Săptămâna trecută am fost la Purcari. Cei de la Purcari nu au beciurile adânci și nesfârșite de la Cricova, nu au posibilitatea de-a te plimba cu mașina sub pământ, dar știu să valorifice ceea ce e acolo. În primul rând zona: cu mici iazuri pe care le-au amenajat perfect, cu lebede albe și negre, teren de tenis, multe mese în aer liber, totul întreținut la firul ierbii după modelul occidental.
Nu intenționez să fac reclamă vinului Purcari din două motive: în primul rând acest text nu se vrea unul comercial, în al doilea rând vinurile moldovenești și în special cele de Purcari nu mai au nevoie de reclamă. Numele lor sunt suficient de puternice, nu doar în țară, ci și peste hotare.
Ceea ce mi-a plăcut și m-a determinat să scriu despre această vizită e senzația de odihnă și confort pe care o creează locul. Nu mergi acolo doar ca să vizitezi beciul și să deguști vinul, mie mi-a luat mai mult timp să văd locurile și să beau un suc (după care – trebuie să recunosc și singurul minus al locului – a trebuit să aștept cam mult).
Însă această mică nemulțumire a fost uitată repede, pentru că la Purcari a fost unul dintre puținele locuri în care ghidul a fost de excepție, fără să lase impresia unui om blazat, obosit de propria meserie. Din contra, ghidul Alexandru e omul care te face să apreciezi și mai mult locul. Și care se străduiește să ajute vizitatorii să înțeleagă nu doar procedeul, ci și frumusețea degustărilor de vin.
Un alt aspect deosebit de important (pentru mine) e atenția lor față de cultură. Pereții restaurantului susțin lucrări ale artiștilor moldoveni, atât ale vârstnicilor, cât și ale tinerilor. Astfel, nu te mai surprinde un proiect ca Maluri de Prut.
Sunt multe lucruri pretutindeni care fac din Moldova un loc mai bun, sunt multe branduri autohtone care ne permit să alegem cadoul perfect pentru un prieten din străinătate, sunt atâția oameni deosebiți pe pământul acesta, încât e chiar trist că locuri ca cel de la Purcari sunt doar excepții și nu reguli. Pentru că în ciuda renumelui vinului, e simplu să înțelegi că tot ce e acum acolo ar fi putut să nu fie.
