Actualitate

Mituri legate de proteine

Rolul proteinelor în organism este foarte important, ele fiind implicate în toate funcţiile vitale ale organismului.

Sunt substanţe indispenabile vieţii. În timp, au început să circule despre ele o serie de concepţii greşite. Astfel, mulţi oameni consideră că proteinele nu îngraşă, şi, în consecinţă, renunţă la pâine atunci când încep diete de slăbire, dar nu şi la carne. Această concepţie este greşită, atrage atenţia farmacistul şi profesorul de nutriţie Earl Mindell, care menţionează că proteinele sunt şi sursă de energie, 1 gram de proteine furnizând 4 kilocalorii, acleşi număr ca 1 gram de carbohidraţi, în timp ce 1 gram de grăsime are 9 kilocalorii. Cu alte cuvinte proteinele şi carbohidraţii au acelaşi număr de calorii per gram.

Un alt mit este acela că proteinele pot arde grăsimi, presupunere eronată care creează confuzie în mintea celor care-şi propun să ţină regim în speranţa că vor mai pierde din kilograme. Pur şi simplu nu e adevărat că trebuie să mănânci multe proteine pentru a slăbi, avertizează profesorul. Crezi sau nu, adaugă acesta o felie de pizza cu brânză îţi oferă mai multe proteine decât 2 ouă sau 4 felii de şuncă sau chiar o ceaşcă de lapte integral. Plus că pizza s-ar putea să fie făcută cu tot soiul de aditivi astfel că mai bine reduci proteinele şi rămâi la varianta cu ouăle.

Specialiştii nutriţionişti au stabilit că necesarul de proteine pentru un adult este de 0,8 kilocalorii pe kilogram corp, reprezentând 12-15% din totalul caloriilor zilinice. se recomandă ca din proteinele consumate, jumătate să fie de origine animală, iar cealaltă jumătate de origine vegetală.

Sursa: adevarul.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *