Din făscioara l reproducem următoarele consideraţiuni care au făcut pe redactor a primi în scrierea sa ortografia cu semne. Adoptând şi noi, în locul ortografiei „etimologice” de până acum, ortografia ,,cu semne”, ne simţim obligaţi a indica motivele care ne-au îndemnat a face aceasta.
Ele sunt pe scurt următoarele:
1. Ortografia etimologică nu este destul de precisă, în ceea ce priveşte mai ales scrierea sunetelor derivare; de unde urmează că multe cuvinte nici nu se pot citi îndată corect. Cum se va scrie după ortografia etimologică de ex. muşcă, ca să nu se citească nici muscă, nici musică? Tot aşa e cu cuvintele: pişcă şi pisică, moşie şi moaşă, pasiune şi păşune, mană şi mînâ, paturi şi pături, satul şi sătul, urzeau şi urdeau (a urdi, a face urdă), coseau (iarba) şi să coşeau (pînile în cuptor), minţeau şi aminteau etc. Cum se vor scrie, tot cu acea ortografie, cuvinte ca: eşti, foşti, aştept, puşcă, triţcă, ştiucă, şder etc. Şi mai rău stăm cu numele proprii, în privinţa cărora nu putem consulta nici legătura cuvintelor, nici simţul nostru lingvistic. Am păţit-o înşine nu o dată că, asistând la examenele publice chemând şcolarii să răspundă, am fost corectați de către preot sau învăţător, sau de către amândoi deodată, fiindcă citisem fals numele cutare. Aceasta s-a întâmplat însă şi se întâmplă şi altora. Dl canonic Şerban din Gherla de ex. citea, la un examen în Năsăud, numele Titieni când Tiţeni, când Ţiţeni, numai nu aşa cum trebuia să-l citească: Ti-ti-e-ni. În adevăr, cum să se scrie fără semne nume ca Roşca, Bosian, Cadian, Cîţiu, Mintiu etc. ca să nu să citească Rosca, Boşian, Cînzan, Caţ, Minţ?
2. Lângă acest neajuns se mai adaugă unul cu mult mai greu în consecinţele sale, căci priveşte frumuseţea şi chiar unitatea
limbii române, înţelegem neajunsul că ortografia etimologică, după natura ei, nu regulează întru nimic pronunţarea limbii.
Astfel noi, românii ,,ungureni”, ne-am deprins a pronunţa: năciune, educăciune, enărăciune, comişune etc., în credinţă negreşit
că tot astfel pronunţă şi ceilalţi români fără excepţiune. După ce însă am început a citi cărţi şi foi din România, scrise cu semne, am aflat spre surprinderea noastră că ei urmează alt mod de pronunţare, şi adică: naţiune, educaţiune, enaraţiune, comisiune etc. Ei mai pronunţă; Zeu, zi, zic, şi, ieşire, singur etc., iar nu ca noi: Zău, și. zîc, şi, ieşire, singur etc.; în un cuvânt: la ei nu se aud atâtea sunete guturale ca la noi. Va admite orişicine al lor mod de pronunţare este mai frumos, mai fin, mai elegant.
Una din problemele şcolilor noastre cu privire la limba maternă este de a face ca să dispară din limbă cu desăvârşire toate formele corupte, barbare şi neestetice şi în locul lor a introduce forme corecte şi frumoase. Aceasta însă nu se poate decât pe lângă ortografia cu semne, căci ortografia etimologică, lăsând pronunţarea în voia fiecărui lector, departe de a ne sprijini întru rezolvarea acestei probleme, mai vârtos ne încurcă. Am auzit cu urechile noastre cum elevii şi învăţătorii pronunţau: timpuriu în loc de timpurîu, amiceţie în loc de amiceaţă (?) etc., pentru că sta scris: timpuriu, amicetia. Unii mai pronunţau: gerunz, alţii gerundiu, unii concorză, alţii concordie, şi aşa mai departe. Ce se va alege de limba noastră urmând mai încolo pe calea aceasta?
3. Majoritatea precumpănitoare a românilor respinge (în original: prohorescează) ortografia etimologică şi nu sunt pe semne că această majoritate se va supune minorităţii; din contră, ortografia etimologică pierde pe zi ce merge tot mai mult din terenul avut. Nici că este mirare, deoarece:
4. Ortografia cu semne este neasemănat mai precisă, prin urmare şi mai simplă şi mai uşoară. Însuşi dl Bariţ, etimologist pronunţat, recunoaşte că ,,pentru începători este greu a citi fără semne" (,,Observatorul", nr. 8). Odată acest adevăr recunoscut, pentru noi chestiunea ortografică este definitiv decisă; căci doară nu vom introduce, ca vechii egipteni, trei moduri de scriere, unul pentru începători şi popor, altul pentru învăţați şi al treilea pentru monumente?
Iacă motivele pentru care am primit noi ortografia cu semne!
Sumarul fascioarei I-a e următorul: Ioan Amos Comenius. – Băncile de şcoală (cu ilustraţiuni). – Importanţa şi utilitatea studiului limbii române.
Geometria în şcoala poporală – Din calculul [în original: computul] cu frângeri vulgare. – Pentru primul învăţământ din istorie. – Câteva observaţiuni relative la orele de lectură în şcoala poporală. – Reguli de toate zilele pentru învăţători începători (în original: incipienţit. – Ortografia cu semne. – Pentru ,,Şcoala română". – Varietăţi. Bibliografie.
Ceea ce ne cam miră în foaia pedagogică a dlui Petri e reproducerea nimicurilor dlui A. Vizanti. Dar, în sfârşit, multor scriitori de peste Carpaţi li se întâmplă nenorocirea de a lua în serios tagma Pseudo-Urechea et Comp.
Îndealtmintrelea recomandăm cu căldură învăţătorilor noştri această foaie. Prenumeraţiunile sunt a se adresa la: Redacţiunea Şcolii române în Sibiu (Hermanstadt), Transilvania.
Mihai Eminescu
24 noiembrie 1878
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
