregătește elementele unui mare discurs, destinat a apăra dinaintea Camerei politica urmată de guvern de la 16 mai.
„Le Soleil” anunță că ambasada din Viena ar fi să se dea dlui Gontaut-Biron, a cărui situație, în urma antipatiei ce-i arată dl de Bismarck, devenise destul de grea la Berlin. Mai multe ziare pronunță numele dlui duce Décazes pentru ambasada din Berlin, dar nu este încă nimic decis în această privință.
O telegramă a ziarului „Le Nord” că câteva rezultate ale alegerilor pentru consiliile generale din Franța sunt cunoscute până la 5 noiembrie; Dl Broglie a căzut contra dlui Fouquet bonapartist, amiralul La Ronciere-Le- Noury a căzut contra candidatului republican. Telegrama în chestiune mai adaugă că este imposibil de a se judeca despre rezultatul final. Totuși se pare că republicanii vor câștiga fotolii mai cu seamă la Rouen și la Chambéry. Mai mulți bonapartiști au fost aleși în Gironde, precum dl Pascal.
(30 octombrie 1877)
Austor-Ungaria („Vaietele de mediațiune…”)
Vaietele de mediațiune de care organele vieneze răsunară nu sunt, zice o corespondență a „Nordului”, decât ultima neputincioasă rea-voință în privirea Rusiei care a caracterizat aprecierile anterioare ale acestor ziare, precum și noutățile diplomatice și militare ce ele au pus în circulație. Nu trebuie să-și ascundă cineva că există în Cislaitania ca și în Ungaria o opiniune relativ puternică, care, de la începutul războiului, nu încetează de a exprima dorințe în favoarea unei semisoluțiuni a Chestiunii Orientului, în speranță de a convinge Europa că această soluțiune a fost impusă prin o coaliție austro-germană ce ar fi înlocuit înțelegerea celor trei împărați. Aceste intrigi însă nu vor obosi răbdarea și moderațiunea cabinetului din Sankt Petersburg; dacă ele merită oarecare observațiune, aceasta e numai pentru că dovedesc necesitatea ce este de o priveghere statornică, spre a împiedica pe falșii amici ai păcii de a pune Rusia într-o pozițiune falsă și de a-i răpi prin mijloace diplomatice beneficiile succeselor sale militare. Aceasta este o operațiune strategică mai puțin zgomotoasă ce e drept, dar mai periculoasă poate decât complotul din Transnistria.
„Koelnische Zeitung” publică o depeșă din Viena cu data de 3 noiembrie prin care se anunță că Austria a respins propunerea Germaniei, care tindea la o prelungire pentru un an a tratatului de comerț existent, pe motivul că această prelungire ar fi creat dificultăți din punctul de vedere al compromisului austro-ungar ce se voiește a se încheia înainte de 1 ianuarie. Conferințele miniștrilor la Pesta au de obiect de a stabili tarife independente.
În ceea ce privește postavurile, tariful trebuie să fie, conform cerinței Germaniei, formulat de către dl Hasselbach, stabilit pe o bază echitabilă și îndeajuns de liber-schimbist. Acest tarif va fi prezentat săptămâna viitoare parlamentului.
Dispozițiunile care regulează procedările de perfecționare sunt menținute.
Îndată ce tariful va fi fixat, Austria are intențiunea să angajeze cu Germania negocieri noi având de obiect concesiunea reciprocă a dreptului de națiunea cea mai favorizată.
(30 octombrie 1877)
Conspirațiile din Constantinopol
Acum de câteva zile s-au văzut lipite pe zidurile Constantinopolului placarde care provocau poporul să omoare pe Mahmud-Damat, socrul sultanului, învinuindu-l că voiește să facă pace și să vândă Turcia Rusiei. Mahmud-Damat învinui iarăși din parte-i pe ex-sultanul Murad că conspiră în contra fratelui său; în urma cărei acuzări sultanul Abdul-Hamid ordonă ducerea lui Murad în seraiul vechi. 40 de servitori ai ex-sultanului se împotriviră la această măsură și fură sugrumați, deși gazetele turcești zic c-ar fi fost exilați. Într-adevăr exilați, dar din viață și fără întoarcere.
De atunci ex-sultanul petrece în Top-Kapu, păzit ca un prizonier de stat, și viața sa se crede a fi în primejdie.
În aceeași vreme au fost arestați o mulțime de partizani de ai lui Midhat Pașa. S-a făcut încercarea de a învenina pe Mahmud-Damat, care a fost scăpat numai prin inteligența medicului său. Astfel mine și contramine se încrucișează în viața publică de la Cornul de Aur, tulburarea populațiilor e foarte mare și crește prin vestea tendențioasă ce s-a răspândit că prorocul s-ar fi arătat sultanului și i-ar fi poruncit să facă pace.
Sunt dar în Constantinopol două curente opuse, unul pentru pace, celălalt pentru război. Mahmud-Damat, care voiește mai cu seamă ca sultanul actual, ginerele său, să rămână în locul pe care-l ocupă, pentru ca alături cu tronul ginerelui să-nflorească roiul de creaturi de serai ale socrului, ar voi într-adevăr pacea și spre acest scop cheamă din noaptea vremurilor umbra prorocului și-i pune în gură porunca de a încheia pacea. Sigur însă că într-un oraș așa de mare ca Constantinopolul, unde se-nvârtește un amestec din toate popoarele Europei și din multe ale Asiei, lumina e prea mare pentru ca populațiunea de jos să mai creadă în aparițiunea prorocului. Deci sunt explicabile placardele îndreptate contra vieții lui Mahmud-Damat.
Până când armatele turcești vor mai avea perspectiva unei împotriviri cu folos, până atunci gloatele fanatizate ale Bizanțului vor fi contra păcii.
(4 noiembrie 1877)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
