Internațional

VIDEO. Georgienii refuză să ajungă precum rușii. Protestele se amplifică la Tbilisi: „Nu vrem să fim parte din fosta Uniune Sovietică. Vom continua în fiecare zi până la victorie”

Principalul partid de opoziţie din Georgia a făcut apel la manifestaţii din nou miercuri la Tbilisi împotriva proiectului de lege controversat privind mass-media şi ONG-urilor.

”De la ora 15.00, georgienii se vor aduna pe Bulevardul Rustaveli, iar acest lucru va continua în fiecare zi (…) până la victorie”, a declarat Nika Melia, figură a Mişcării Naţionale Unite (MNU), o formaţiune de opoziţie creată de fostul preşedinte Mihail Saakaşvili, aflat în prezent în închisoare.

Poliţia georgiană a arestat cel puţin 66 de persoane în timpul manifestaţiilor de marţi, din capitala Tbilisi, împotriva unei legi controversate privind media şi ONG-urile, au anunţat miercuri autorităţile acestei ţări din Caucaz, citate de France Presse.

Mii de georgieni au ieșit pe străzile din centrul capitalei Tbilisi după ce parlamentul a adoptat în primă lectură o controversată lege referitoare la „agenții străini”, despre care criticii, inclusiv Statele Unite și UE, spun că va avea un impact negativ asupra libertăților în țara din Caucazul de Sud.

Poliția s-a confruntat cu protestatarii la sfârșitul zilei de 7 martie în fața clădirii parlamentului, după ce manifestanții au blocat bulevardul Rustaveli, unii protestatari strigând „Jos legea rusă!”.

Pe măsură ce tensiunile au crescut, poliția a folosit, după cum se pare, gaze lacrimogene. Mai mulți protestatari au spart barierele și unii au aruncat cu pietre și alte obiecte în personalul de securitate.

Ulterior, poliția – folosind tunuri cu apă și gaze lacrimogene – a trecut la dispersarea protestelor în primele ore ale dimineții. Deocamdată nu este clar dacă protestatarii au părăsit zona principală a demonstrației ori s-au deplasat în alte locuri.

”Legea este rusă, după cum știm cu toții… Nu vrem să fim parte din fosta Uniune Sovietică, vrem să fim parte din Uniunea Europeană, vrem să fim pro-Occident”, a declarat un protestatar.

SUA și UE: ”O zi întunecată pentru democrația Georgiei”

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat că proiectul de lege ar fi un regres imens și ”ar afecta unele dintre drepturile care sunt esențiale pentru aspirațiile poporului din Georgia”. UE analizează în prezent cererea Georgiei pentru statutul de candidat, iar șeful diplomației UE, Josep Borrell, a avertizat că proiectul de lege este ”incompatibil cu valorile și standardele UE”.

Ambasada SUA la Tbilisi a reacționat la votul din 7 martie, numindu-l „o zi neagră pentru democrația Georgiei”. „Trimiterea la Parlament a acestor legi inspirate de Kremlin este incompatibilă cu dorința clară a poporului georgian de integrare europeană și de dezvoltare democratică a acestuia”.

„Adoptarea acestor legi va afecta relațiile Georgiei cu partenerii săi strategici și va submina activitatea importantă a atâtor organizații georgiene care lucrează pentru a-și ajuta concetățenii. Procesul și proiectele de legi ridică întrebări reale cu privire la angajamentul partidului de guvernământ față de integrarea euro-atlantică”, a adăugat acesta.

Șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat că decizia parlamentului reprezintă „o evoluție foarte proastă” pentru Georgia și ar putea afecta negativ legăturile acesteia cu Bruxelles-ul. Georgia aspiră de mai multă vreme să adere la UE.

Înainte de vot, Human Rights Watch și Amnesty International au cerut parlamentului georgian să respingă legea.

„Parlamentul georgian ar trebui să respingă ferm” acest proiect de lege, au afirmat organismele de supraveghere într-o declarație din 7 martie, calificându-l drept „incompatibil cu legislația internațională privind drepturile omului și cu standardele care protejează drepturile la libertatea de exprimare și de asociere”.

Luna trecută, peste 60 de instituții de presă și organizații ale societății civile au avertizat că nu vor respecta legea, dacă aceasta va fi adoptată.

Rusia a adoptat propria versiune a legii ”agenților străini” în 2012, extinzând-o de-a lungul anilor pentru a viza și suprima ONG-urile și media susținută de Occident.

Din punct de vedere istoric, termenul ”agent” în Rusia și Georgia are sensul de ”spion” și ”trădător”, dând o conotație negativă activității derulate de societatea civilă, deoarece sugerează că este o acțiune în interesul forţelor străine mai degrabă decât al țării sau al societății.

Ambasada SUA a emis o declarație în care descrie votul de marți ca ”o zi întunecată pentru democrația Georgiei”. Potrivit ambasadei, promovarea de către parlament ”a acestor legi inspirate de Kremlin a fost incompatibilă cu dorința clară a poporului Georgiei de integrare europeană și dezvoltarea sa democratică”.

Majoritatea protestatarilor și liderii opoziției se tem că adoptarea legii ar bloca parcursul Georgiei de a adera la UE. Peste 80% din populația Georgiei susține perspectiva europeană a țării, care este, de altfel, consacrată în constituția țării.

Georgia, o mică fostă republică sovietică din Caucaz, îşi propune să se alăture UE şi NATO, dar mai multe măsuri ale guvernului au aruncat recent o umbră asupra acestor aspiraţii şi au ridicat îndoieli cu privire la legăturile sale cu Kremlinul.

Președinta Georgiei, de partea protestatarilor

Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, e de partea protestatarilor și a anunțat că va uza de dreptul de veto în cazul acestei legi a agenților străini. Salome Zurabişvili se afla in vizita in Statele Unite și s-a adresat georgienilor printr-un mesaj video postat pe Facebook.

”Nimeni nu are nevoie de această lege. A apărut de nicăieri. Dar poate a f ost dictată de la Moscova. Trebuie să dispară. Trebuie eliminată. Am spus din prima zi că voi recurge la veto în cazul acestei legi! Şi voi recurge la veto! ” a spus președinta Georgiei, Salome Zurabișvili.

Lupte de stradă în fața parlamentului din Georgia, din centrul capitalei Tbilisi. Mii de oameni au ieșit, din nou, în semn de protest față de adoptarea, în primă lectură, a așa-numitei legi a agenților străini.

Sursa: Ziare.com


1 comentariu

  1. Ideologia stalinistă rusească este o boală venerică ce trebuie eradicată ! Tot ce vine din Rusia ,spurcă și otrăvește ! Georgia ca și Moldova trebuie să elimine trădătorii proruși ! La închsoare cu ei ,sau împușcați fără ezitare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *