Republica Moldova se confruntă cu o criză demografică acută: peste 25% din populație are peste 60 de ani, iar acest procent continuă să crească. Migrația masivă a tinerilor spre orașe și străinătate lasă satele aproape pustii, iar gospodăriile rămân în mâinile celor în vârstă. În multe localități rurale, școlile și magazinele au dispărut, iar serviciile medicale sunt insuficiente sau greu accesibile.
Viața pensionarilor este marcată de lipsuri și vulnerabilitate. În timp ce statul raportează o speranță medie de viață mai mare, realitatea arată altceva: pensii de mizerie, lipsa îngrijirii medicale adecvate și dificultăți în acoperirea cheltuielilor zilnice. Mulți bătrâni sunt nevoiți să trăiască cu mai puțin de 3.000 de lei pe lună, ceea ce abia acoperă hrana și facturile.
Femeile constituie două treimi dintre pensionari și se află într-o situație și mai dificilă. Multe trăiesc singure, fără sprijin familial, și trebuie să gestioneze singure atât nevoile de zi cu zi, cât și tratamentele medicale, care devin tot mai scumpe. Această realitate subliniază inegalitățile de gen și vulnerabilitatea crescută a vârstnicelor în societatea moldovenească.
Autoritățile au lansat programe sociale și de suport pentru pensionari, dar acestea sunt insuficiente și prost implementate. Asistența financiară, medicamentele compensate și serviciile sociale nu reușesc să acopere necesitățile reale, iar bătrânii rămân dependenți de ajutor informal din partea rudelor sau comunității.
Consecința pe termen lung este clară: Moldova devine o țară a bătrânilor, cu sate depopulate și o generație tânără care continuă să plece. Statul se confruntă cu provocarea de a proteja demnitatea și sănătatea celor în vârstă, în timp ce pensiile mici și lipsa infrastructurii rurale accentuează depopularea și marginalizarea vârstnicilor.
