Social

Ministrul Muncii și Protecției Sociale promite suport financiar suplimentar de 1000 de lei pentru asistenții sociali comunitari

Toți asistenții sociali comunitari, părinții educatori, specialiștii în domeniul protecției familiilor aflate în situație de risc vor primi un suport financiar suplimentar de 1000 de lei net. Despre aceasta a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari. De asemenea, datorită asistenței externe, asistenții sociali din toată țara vor primi calculatoare noi în schimbul calculatoarelor vechi, care nu au fost reînnoite de peste 10 ani, transmite Realitatea.md.

„În această săptămână mă bucur să vă pot comunica și câteva lucruri pozitive. Împreună cu colegii de la Ministerul Finanțelor am promovat creșterea claselor de salarizare pentru asistenții sociali comunitari și asistenții parentali profesioniști cu studii profesional tehnice, ceea ce înseamnă creșteri salariale suplimentare de cel puțin 23% și 16% respectiv, pe lângă creșterea generală a salariilor anunțată de Guvern”, a menționat Spatrai.

„Datorită UNICEF, vom oferi un suport financiar suplimentar de 1000 de lei net lunar tuturor asistenților sociali comunitari, părinților educatori, specialiștilor în domeniul protecției familiilor aflate în situație de risc”, mai anunță ministrul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *