Minunea din satul Fântâna Albă

Pe monumentul de granit instalat între biserică și școală sunt gravate numele a 27 de victime ale regimului totalitar de ocupație, inclusiv numele tatălui meu, Strâmbeanu Nicolae Ion. El a fost împușcat de KGB la sfârșitul lui Iulie 1948, pe când se afla cu alți consăteni la cositul grâului, în regiunea Moghiliov din Ucraina. Motivul e refuzul lui de a se înrola în Divizia „Tudor Vladimirescu”, cea care, în 1944, după arestarea lui Antonescu, întoarse armele împotriva Germaniei. Împușcarea lui taică-meu a avut loc după decretul lui Stalin, iulie 1948, care prevedea grațierea dezertorilor de pe ambele fronturi. De fapt, decretul a fost capcană. KGB-iștii i-au luat tatei coasa din mână și l-au împușcat în ceafă. El a fost înmormântat chiar acolo, în lanul de grâu. Consătenii i-au săpat groapa cu coasele și secerile. În loc de lumânări, i-au pus pe piept trei spice de grâu.

E de la sine înțeles ce se petrecea în sufletul meu, apropiindu-mă de satul unde m-am născut. Pe lângă durerea pentru tata, pentru copilăria mea flămândă, plină de lacrimi etc., se adăuga și durerea provocată de consătenii mei care, la ultimele alegeri parlamentare, votaseră masiv pentru comuniști. Aceștia le-au promis pâine cu un preț de 16 copeici.

În acea zi de duminică, am asistat la slujba din biserică, apoi la sfințirea monumentului. Primul a vorbit Marcel Snegur, primarul comunei Parcova, din care face parte și satul nostru. A fost pentru prima dată când am aplaudat pe cineva care mi-a distrus discursul ce urma să-l rostesc. „Oameni buni, a zis în încheiere dl Marcel Snegur, o altă soluție decât Unirea cu România nu există.”
Președintele raionului Edineț, dl Iurie Garaz, primarul orașului Edineț, dl Constantin Cojocaru, prezenți la acest eveniment, în discursurile lor s-a referit la trecutul nostru tragic. Albenii i-au aplaudat, strigând: „Unire, frați români!”

Mie mi se părea că visez. Pe loc mi-a trecut supărarea. În discursul meu, am repetat cele spuse de dl Marcel Snegur: „O altă soluție decât Unirea cu Patria-Mamă România nu există!” La sfârșit m-a întrebat o bătrână, mătușa Ana:
– Andrieș, ia spune mata: chiar nu le este rușine la cei care ne-au furat banii?
Domnilor, auziți cum e corect românește? „… la cei care NE-AU furat banii,” nu „furtul miliardului,” cum se exprimă, greșit, parlamentarii. NE-AU furat pe toți, inclusiv pe mătușa Ana. Ascultând-o pe bătrână, mă gândeam: „Cum, dușmanul din răsărit, să nu ocupe, să nu deporteze în Siberia, să nu omoare prin foamete etc., un popor atât de cuminte, pentru care cuvântul „rușine” e o lege sfântă?” Eu i-am răspuns:
– Hoților le-a fost rușine, că au furat numai un miliard. Dar, mătușă Ana, dacă noi zicem corect: „NE-AU furat banii”; dacă n-am uitat cuvântul „rușine”; dacă satul nostru strigă într-un glas: „Unire, frați români!” înseamnă că nu e totul pierdut.
Să vă audă Dumnezeu, a răspuns bătrâna.

Nu știu dacă noi cu mătușa Ana vom apuca Ziua Unirii. Cred însă cu tărie: Ea se apropie. Căci pentru ce alta și-au dat viața cei cărora, azi, le ridicăm monumente? Pentru ce moldovenii au fost asasinați cu sutele de mii prin foametea organizată în 1946-1947? Pentru ce am fost duși cu forța la război, de partea ocupantului sovietic, de care nici până astăzi nu putem scăpa? Numele acestor victime trebuie să fie anexate la acest monument. Și nu numai în satul Fântâna Albă, ci prin toate satele din Moldova. Memoria trecutului consolidează națiunile.
Mă bucur nespus că albenii noștri s-au deșteptat, nu mai cred în fericirea zilei de mâine, promisă de politicieni. Ei vor să trăiască omenește azi. Vor Unire.

Aceasta e minunea de la Fântâna Albă.

Andrei STRÂMBEANU, scriitor