Mitul Cetății Soroca și a mărului stricat
Așteptam cu nerăbdare să văd cetatea restaurată, căci am prins doar vorbe de bine despre calitatea lucrului. Însă, chiar de la intrare, mi s-a întors bucuria-n scârbă. Nu putea moldoveanul să nu scuipe-n banii europeni.
Imediat ce ai intrat în cetate, pe dreapta, vezi o bancă sovietică, de la școală. Cămăruțele de la „parter” arată mai mult ca depozite, oricine având posibilitatea să vadă cu ochiul liber tot felul de scânduri, schele, probabil rămase încă de la restaurare și, atenție!, mere din plastic sau carton presat, unul mare „tăiat” ca să i se vadă sâmburii și altele mai mici ascunse, printre care și unul adevărat, pe jumătate stricat…
La văzul acestora, mă simțeam ca-ntr-o comedie de prost gust. Ce caută aceste obiecte în incinta unui monument istoric? Aflu că, tocmai cu o lună în urmă, aici s-a sărbătorit Festivalul Național al Mărului! Păi ce, fraților, trebuiau europenii să vă dea bani și pentru ca să vă cărați lucrurile după ce organizați evenimente aici?! Păi chiar nu puteți păstra curățenia după ce niște străini au făcut așa ca să avem cu ce ne mândri?
Buuuuun. Merg mai departe. Urc scările și văd că nici mai sus lucrurile nu stau mai bine. Minunații turiști au reușit deja să-și lase amprenta pe lemn pe piatră, cu încrustări, cu cretă să chiar cariocă, frumos, așa ca la noi, la moldoveni. Păi cum altfel să știe strănepoții noștri că Liuba cu Serioja se iubesc de le sfârâie călcâiele?
Nici tu casier la intrare, nici tu observatori la fiecare etaj, pentru a evita situații ca în poze. Nimic. Mi-e rușine, fraților, mi-e rușine de noi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!