Social

Mihai Popșoi confirmă! Persoana pe care Tiraspolul o acuză că ar avea legătură cu uciderea lui Horjan, nu se afla în țară în momentul omorului

Omorul activistului civic din stânga Nistrului, Oleg Horjan, a fost subiectul discuțiilor în cadrul ședinței Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova. Astfel, în cadrul audierilor au fost invitați reprezentanți ai instituțiilor de resort pentru a examina toate circumstanțele cauzei și măsurile întreprinse de autoritățile Republicii Moldova.

Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, a confirmat că Andrei Duminică, persoana pe care autoritățile nerecunoscute din regiunea transnistreană o acuză că ar avea legătură cu uciderea opozantului Oleg Horjan, nu se afla în țară în momentul omorului, transmite Moldova1.

„Discuțiile s-au axat pe acest caz extrem de tragic, când un cetățean al Republicii Moldova, dl Horjan, o figură cu o anumită notorietate atât în stânga Nistrului, cât și în dreapta, a ajuns să fie omorât cu o asemenea cruzime. Au fost oferite informațiile de care au dispus autoritățile în acest moment. Mai multe detalii nu vă pot oferi, procesul penal este în derulare. O eventuală audiere repetată va avea loc atunci când vor exista premise și informații noi”, a declarat Mihai Popșoi.

Vă amintim că președintele Partidului Comuniștilor din regiunea transnistreană, opozantul Oleg Horjan, a fost ucis, noaptea trecută, în locuința sa. Anunțul a fost făcut, în cadrul unei conferințe de presă, de liderul comuniștilor din Federația Rusă, Ghenadi Ziuganov.

La 17 iulie, poliția Republicii Moldova a confirmat decesul lui Horjan.

Potrivit așa numitelor autorități din stânga Nistrului, corpul neînsuflețit al lui Oleg Horjan a fost depistat într-o casă din localitatea Sucleea, în jurul orei 11:30.

Totodată, așa-numitul Comitet de Investigații informa anterior că Horjan a fost lovit cu un obiect necunoscut în regiunea capului.

Ulterior, așa-numitul Comitet de Investigații de la Tiraspol a venit cu primele declarații în legătură cu decesul lui Horjan, diferite de informațiile oferite anterior de Poliția R. Moldova. Potrivit lor, au fost constatate multiple răni în zona gâtului și a spatelui, dar și mai multe leziuni, probabil provocate de câteva lovituri cu un obiect dur. Totodată, așa-numitul Comitet de Investigații a scris că seiful din biroul lui Horjan era deschis și gol, relatează sursa citată.

Menționăm că luni, 24 iulie, așa zisele autorități din regiunea transnistreană, au decarat că principalul suspect ar fi Andrei Duminică. Acesta a făcut cunoștință cu Horjan în închisoare și a menținut legătura cu el. Activistul politic a fost eliberat acum un an, iar Duminică – recent. După ce a ieșit de după gratii, tânărul l-ar fi sunat de mai multe ori.

Potrivit surselor NewsmakerAndrei Duminică, bărbatul pe care așa zisele autorități de la Tiraspol îl învinuiesc de omorul opozantului Oleg Horjan, susține că nu se află în țară de mai bine de două luni.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *