Printre acestea se număra şi recensământul populaţiei Republicii Moldova, programat pentru această primăvară.
Speram în acel moment, că discuţiile privind recensământul vor fi iniţiate de către mai multe organisme, dar şi mai repede decât s-a întâmplat de fapt. Din păcate, însă, au fost puţini cei care au lansat asemenea dezbateri, ziarul TIMPUL numărându-se printre primii dintre aceştia. Redacţia încearcă în continuare, prin materiale de presă şi apeluri civice. Anume apelurile civice îmi par cele mai importante, pentru că ne privesc pe toţi şi pentru că au legătură cu gradul nostru de responsabilitate. Denumirea apelului, care a luat inclusiv forma unei campanii publice, este Vorbesc româneşte, sunt, deci, român!
În mod absolut firesc, am decis să mă alătur campaniei, asumându-mi ideea centrală care se regăseşte chiar în titlul acestuia. De ce afirm că este o decizie firească? Pentru că mă consider un cetăţean responsabil al celor două state cu populaţie majoritar românească. Şi când spun asta, mă refer la etnie. Recensământul are, aşadar, legătură, inclusiv cu etnia populaţiei RM. Este un fapt normal, caracteristic şi celorlalte state civilizate. Problemele apar, însă, odată cu extrapolarea sensurilor noţiunii de naţionalitate, „acoperind” şi etnia.
Fiind o chestiune ştiinţifică şi culturală, mai degrabă decât politică şi socială, m-aş fi aşteptat ca în procesul elaborării chestionarelor, Biroul Naţional de Statistică să ţină cont de opiniile exprimate de Academia de Ştiinţe a Moldovei, de breslele oamenilor de cultură (scriitori, artişti etc.), precum şi de cele ale profesorilor filologi, sociologi, istorici şi psihologi. În mod cert, cei mai mulţi dintre aceştia vor fi împotriva alăturării şi echivalării sintagmelor „etnie” şi „naţionalitate”.
Motivul este unul pe cât de banal, pe atât de important de reţinut. Nu este necesar ca etnia să coincidă cu naţionalitatea. Cel puţin nu în sensul în care, conform mai multor teorii (inclusiv franceze), dar mai ales a percepţiei majoritare conform căreia cetăţenia este totuna cu naţionalitatea. Adică, orice cetăţean moldovean ar fi şi moldovean de naţionalitate. Iar chestionarele de la recensământ le spun respondenţilor că dacă cetăţenia şi naţionalitatea lor sunt moldoveneşti, atunci moldovenească le este şi etnia. Ei bine, în primul rând, un chestionar bine făcut n-are voie să le „spună” nimic respondenţilor. Un chestionar bine făcut trebuie doar să-i întrebe. Atât. Iar pentru ca întrebările să fie bine puse, acestea trebuie să ţină cont de nişte convenţii ştiinţifice general acceptate. Printre acestea se numără inclusiv cea conform căreia nu există o „limbă moldovenească”, precum nici o „etnie moldovenească” nu e ştiinţific valabilă.
Înţeleg bine că identitatea etnică şi naţională a fiecărei persoane este o chestiune intimă, care ţine de propriile convingeri şi valori. Iar acestea se schimbă (sau îşi revin) cel mai greu. Tot ce-şi propune, însă, acest demers, este să-i determine pe cât mai mulţi cetăţeni să se informeze din surse cât mai variate şi credibile.
Sper sincer ca ONG-urile şi instituţiile de presă să se alăture iniţiativei, demonstrând astfel că propaganda sovietică revigorată de comuniştii ultimilor ani poate fi demantelară, iar cei 5 ani de guvernare democratică şi proeuropeană n-au trecut degeaba. 2014 este anul în care vom decide dacă merităm să ne aliniem statelor civilizate, sau rămânem la statutul de simplă fostă provincie a unui imperiu şi republică a unei uniunii sovietice. De data aceasta nu vom mai putea arunca pe nimeni vina. De data asta depinde doar de noi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
