CSI / RusiaInternaționalUcraina

Mihail Saakașvili: „Victoria Ucrainei este inevitabilă. Occidentul trebuie să se pregătească pentru dezintegrarea Rusiei”

Fostul preşedinte georgian aflat în detenţie Mihail Saakaşvili a apreciat marţi, într-un interviu pentru AFP, că victoria Ucrainei împotriva Rusiei este ”inevitabilă” şi că aceasta va transforma regiunea, potrivit Agerpres.

”Victoria inevitabilă a Ucrainei va schimba complet situaţia în Georgia şi în regiune”, a declarat Saakaşvili pentru agenţia de presă franceză, în cadrul unui interviu realizat în scris prin intermediul avocatului său.

Astfel, potrivit fostului preşedinte aflat în prezent în detenţie, cunoscut pentru poziţiile sale ferm pro-occidentale şi care a deţinut funcţii oficiale şi în Ucraina, Occidentul trebuie ”să se pregătească” pentru dezintegrarea Rusiei.

Mihail Saakaşvili, în vârstă de 55 ani, a fost arestat în urmă cu un an la revenirea sa în Georgia dintr-un lung exil în străinătate, şi plasat în detenţie în urma unei condamnări pentru ”abuz de putere”, pe care el o respinge ca fiind una politică.

Menționăm că medicii au afirmat că viaţa lui este în pericol din cauza bolilor grave pe care le-a dezvoltat după încarcerarea sa, în timpul căreia el ar fi fost otrăvit cu metale grele. De asemenea, sănătatea sa s-a deteriorat din cauza unei greve a foamei de 50 de zile, pe care el a ţinut-o pentru a denunţa condiţiile sale de detenţie.

Mihail Saakașvili a condus Georgia din 2008 până în 2013, iar în prezent el se află la spital şi a apărut puternic slăbit în timpul recentelor intervenţii prin videoconferinţă la tribunal.

Din cauza neînţelegerilor sale cu noile autorităţi georgiene, pe care le acuză de legături cu Rusia, lui Saakaşvili i-a fost retrasă cetăţenia georgiană şi el a dobândit cetăţenia Ucrainei, unde îşi făcuse studiile în epoca sovietică.

”Ucraina a devenit pentru totdeauna superputerea regiunii şi, împreună cu Polonia, ea determină totul în regiune, inclusiv în ceea ce priveşte Georgia”, continuă fostul preşedinte în aceste bilete scrise cu o mână tremurândă.

Vă amintim că republică ex-sovietică din Caucaz, Georgia a fost recent zguduită de ample manifestaţii pro-europene împotriva unei legi liberticide şi inspirate din practicile Kremlinului asupra ”agenţilor străini”, lege pe care guvernul georgian vroia să o adopte. În faţa acestei mobilizări, puterea de la Tbilisi a fost constrânsă să anuleze legea.

”În Georgia, situaţia va fi fundamental modificată, chiar înainte de victoria finală a Ucrainei”, este de părere Saakaşvili.

Aceste manifestaţii au marcat punctul culminant al furiei în faţa a ceea ce este perceput de o parte a societăţii georgiene drept un recul în materie de democraţie, care pune în pericol ambiţia integrării în UE şi NATO, potrivit sursei citate.

”În Georgia, totul este limpede ca cristalul: poporul este unit, noi suntem o naţiune europeană (însă) cu un guvern rus”, a declarat Saakaşvili. ”Niciun autocrat nu va putea vreodată să îmblânzească generaţia care a crescut într-o Georgie liberă”, a mai adăugat el.

De asemenea, fostul preşedinte afirmă că guvernul georgian ”refuză la ordinul Moscovei să-l lase să iasă (din ţară) pentru un tratament medical în străinătate”.

Potrivit unui consiliu al medicilor înfiinţat de mediatorul georgian pentru drepturile omului, sistemul medical al ţării ”a epuizat toate mijloacele disponibile” pentru a-l îngriji.

Mihail Saakaşvili era preşedinte al Georgiei în timpul intervenţiei armatei ruse în această ţară, în vara lui 2008. O parte din teritoriul georgian este astăzi sub controlul separatiştilor proruşi susţinuţi de Moscova.

Astăzi însă, potrivit lui Saakaşvili, ”Occidentul s-a trezit şi s-a unit împotriva războiului lui Putin contra Ucrainei”. ”Occidentul trebuie să accepte dezintegrarea Federaţiei Ruse şi să se pregătească pentru aceasta”, a conchis el, relatează sursele citate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *